Dezastrul de la Fukushima stârnește în continuare multă îngrijorare și tot mai mulți specialiști lansează critici cu privire la punctele slabe ale instalațiilor nucleare. Ultima acuzație vine din paginile revistei New Scientist, unde este evidențiată dependența centralelor nucleare de resursele hidrice, care le-ar face primele victime ale schimbărilor climatice.
Centralele nucleare sunt construite în vecinătatea marilor bazine deoarece necesită cantități enorme de apă pentru răcirea continuă a reactoarelor, dar aceste zone – de coastă sau țărmul estuarelor – sunt și cele mai expuse multor tipuri de fenomene naturale devastatoare: furtuni, surpări de teren, creșterea nivelului mării. Amenințări déjà existente, care din cauza schimbărilor climatice în curs se pot doar înrăutăți pe parcursul următoarelor decenii și cărora li se adaugă diminuarea disponibilității resurselor hidrice și creșterea temperaturii mărilor.
Principalele pericole sesizate în articolul din New Scientist par a fi în număr de patru și primul dintre ele este reprezentat de uragane: potrivit actualelor modele climatice aceste fenomene sunt destinate să se înmulțească, cel puțin comparativ cu perioada în care au fost construite principalele reactoare existente la ora actuală. Din fericire, spre deosebire de cutremure, ele pot fi prevăzute, dar realitatea este că măsurile de siguranță în vigoare nu întotdeauna sunt respectate. De exemplu, în timpul uraganului Francis din 2004, porțile destinate să protejeze echipamentul de siguranță de detritusul zburător în centrala St Lucie din Florida, Statele Unite, au fost pur și simplu lăsate deschise.
Al doilea motiv de îngrijorare îl reprezintă inundațiile. Proiectele actuale ale centralelor nucleare prevăd măsuri de siguranță stabilite în baza unor date istorice, cu toate acestea nu iau deloc în calcul faptul că, după toate probabilitățile, nivelul mărilor va crește, se vor înmulți cicloanele și ploile intense vor fi și ele tot mai frecvente. De aici un risc crescut de inundații, precum cea care a afectat în 1999 centrala de la Blayais, din Franța.
Periculoase pentru centralele nucleare sunt și temperaturile ridicate, din două motive diferite: în primul rând, cu cât este apa de răcire mai rece, cu atât mai eficientă este producția de electricitate a unei central; în al doilea rând, odată ce trece prin sistem, apa de răcire se reîntoarce în locul de unde provine, dar mult mai fierbinte. Temperatura de revărsare a apei, prin lege, nu poate depăși o anumită valoare. În timpul valului de căldură care a afectat Europa în 2003, la unele reactoare din Franța a trebuit însă ca producția să fie întreruptă sau redusă, deoarece apa de răcire rearuncată în bazinul de proveniență era mult mai caldă decât trebuia. Constrâns de exigențele energetice, guvernul francez a făcut ulterior o excepție, devenită regulă an după an în perioada estivală: a permis continuarea nestingherită a activității centralei, fapt ce a antrenat după sine o poluare termică gravă, care a devastat ecosistemul din zonă, deja afectat de valurile de căldură.
Nu poate fi uitat nici pericolul reprezentat de perioadele de secetă: previziunile indică faptul că perioadele de insuficiență hidrică vor deveni tot mai intense și mai îndelungate. Prin urmare, nu va mai exista suficientă apă pentru răcirea reactoarelor, iar producția centralelor va trebui să fie întreruptă. Și având în vedere că adaptarea actualelor centrale la o funcționare cu apă mai puțină este practic imposibilă, vor trebui construite unele noi, în măsură să utilizeze sisteme uscate sau hibride de răcire, dar în acest mod costurile vor deveni prohibitive.
Sursa: Galileo
