O mică moleculă având rolul de „foto-declanșator” le-a permis șoarecilor orbi să reacționeze la lumină, în cadrul unui experiment al cercetătorilor Universităților din California și din Munchen, coordonați de Richard H. Kramer, respectiv de Dirk Trauner.
Realizarea ar putea pava drumul către obținerea unor medicamente capabile să trateze orbirea degenerativă, catre afectează circa unul din 3.000 de oameni la nivel planetar. Printre afecțiunile de acest fel, în general relaționate cu avansarea în vârstă, se numără degenerarea maculară și retinita pigmentară, care se manifestă atunci când mecanismul de detectare al luminii din ochi moare.
Actualele terapii și tratamentele aflate în dezvoltare pentru combaterea acestor situații, precum cip-urile retinare și terapia genetică, implică intervenții invazive și ireversibile. Atunci când cercetătorii au injectat actuala substanță chimică în ochii șoarecilor orbi modificați genetic și apoi au aprins lumina spre ei, cobaii s-au ferit, într-un răspuns clasic de evitare. De asemenea, pupilele li s-au contractat în prezența luminii, în contrast cu rămânerea lor în stare dilatată în absența compusului medicamentos. Efectul a durat 24 de ore.
Molecula cu pricina se numește amoniu cuaternar de azobenzen acrilamidic (AAQ). Compusul realizează în ochi un canal de ioni sensibil la lumină printr-un mecanism similar celui al analgezicului lidocaină. În întuneric, AAQ se află în formă izomerică trans, care blochează un canal de potasiu, dar în lumină albă izomerizează în formă cis, deblocând canalul și permițând neuronilor retinieni specifici să se declanșeze și trimițând înspre creier informații vizuale.
