Am citit câteva cronici de întâmpinare, scrise de jurnaliști americani, la „Black Panther”, înainte de a vedea, într-o seară de joi, 15 februarie, avanpremiera. Cu largă majoritate, sunt cronici pozitive, super-pozitive – laudă regizorul, actorii, acțiunea. Apoi, după film, am căzut buimac câteva ore și m-am întrebat dacă nu cumva, din greșeală, am nimerit în alt cinematograf și am văzut altceva…
„Black Panther” este cel de-al 18-lea film din Universul Cinematic Marvel (MCU / Iron Man, Captain America, Thor, Avengers, Guardians of the Galaxy, Ant-Man, Doctor Strange, Spider Man etc) și continuă povestea (super)eroului omonim, T’Challa / Black Panther, la o săptămână după acțiunea din „Captain America: Civil War”(2016) – unde Pantera Neagră își face debutul cinematografic.
După moartea tatălui său, T’Challa se întoarce în Wakanda natală pentru a fi încoronat ca rege. Wakanda este o țară fictivă din inima Africii, unde, cu mii de ani în urmă, a căzut un meteorit alcătuit din vibranium (cel mai prețios și versatil metal din Univers), iar cele cinci triburi de aici s-au unit într-un regat care a ajuns, grație materialului-minune, cea mai dezvoltată dpdv tehnologic țară din lume.
De-a lungul istoriei, inclusiv în prezent, wakandezii și-au dus existența cu multă discreție – mica țară (în film este prezentată mai degrabă ca un oraș-stat în jurul căruia se află câteva zone sălbatice mai mult sau mai puțin specific africane… munții cu zăpadă și tribul lui Great Gorilla care viețuiește acolo m-au pus pe gânduri cu privire la cunoștințele mele de geografie, dar, până la urmă, suntem în cadrul MCU, what the hell?!) este camuflată cu totul de o pădure tropicală generată pe calculator.
Melanjul dintre Africa tribală (un amalgam de tradiții, obiceiuri, dansuri, obiecte vestimentare și chiar moduri de viață sau tipologii – șamanul, războinicii, căpeteniile de trib etc. – de pe tot cuprinsul continentului) și supertehnologiile dezvoltate cu vibranium (trenuri cu levitație magnetică, aeronave stealth, inovații în medicină și telecomunicații, gadgeturi care l-ar face gelos și pe James Bond ș.a.m.d.) este exotic… dar nu pare deloc veridic. Este o mare bazaconie!
Închipuiți-vă numai un cavaler medieval european îmbrăcat în armura de rigoare, care participă la un turnir pentru a cuceri inima alesei sale… iar în cască are un dispozitiv Head Up Display care-i oferă cu ajutorul inteligenței artificiale informații complexe despre adversar și desfășurarea luptei, iar după victorie îi recită doamnei o poezioară… cu ajutorul unei holograme, pentru ca, mai apoi, să își facă nevoile în mijlocul drumului… pentru că în Evul Mediu nu prea existau toalete. Cam la fel de anapoda este și Wakanda!
În istoria reală, peste tot în lume, dezvoltarea tehnologică a dus cu sine la schimbarea mentalităților, a culturii și a societății în întregul ei. Pentru ca Japonia hi-tech de astăzi să ia naștere, samuraii – indiferent cât de cool ni se par nouă astăzi – au trebuit să dispară!
Astfel că multe elemente axiale ale filmului: ritualul prin care T’Challa devine rege, faptul că poziția sa poate fi contestată de orice rubedenie de sânge (la fel ca în Evul Mediu, când, pentru a se evita asta, frații și verișorii de os domnesc erau trimiși fie la mănăstire, fie la alte curți imperiale, fie – mai simplu – decapitați, pentru a nu se transforma în posibili pretendenți la tron), lupta internă pentru putere între triburi ș.a.m.d. devin absolut ridicole pentru, repet, cea mai dezvoltată țară din lume.
Mi-a plăcut de actorul Chadwick Boseman care-i dă viață Panterei Negre în „Captain America: Civil War”. Aici mi se pare doar… ok. Din păcate, spre deosebire de Captain America sau Iron Man, Black Panther este un personaj plat de la început până la coadă – nici măcar atunci când ajunge într-un moment dificil (peste care spectatorii trec fără nicio emoție: e clar că supereroul nu o „mierlește” niciodată la mijlocul filmului! Nu în MCU!), Pantera nu își schimbă coordonatele esențiale: este identic cu sine însuși, se întoarce la fel, numai că acum trebuie să recupereze ce a pierdut, ceea ce, evident, și face, cu ceva luptă, în ultima parte a filmului.
Mult mai interesant este, însă, Michael B. Jordan (l-ați văzut în excelentul „Creed”, 2015) care-l interpretează pe anti-eroul Erik „Killmonger” – chiar dacă mijloacele pe care le folosește scandalizează, obiectivele sale sunt mai degrabă nobile… atât de nobile încât, la final, ajung să fie îmbrățișate chiar de T’Challa! Din păcate, prezența sa pe ecran este mai scurtă decât ar fi meritat: după introducerea personajului, trec mai bine de 20 de minute până când să ne reîntâlnim cu el.
În fine, Andy Serkis joacă foarte bine: chiar dacă Ulysses Klaue este un tip foarte rău & dur, e în același timp singurul în stare să producă un moment autentic de umor bun în tot filmul. Aș da un plus qvartetului de actrițe de culoare Lupita Nyong’o, Danai Gurira, Letitia Wright și Angela Bassett care interpretează personaje secundare foarte apropiate de T’Challa: iubita Nakia, războinica Okoye, sora mai mică Shuri și mama Ramonda – dar, luate la bani mărunți, niciuna nu strălucește (și nu din vina lor, chiar sunt actrițe talentate, ci din aceea a scenariului care nu le valorifică la adevăratul potential – de exemplu, momentul acela în care Black Panther se află în mare anevoință este foarte slab speculat din punct de vedere dramatic…).
Înțeleg foarte bine contextul în care, în SUA, „Black Panther” este foarte prețuit – măcar la nivel imagistic, constituie o compensație pentru opresiunea la care populația de culoare a fost supusă vreme de sute de ani: este o metaforă frumoasă împotriva prejudecăților și a discriminării plus un imbold pentru politicile corecte (pentru că, iată, inclusiv „negrii” pot fi adevărați supereroi pentru întreaga omenire!, pot avea idealuri mai nobile decât „albii”!, sunt în stare de auto-sacrificiu pentru binele comun!). Cred însă că modalitatea prin care este spusă această metaforă nu este tocmai cea mai fericită.
Una peste alta, cu toate minusurile pe care le are, dacă sunteți fani ai Universului Cinematic Marvel (eu unul sunt, am văzut absolut toate filmele din serie), Black Panther poate fi antrenant și distractiv: „merge” cu cronțănit de popcorn și cola pentru o zi de week-end petrecută în mall – mai ales că face set-up-ul pentru mult-așteptatul „Avengers: Infinity War” (care va avea premiera în luna Mai)! Dacă, mai degrabă, ați văzut doar 2-3 filme din MCU sau acesta este chiar primul… cred că aveți lucruri mai importante de făcut.
„Black Panther / Pantera neagră” este distribuit de Forum Film România și a avut premiera pe 16 februarie a.c., în format 3D, IMAX 3D și 4DX.
