O vorbă din bătrâni spune că nu există femeie urâtă, ci doar băutură prea puţină…Se pare că în realitate este invers, gusturile estetice ale femeilor fiind mai influenţabile de consumul de alcool, potrivit unui studiu al cercetătorilor britanici.
Cercetătorii Universităţii Roehampton, din Londra, Regatul Unit, au efectuat un experiment pe 100 de bărbaţi şi femei. În cadrul acestuia, unii dintre subiecţi au consumat băuturi alcoolice spirtoase, iar alţii băuturi cu gust asemănător, dar fără conţinut de alcool.
Unul dintre teste a constat în privirea unor feţe, pentru ca apoi subiecţii să spună dacă li se păreau sau nu simetrice, fiind stabilit de ceva vreme că atractivitatea unei persoane este legată de simetria trăsăturilor sale.
Rezultatul experimentului a fost că cei care consumaseră alcool, în special persoanele de gen feminin, nu se puteau decide dacă o anumită figură era sau nu simetrică şi implicit atrăgătoare.
Studiul nu este primul care demonstrează „creşterea atractivităţii” celorlalţi după consumul de alcool, un altul, al Universităţii Bristol stabilind că oamenii, indiferent de sex, se văd mai atrăgători după ce au consumat astfel de băuturi.