Atunci când calote uriașe de gheață acopereau Pământul în totalitate, oceanele de dedesubt erau vii, oferind primelor forme complexe de viață nutrienții capabili supraviețuirii, se arată într-un studiu al cercetătorilor de la Universitatea Harvard, publicat azi, 7 martie, în revista Nature.
De decenii bune, oamenii de știință au dezbătut ipoteza Globului de Gheață care ar fi fost Terra în Precambrian, dovezi geologice incontestabile arătând că planeta noastră a fost acoperită complet de gheață de cel puțin două ori în perioada de timp cuprinsă între acum 800 și 635 de milioane de ani, eră geologică cunoscută sub numele de Criogenian. În timpul acestor glaciațiuni extreme, unele cu durată de circa 20 de milioane de ani, calota globală de gheață atingea sute, probabil, mii de metri grosime. Și totuși, susțin specialiștii, existau și goluri produse de vulcani, veritabile oaze în care viața putea prolifera.
Pentru a înțelege mai bine cum stăteau lucrurile în acea eră geologică, cercetătorii de la Harvard au creat o complexă simulare computerizată, realizată 3D, în care Terra era acoperită cu o mantie de gheață cu o grosime medie de 1 kilometru. În mod surprinzător, a reieșit că oceanele nu erau doar niște piscine statice ci, mai degrabă, erau unele dinamice. Temperatura apei la fundul oceanului, la fel ca și salinitatea, erau relativ uniforme pe Terra, un rezultat complet diferit de ceea ce se crezuse inițial.
În aceeași ordine de idei, a rezultat că apele oceanului erau puse în mișcare de curenți puternici ce acționau atât la Ecuator cât și în apropierea coastelor. Studiul explică astfel marele mister al apariției primelor forme de viață complexe, bureții spongioși și amoebele cu carapace solidă, ce au apărut pentru prima dată în cumplitul Criogenian.
