Istoria vieții pe Pământ este marcată de interacțiuni complexe între specii. Recent, cercetătorii au dezvăluit, de exemplu, că evoluția cicadelor gigantice, insecte fascinante, ar fi putut fi puternic influențată de apariția păsărilor răpitoare. Această descoperire, publicată în revista Science Advances, aruncă o nouă lumină asupra evoluției aripilor insectelor și a abilităților de zbor în timpul erei mezozoice.
Cicadele gigantice aparținând familiilor Dunstaniidae și Palaeontinidae sunt insecte care există de aproximativ 160 de milioane de ani. Fosilele lor sunt bine conservate, oferind o perspectivă valoroasă asupra anatomiei și evoluției lor. Aceste cicade se disting prin aripile lor mari, care uneori pot atinge aproape cincisprezece centimetri în anvergura aripilor, ceea ce le face ideale pentru studiul evoluției zborului la insecte.
În cadrul unui studiu, publicat în Science Advances, o echipă de cercetători a analizat evoluția cicadelor gigantice în timpul erei mezozoice, perioadă marcată de o mare diversitate de forme de viață. Această cercetare a constatat că aceste insecte și-au crescut viteza de zbor cu 39% și masa musculară de zbor cu 19% în comparație cu strămoșii lor din Jurasic târziu. Această dezvoltare rapidă ar putea fi un răspuns la presiunea noilor prădători, în special păsările. Pentru a înțelege aceste evoluții, cercetătorii au examinat 80 de specii de cicade gigantice, cartografiind 300 de puncte de date pe structura aripilor lor. Această analiză a identificat schimbări semnificative în forma și dimensiunea aripilor, sugerând că cicadele au evoluat aripi mai lungi și mai subțiri. Acest lucru ar fi permis cicadelelor nu numai să zboare mai repede, ci și să facă viraj mai ascuțiți și să efectueze manevre mai complexe. Dar pentru ce?
În epoca mezozoică, pe măsură ce păsările au apărut ca prădători aerieni, cicadele s-au confruntat cu o nouă amenințare. Aceste păsări, dintre care multe aveau dimensiunea unor vrăbii mici, au fost de fapt special adaptate pentru a vâna insecte în zbor, crescând astfel presiunea de selecție asupra cicadelor gigantice. Potrivit cercetătorilor, cei din urmă ar fi dezvoltat apoi adaptări morfologice care le-au permis să-și îmbunătățească viteza de zbor și capacitatea de manevră ca răspuns la această prădare crescută. Evoluția cicadelor gigantice nu se limitează la o simplă îmbunătățire a capacității lor de zbor. Are și implicații ecologice profunde. Devenind mai rapide și mai agile, aceste insecte au reușit să ocupe diverse nișe ecologice. Capacitatea lor de a scăpa de pradă le-a permis să prospere în diverse habitate, contribuind la biodiversitatea erei mezozoice. În plus, cicadele gigantice au putut influența prin prezența lor comportamentul păsărilor răpitoare, nevoite să-și adapteze propriile strategii de vânătoare. De exemplu, ar fi putut deveni mai rapid sau mai deștepți în a prinde aceste insecte care au dezvoltat mijloace de evadare. Acest fenomen este un exemplu excelent de coevoluție în care două specii interacționează în așa fel încât să influențeze evoluția celeilalte.
