Cu puțin mai puțin de douăsprezece milioane de ani în urmă, Marea Paratethys acoperea o zonă mai mare decât actuala Mediterană. Deseori denumit cel mai mare lac din istoria Pământului, un studiu a analizat motivele dispariției sale. Paratethys este o mare străveche formată în epoca Oligocenului când o parte din apele anticului Ocean Tethys s-a izolat în urma ridicării Alpilor, Carpaților, Dinaridelor, Taurului și Elborzului, spre nord. În cea mai mare întindere, corpul de apă se întindea din Alpii de Est până în Kazahstanul actual, acoperind peste 2,8 milioane de kilometri pătrați și conținând peste 1,77 milioane de kilometri cubi de apă. Pentru comparație, acesta este de peste zece ori volumul de apă conținut în toate lacurile de apă dulce și sărată de astăzi combinate. În cadrul lucrării, paleoceanograful Dan Palcu și echipa sa de la Universitatea din São Paulo (Brazilia) au adunat indicii din arhivele geologice și fosile pentru a determina schimbările de mediu care au contribuit la dispariția acesteia.
Lucrarea, publicată în revista Scientific Reports, evidențiază patru evoluții climatice care au făcut ca lacul să se micșoreze considerabil de-a lungul duratei sale de viață de cinci milioane de ani. Cel mai mare episod de contracție, care a avut loc cu între 7,65 milioane și 7,9 milioane de ani în urmă, ar fi făcut ca nivelul apei să scadă cu aproximativ 250 de metri. În timpul acestui episod, Paratethys ar fi pierdut până la o treime din apă și mai mult de două treimi din suprafața sa. Ca urmare, nivelurile de salinitate ar fi crescut atunci considerabil în bazinul central (contururile Mării Negre de astăzi).
La acea vreme, Paratethys găzduia o mare varietate de animale marine unice. Majoritatea cetaceelor și a altor foci care trăiau în aceste ape erau „versiuni în miniatură” ale celor găsite astăzi în marea liberă, adaptate să trăiască în acest mediu restrâns. Cetotherium riabinini, de exemplu, era o balenă care măsoară doar trei metri lungime. Este cea mai mică balenă găsită vreodată în înregistrările fosile. Potrivit cercetătorilor, aceste schimbări nu au fost în mod natural lipsite de consecințe asupra acestei vieți marine. Multe specii nu au supraviețuit, la fel ca multe specii de alge unicelulare și alte organisme mici care plutesc liber. Totuși, și întrucât acesta este ciclul vieții, aceste dispariții au favorizat apoi apariția unor noi specii care evoluează pe țărmurile nou expuse, transformate în pajiști fertile.
La nord de Paratethys, unde sedimentele dovedesc schimbări climatice repetate pe termen lung, înregistrările fosile evidențiază într-adevăr prezența strămoșilor oilor și caprelor moderne care rătăcesc alături de antilope primitive. Același lucru s-a întâmplat mai la sud, în ceea ce este acum vestul Iranului, odată cu apariția strămoșilor girafelor și a primilor elefanți. Patru perioade lungi de secetă, între 6,25 milioane și 8,75 milioane de ani în urmă, probabil că au determinat creaturile să migreze spre sud-vest spre Africa, notează cercetătorii. Paratethys „s-a stins” între 6,7 și 6,9 milioane de ani în urmă, în urma creării unui canal, rezultat al eroziunii, pe marginea de sud-vest a lacului. Această ieșire, care este probabil scufundată astăzi sub Marea Egee, ar fi dat de fapt naștere unui râu scurt care și-a găsit în cele din urmă drumul spre Mediterana.
Dispariția Mării Paratethys nu numai că a marcat sfârșitul unei imense întinderi de apă, dar a lăsat și o moștenire geologică și ecologică care modelează și astăzi peisajele și ecosistemele regiunii. Depozitele sedimentare de la uscarea Paratethysului au îmbogățit solurile, favorizând dezvoltarea unor ecosisteme terestre variate. Cercetătorii subliniază că aceste soluri fertile ar fi putut juca un rol cheie în apariția și răspândirea primelor civilizații agricole din această parte a lumii. Mai mult, marginile străvechi ale acestui lac colosal, concretizate astăzi de câmpii, podișuri și lanțuri muntoase, continuă să depună mărturie la răsturnările tectonice și climatice care au transformat această regiune în urmă cu câteva milioane de ani.
Dispariția Mării Paratethys a avut și implicații de durată pentru evoluția speciilor și migrațiile animalelor. Uscarea treptată și variațiile climatice asociate au creat noi coridoare ecologice și bariere naturale care au influențat mișcările și adaptările speciilor terestre și acvatice. Aceste transformări au contribuit la modelarea biodiversităţii unice a regiunii, ducând la diversificarea speciilor adaptate la medii aride sau semi-aride. În plus, zonele de coastă uscate au permis anumitor specii marine să se adapteze la viața de pe uscat, marcând o tranziție ecologică crucială. Aceste evenimente, deși răspândite pe milioane de ani, oferă o perspectivă fascinantă asupra rezistenței și ingeniozității vieții în fața schimbărilor majore de mediu.