Introduse accidental (din cauza transportului involuntar de semințe) sau voit, în scop decorativ, medicinal sau agricol, plantele invazive sunt specii de plante care se răspândesc rapid în ecosistemele din care nu sunt native. Acestea duc adesea la consecințe dăunătoare pentru mediu și biodiversitate.
Prin înlocuirea speciilor native pe propriul sol, ele perturbă echilibrul ecologic al ecosistemelor locale. Ele pot modifica în special compoziția solurilor, disponibilitatea nutrienților și a apei, precum și interacțiunile dintre speciile de animale și plante, inducând în special schimbări în ceea ce privește polenizarea, reglarea climei etc. Concurând cu speciile native pentru resursele disponibile, acestea pot duce la o scădere a populațiilor de specii endemice (sau chiar pot provoca dispariția lor locală) și pot avea repercusiuni economice în domeniul agriculturii prin perturbarea randamentelor culturilor.
De asemenea, pot avea efecte mai profunde prin modificarea ciclurilor biogeochimice, cum ar fi ciclul apei și ciclul nutrienților, care pot avea efecte în cascadă asupra altor organisme și procese ecologice. În plus, ele reduc diversitatea microhabitatelor disponibile speciilor de animale locale și limitează astfel capacitatea acestora de a se hrăni, reproduce sau deplasa. Unele sunt, de asemenea, foarte inflamabile și, prin urmare, pot crește frecvența și intensitatea incendiilor forestiere, crescând astfel pierderea speciilor de plante și animale.
Potrivit unui studiu, publicat în Nature Ecology & Evolution de Universitatea din California din Davis, aceste plante reprezintă o amenințare suplimentară din cauza unui fenomen puțin înțeles de știință: starea de repaus. Uneori, plantele pot rămâne ca semințe pentru un timp. Odată ce îndeplinesc condițiile necesare pentru a înflori (în special în cazul schimbărilor climatice), pot ieși din această stare de repaus, pot prospera fără cunoștințele plantelor native și se pot înmulți foarte repede. După cum explică Mohsen Mesgaran, profesor la Universitatea din California, „cu cât starea de repaus este mai lungă, cu atât este mai probabil să o neglijăm. Această latență le permite să treacă neobservate, ceea ce contribuie la eventuala lor apariție ca o amenințare invazivă gravă, cum ar fi bombele invazive cu ceas.” Cu toate acestea, în cadrul studiului, cercetătorii au analizat peste 5.700 de specii invazive din nouă regiuni din întreaga lume. Și datorită acestei lucrări, cea mai completă și exhaustivă pe acest subiect până în prezent, ei au putut stabili că o treime dintre aceste plante prezentau un decalaj între sosirea lor pe sol și momentul proliferării lor. În timp ce media este de patruzeci de ani pentru a ieși din repaus, alte plante pot dura mai mult, ceea ce le face deosebit de imprevizibile.
De exemplu, paltinul de munte din Regatul Unit a doborât toate recordurile cu 320 de ani necesari pentru a părăsi starea de repaus. Patlagina lanceolata poate sta în repaus aproape de 177 de ani. Cu toate acestea, nu este dăunătoare doar pentru alte plante cu care concurează, ci și pentru animale. Abutilonul de Avicenna, o floare galbenă foarte pretențioasă în nutrienți și apă care dăunează altor soiuri de câmp, se bazează pe aproximativ cincizeci de ani. După cum explică profesorul Mesgaran: „problema este că majoritatea modelelor pe care le avem să evaluăm riscurile, să stabilim dacă specia va fi invazivă și va constitui o problemă neplăcută în viitor nu ține cont de această fază de latență sau de repaus. Nu este că nu vor fi o problemă, ci doar calmul dinaintea furtunii.” În California, aproape 65% dintre aceste specii invazive au fost introduse voluntar. Cu toate acestea, având în vedere riscul necunoscut anterior de repaus a plantelor și creșterea tot mai mare a comerțului, călătoriilor și turismului, această bombă ecologică latentă riscă să ia o turnură exponențială.
În plus, deși grăitoare, aceste estimări sunt departe de a fi suficiente. Într-adevăr, potrivit cercetătorilor, condițiile climatice s-au schimbat în nouă din zece cazuri între introducerea plantei invazive și proliferarea acesteia. Prin urmare, acest lucru sugerează că au trebuit să aștepte condiții favorabile sau un timp pentru a se adapta la un mediu nepotrivit pentru a putea prolifera. Echipa intenționează, așadar, să-și continue cercetările, de data aceasta ținând cont de clima de origine a plantei invazive.
Dincolo de consecințele asupra mediului, plantele invazive generează și costuri sociale și economice considerabile. Prin perturbarea ecosistemelor agricole, acestea afectează randamentul culturilor și măresc cheltuielile legate de gestionarea acestora, cum ar fi utilizarea sporită a pesticidelor sau utilizarea unor tehnici specifice pentru limitarea proliferării acestora. În Statele Unite, de exemplu, plantele invazive costă miliarde de dolari în pierderi agricole și măsuri de control în fiecare an. În zonele urbane, prezența acestora poate obstrucționa infrastructura, cum ar fi conductele sau drumurile, și necesită intervenții costisitoare pentru a restabili siguranța și funcționalitatea. În plus, anumite plante, cum ar fi ambrozia, eliberează polen foarte alergenic, exacerbând problemele de sănătate publică, în special în rândul persoanelor care suferă de alergii sau astm. Astfel, aceste specii invazive nu reprezintă doar o provocare pentru biodiversitate, ci și pentru bunăstarea populațiilor umane.
