5
(8)

Lumea se vede altfel de la al 11-lea etaj al clădirii de birouri din piața Charles de Gaulle, la sediul Amber, unul dintre cele mai cunoscute studiouri independente de jocuri din România.

O clasă de a 11-a de elevi de la Colegiul National de Informatica “Tudor Vianu” – CNITV Oficial, însoțiți de doamna profesoară Corina Elena Vinț, a fost invitată să descopere și să își dea seama dacă o carieră în game development ar fi cea mai bună soluție pentru ei.

Cred că nu mai există adolescent care să nu aibă instalat în telefon cel puțin un joc. Dar oare ce se află în spatele unui joc?

Primul care le-a vorbit elevilor a fost Gabriel Stancu și le-a povestit multe și nu doar despre coderi, ci cum un întreg alai de oameni muncesc la un joc: producătorul e cel care coordonează proiectul și dispune resursele, vin mai apoi programatorii, cei care scriu codul jocului. Ei se pot împărți în programatori pentru mobil, integratori de platforme, backenderii, etc.. Importanți sunt game designerii (cei care crează conceptele și mecanica jocului, stabilesc reguli, nivelurile, experiența utilizatorului, etc). Un rol de asemenea important îl au artiștii ce crează grafica jocului, personajele și nu vă ascund faptul că și ei se pot fi împățiți în 3D artiști, 2D artiști, animatori, technical artists și alții.

Credeți că s-a terminat? Abia acum începe controlul de către quality assurance, cei care testează jocul să găsească bug-uri și să-i crească performanța cu subroluri de QA teste și QA Automation (când mai scrii și ceva linii de cod să faci testări automate).

Odată lansat jocul trece în grija echipei de live-ops. Ei se ocupă de conținut continuu, crează evenimente în joc, quest-uri noi, update-uri, menține comunitatea.

Alte funcții sunt preluate de Support Services: localizare, traducere în mai multe limbi, certificare pe diverse platforme, player support, etc.

Și după toate acestea, cineva trebuie să ajute echipele de mai sus să ia decizii bazate pe date. Cei din departamentul data / analytics / BI – Business inteligence colectează și analizează parametrii metrici din joc (de ex. rata de retenție, monetizare, engagement). Este un rol esențial pentru optimizare. Amber menționează “data science” ca expertiză.

Gabi a povestit mai frumos și mai pe scurt, dar m-am gândit că e util să completez, să le avem undeva adunate și explicate toate aceste roluri.

Și de la teorie și povești minunate, elevii au fost preluați cu măiestrie de Teo Ionescu și puși la treabă într-un workshop practic, creativ și super productiv. Să vezi și de la vianiști idei simpatice. Nu m-ar mira ca în câțiva ani unii dintre ei să le devină celor de la Amber Studio viitori colegi.

Spre final Madalina Butnariu le-a povestit pe foarte scurt elevilor despre ECHO School, ce oferă programe de facultate, cu predare în engleză și recunoaștere internațională, axată exclusiv pe formarea profesională în domeniul dezvoltării de jocuri video și artei digitale. Aici o mare parte din experții Amber sunt profesori și mentori studenților pasionați de game development. A aruncat doar așa o picătură cât să-i atragă în vastul ocean al cunoașterii și educației în acest domeniu. Elevilor li se pregătește o surpriză din partea lor, dar revenim cu detalii.

Super vibe, super inspirație, super distracție! Bravo!

Iar distracția continuă în acest weekend la Bucharest Gaming Week 2025, la Romexpo.

______

Acesta a fost episodul 1 din ,Aventurile cunoașterii – StartEvo” prin care însoțim elevii și îi încurajăm să-și urmeze pasiunile, să fie curioși, să se descopere.

Poll: Ce rol din crearea unui joc video vi s-ar potrivi cel mai bine?





Formular 230 Asociatia Science&Technology

Cât de util a fost acest articol pentru tine?

Dă click pe o steluță să votezi!

Medie 5 / 5. Câte voturi s-au strâns din 1 ianuarie 2024: 8

Nu sunt voturi până acum! Fii primul care își spune părerea.

Întrucât ai considerat acest articol folositor ...

Urmărește-ne pe Social Media!

Ne pare rău că acest articol nu a fost util pentru tine!

Ajută-ne să ne îmbunătățim!

Ne poți spune cum ne putem îmbunătăți?

Presedinte Asociatia StartEvo (https://startevo.com)

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

  • Rating