Un studiu recent, condus de profesorul Ella Been și Dr. Omry Barzilai, aruncă o lumină fascinantă asupra modului în care oamenii de Neanderthal și Homo sapiens și-au tratat morții din Levant, o regiune cheie pentru evoluția umană situată între Africa și Asia de Vest. Această cercetare, prezentată într-un articol publicat în L’Anthropologie, dezvăluie practici funerare nebănuite anterior, care oferă indicii valoroase despre cultura și comportamentul acestor două specii de hominizi.
Levantul, o regiune care se întinde de-a lungul coastei de est a Mării Mediterane, este astăzi formată dintr-o parte a Orientului Mijlociu care include teritorii precum Israel, Liban, Iordania și Siria. Locația sa geografică unică a făcut din aceasta un loc de întâlnire de milenii. Între Africa, Europa și Asia, Levantul a servit drept coridor de migrație pentru diferite specii umane de-a lungul veacurilor, inclusiv Neanderthalieni și Homo Sapiens care s-au întâlnit și au coexistat în regiune în timpul Paleoliticului, între aproximativ 170.000 și 55.000 î.Hr. Primul a venit din Europa, în timp ce Sapiens a venit din Africa. Resursele naturale ale Levantului, cum ar fi numeroasele sale adăposturi în stânci, căile navigabile și fauna sălbatică variată, au făcut din acesta o zonă foarte atractivă pentru grupurile de vânători-culegători. Clima locală, devenită mai umedă și temperată în anumite perioade, a sporit și biodiversitatea și, prin urmare, sursele de hrană. Prin urmare, condițiile climatice și geografice specifice ale regiunii par să fi încurajat Sapiens să emigreze din Africa și le-a permis oamenilor de Neanderthal să se stabilească temporar mai la sud. În această perioadă, Levantul a fost astfel considerat un fel de laborator natural pentru paleoantropologi și arheologi. Această proximitate ridică într-adevăr multe întrebări cu privire la natura interacțiunilor dintre aceste două specii. Tot aici se pare că cei din urmă au început să-și îngroape morții, fapt semnificativ în evoluția umană. Ca parte a unui studiu, cercetătorii au fost interesați de aceste practici.
Ca parte a noului studiu, cercetătorii au analizat șaptesprezece înmormântări de Neanderthal și cincisprezece înmormântări de Homo sapiens în peșteri și adăposturi din Levant. Această regiune este plină de situri arheologice cheie, cum ar fi peșterile Skhul și Qafzeh pentru Homo sapiens și cele din Shanidar și Kebara pentru oameni de Neanderthal. În ambele grupuri, morții au fost îngropați, dar analiza a relevat diferențe semnificative în ceea ce privește locațiile și pozițiile de înmormântare.
Neanderthalienii și-au îngropat morții în principal în peșteri, o practică care se găsește în multe situri din Europa. Homo sapiens a preferat adăposturile în stâncă sau intrările în peșteri, ceea ce evita înmormântările mai adânci. În plus, pozițiile corpurilor variau: Homo sapiens era adesea îngropat într-o poziție flectată, aproape de poziția fetală. Neanderthalienii foloseau mai multe poziții, de la extins la semiflexi, și puteau folosi și pietre pentru a înconjura trupurile sau chiar pentru a crea o tetieră sub craniul defunctului. Obiecte funerare, cum ar fi oase sau resturi de animale, au fost găsite în înmormântările ambelor specii, dar din nou, practicile au variat. De exemplu, unii Homo sapiens au folosit pigmenți și cochilii de ocru roșu în riturile lor, poate ca un semn de ritual sau simbolism. Acești markeri au fost absenți din înmormântările Neanderthalienilor din regiune, sugerând diferențe culturale și simbolice notabile între cele două specii.
În studiul lor, cercetătorii subliniază, de asemenea, că înmormântările copiilor erau mai frecvente în rândul oamenilor de Neanderthal, ceea ce ar putea indica o atenție deosebită acordată tinerilor decedați.
Este surprinzător de observat că această practică funerară apare brusc și intens în Levant. Studiul sugerează că creșterea numărului de înmormântări s-ar putea datora unei creșteri a populației locale, rezultată din condițiile climatice mai favorabile. În această perioadă, clima Levantului a devenit mai umedă, ceea ce a făcut regiunea mai locuibilă și a atras grupuri umane din Africa și Europa. Această concentrare a populației ar fi intensificat nevoia de a gestiona într-un mod diferit morții și ar fi contribuit la apariția practicilor funerare. În mod ciudat, acest fenomen nu a durat. Când oamenii de Neanderthal au dispărut cu aproximativ 50.000 de ani în urmă, practicile de înmormântare păreau să se stingă odată cu ei în această regiune. Într-adevăr, în Levant nu s-a găsit nicio urmă de înmormântare de zeci de mii de ani, chiar și printre sapiens care încă frecventau locul până când oamenii din cultura natufiană au preluat acest obicei vechi de aproximativ 15.000 de ani.
Această întrerupere lungă îi intrigă pe cercetători, deoarece alte practici umane au continuat în această perioadă de timp. Acest lucru ridică întrebări cu privire la evoluția credințelor și a tradițiilor culturale: ce ar fi putut motiva acest abandon al ritualurilor funerare și de ce au reapărut ele mult mai târziu?
