Paleontologul Rab Smyth, cercetător la Centrul pentru Paleobiologie și Evoluția Biosferei de la Universitatea Leicester, a făcut o descoperire crucială în acest cimitir fosilifer. Smyth a dezgropat doi pui de Pterodactylus antiquus, iar oasele lor au dezvăluit modul tragic în care au fost învinși de furtuni. Aripile ambelor exemplare, numite ironic Lucky I și Lucky II, prezentau fracturi curate și înclinate ale humerusului, sugerând că au fost răsucite de vânturi. Incapabili să zboare, aceștia s-au înecat și au fost rapid îngropați în adâncurile lagunei.
„Rezultatele noastre arată că majoritatea pterosaurilor sunt conservați predominant prin evenimente catastrofale, reflectând adesea episoade de mortalitate în masă”, a menționat Smyth și echipa sa de cercetare într-un studiu publicat recent în revista Current Biology.
Solnhofen este o Lagerstätte, o regiune cunoscută pentru conservarea excepțională a creaturilor fragile care altfel ar fi fost pierdute în timp. Orice ajungea pe fundul unei lagune era îngropat în nămoluri de carbonat moale care, de-a lungul a sute de milioane de ani, s-a transformat în calcar. Multe dintre fosilele de pterosauri juvenili descoperite aici, se crede că au fost doborâți de vânturi puternice înainte de a fi plonjați în lagune și acoperiți de nămol.
Majoritatea fosilelor de pterosauri găsite la Solnhofen sunt destul de mici. Inițial s-a crezut că aparțin unei specii mai mici, dar mai târziu s-a descoperit că sunt de fapt juvenili ai unei specii mai mari. Aceasta ridică întrebarea cum au fost conservate oasele lor delicate și țesuturile moi, în timp ce cadavrele mai mari ale furtunii au lăsat în urmă doar schelete fragmentate. Juvenilii aveau oasele goale, ca și adulții, dar mult mai fragile, care nu ar fi trebuit să reziste ușor sub greutatea sedimentelor. Se aștepta ca trupurile adulților mai robusti să aibă o șansă mai bună de fosilizare.
Smyth consideră că atât de puțini adulți apar în registrul fosil din această regiune nu doar pentru că erau mai probabil să supraviețuiască, ci și pentru că cei care nu reușeau, nu erau îngropați la fel de rapid. Carcasele ar putea pluti pe apă de la câteva zile la săptămâni. Pe măsură ce se descompuneau, părți din ele cădeau pe fundul lagunei. Juvenilii erau suficient de mici pentru a fi măturați sub și îngropați rapid de sedimente care i-ar conserva.
Fracturile de humerus găsite la Lucky I și Lucky II sunt într-adevăr speciale, arătând forța cu care furtunile jurasice puteau acționa asupra creaturilor fragile din acele timpuri.
Poll: Care credeți că a fost cel mai probabil sfârșit al puiilor de Pterodactylus antiquus Lucky I și Lucky II descoperiți de paleontologul Rab Smyth?
Revista “Ştiinţă şi Tehnică“, cea mai cunoscută şi longevivă publicaţie de popularizare a ştiintelor din România
Leave a Reply