Pisica are reputația de a fi un animal deosebit de independent și mai puțin sociabil, ba chiar insensibil, astfel încât unii proprietari se întreabă dacă a lor este o psihopată. Cu toate acestea, viața alături de aceste animale de companie poate contrazice aceste zvonuri, dezvăluind personalitățile pline de afecțiune ale unora dintre feline. Nicio informație însă nu contestă mai mult zvonurile despre natura lor solitară decât noua cercetare publicată în revista Applied Animal Behaviour Science, care abordează semnele de doliu la pisici. Aceste studii arată că pierderea unei alte pisici sau a unui câine din gospodărie poate reprezenta o adevărată „catastrofă” pentru aceste animale de companie.
Cercetătorii au decis să inițieze aceste studii tocmai pentru că „numeroase cercetări au examinat semnele de doliu la îngrijitori [modul în care studiul se referă la proprietarii de animale] după moartea unui animal de companie, dar puține au analizat modul în care celelalte animale domestice reacționează la aceste decese”. Pentru a umple aceste lacune studiind reacțiile pisicilor la moartea unui alt companion cu patru picioare, cercetătorii de la Universitatea Oakland (SUA) au intervievat 412 proprietari de 452 de pisici care au pierdut recent un alt animal din gospodărie. În aproximativ două treimi din cazuri, celălalt animal era tot o pisică, restul fiind câini.
Cercetarea arată clar că, la fel ca și oamenii, pisicile studiate au simțit nevoia de a-și plânge pierderea. Aceasta s-a însoțit de o diminuare a somnului și a apetitului sau de mieunături puternice, asemănătoare urletelor. Pisicile căutau, de asemenea, colegii lor dispăruți, preferau să rămână singure și prezentau perturbări pronunțate ale comportamentului lor de joacă obișnuit, manifestând o pierdere evidentă a interesului pentru aceste activități în unele cazuri. Când animalele au fost aproape timp îndelungat înainte de deces, aceste semne erau și mai accentuate. Proprietarii au observat, de asemenea, uneori „o creștere a căutării atenției”, atât din partea lor, cât și din partea altor animale din gospodărie. „Spre deosebire de câini, avem tendința să credem că pisicile sunt distante și puțin sociabile, dar în natură ele au tendința de a se aduna în grupuri și de a forma ierarhii. Cred că le-am interpretat întotdeauna greșit”, consideră profesoara Jennifer Vonk, una dintre coautoarele studiului.
În regnul animal, întrebarea despre doliu a fost mult studiată la cimpanzei, gorile, elefanți și cetacee. Și dacă acest studiu nu este primul care analizează impactul decesului asupra animalelor supraviețuitoare, el este totuși pionier în evidențierea efectelor doliului la feline. „Ne așteptam ca descendenții animalelor care trăiesc în haită, câinii, să reacționeze mai pronunțat la moartea unuia dintre colegii lor”, se spune în studiu, care aduce dovezi că pisicile în doliu simt și ele emoții intense și că reacțiile lor nu sunt diferite de cele ale canidelor, adesea considerate mai sociale. „Acest studiu arată [că pisicile] pot forma legături profunde cu tovarășii lor, fie că aceștia sunt pisici sau câini”, afirmă Jennifer Vonk.
Aceste cercetări admit, totuși, anumite limite legate în principal de îngrijitorii animalelor și modul în care emoțiile lor pot influența percepția lor și, prin urmare, răspunsurile lor legate de doliu. Atunci când erau în mod special apropiați de animalul dispărut, păreau mai înclinați să observe semne de suferință mai intense la pisicile lor sau o nevoie crescută de atenție. Același lucru putea fi observat și în rapoartele referitoare la creșterea somnului și ideea că pisica supraviețuitoare preferă să rămână singură sau să se ascundă. Pe de altă parte, atunci când relația cu animalul decedat nu era la fel de puternică, proprietarii percepeau mai puțin semnele de tristețe de la animalul supraviețuitor. Aceste rezultate ar putea astfel „reflecta antropomorfismul în proiecția tristeții” asupra animalelor care sunt încă în viață. Prin urmare, sunt necesare mai multe cercetări pentru a confirma rezultatele.
Cert este că acest studiu subliniază neînțelegerea pe care o putem avea asupra pisicilor, mai ales în ceea ce privește complexitatea lor emoțională. Reconsiderarea acestor întrebări este esențială pentru a asigura bunăstarea acestor animale, mai ales în perioade de mare tulburare (doliu, mutare, naștere etc.). „În timp ce câinii, descendenți ai animalelor de haită, ar putea reacționa mai intens la moartea unui coleg, pisicile aflate sub îngrijirea oamenilor s-au adaptat la viața alături de colegii lor, iar capacitatea lor de a reacționa la pierderea unui tovarăș merită să fie studiată mai în profunzime”, concluzionează studiul.
