O descoperire recentă poate redefini înțelegerea noastră despre contactul uman timpuriu în epoca de piatră. Cercetătorii au descoperit, de fapt, urme genetice care demonstrează că vânătorii-culegători europeni au traversat Marea Mediterană pentru a ajunge în Africa de Nord în urmă cu aproximativ 8.500 de ani. Aceste rezultate, publicate în revista Nature, oferă noi perspective asupra migrațiilor preistorice și a interacțiunilor dintre populațiile europene și nord-africane.
În cadrul acestui studiu, realizat de oameni de știință de la Universitatea din Viena și alte instituții, a fost analizat ADN-ul oaselor umane descoperite în estul Maghrebului, o regiune care acoperă Tunisia și nord-estul Algeriei. Aceste rămășițe, excavate în mai multe situri arheologice precum Afalou Bou Rhummel, Doukanet el Khoutifa, Djebba și Hergla, datează de la 6.000 până la 10.000 de ani, o perioadă în care Africa de Nord era încă marcată de societățile de vânători-culegători. Unul dintre bărbații studiați, ale cărui oase au fost găsite la situl tunisian Djebba, a dezvăluit un aspect fascinant: aproximativ 6% din ADN-ul său provenea din strămoșii europeni, în special de la vânători-culegători din Europa. Acest rezultat constituie prima dovadă genetică directă a interacțiunilor dintre populațiile europene și nord-africane în timpul erei preistorice. Înainte de această descoperire, dovezile pentru astfel de conexiuni se bazau în principal pe speculații bazate pe caracteristicile morfologice ale scheletelor.
Această descoperire sugerează că grupuri de vânători-culegători europeni au traversat Marea Mediterană pentru a ajunge în Africa de Nord. Deși traversarea Mării Mediterane pare o faptă remarcabilă pentru vremea respectivă, cercetătorii sugerează că aceste migrații au fost făcute cu barca, probabil la bordul unor canoe lungi de lemn. Ideea navigației preistorice poate părea surprinzătoare, dar este susținută de urme de sticlă vulcanică din insula Pantelleria, situată în strâmtoarea Sicilia. Acest tip de material a fost găsit în situri din Africa de Nord, ceea ce sugerează că aceste grupuri europene s-ar fi oprit pe mai multe insule mediteraneene în timpul călătoriei lor. Această încrucișare ar fi permis vânătorilor-culegători europeni să se stabilească temporar în estul Maghrebului, introducând astfel o influență genetică europeană în regiune. Această nouă descoperire ne îmbogățește înțelegerea migrațiilor umane și a schimburilor culturale dintre popoarele Europei și Africii de Nord în această eră îndepărtată.
Spre deosebire de alte regiuni din Africa de Nord, cum ar fi Maghrebul de Vest, care a văzut o influență puternică a fermierilor europeni, Maghrebul de Est a arătat o anumită izolare genetică. Într-adevăr, deși studiul relevă o prezență scăzută a ascendenței agricole europene, influența genetică a acestor fermieri nu depășește 20%, o cifră mult mai mică decât cea întâlnită în alte regiuni ale Maghrebului. Această descoperire sugerează că estul Maghrebului a rămas relativ neatins de migrațiile agricole europene care au transformat alte părți ale continentului, cum ar fi Marocul și vestul Algeriei. Această rezistență genetică și culturală a regiunii ar putea explica de ce agricultura nu a fost adoptată pe deplin în estul Maghrebului decât după anul 1000 î.Hr. î.Hr., mult după alte regiuni din Africa de Nord. Această influență slabă a agriculturii și persistența stilurilor de viață tradiționale, precum vânătoarea și culegerea, au permis acestor populații să evolueze în moduri distincte, deși au persistat urme de contact cu populațiile europene, așa cum demonstrează ADN-ul analizat.
Descoperirea acestor legături genetice între vânătorii-culegători europeni și populațiile nord-africane aruncă o lumină nouă asupra istoriei migrațiilor umane și a interacțiunilor culturale. Ea arată că primii locuitori ai Africii de Nord nu au fost doar influențați de culturile europene, ci s-au implicat și în comerțul maritim și mișcarea dincolo de granițele lor geografice. Aceste contacte au avut implicații profunde pentru evoluția societăților umane, deschizând astfel calea către noi dinamici sociale și culturale.
