Prăbușirea Podului Tacoma Narrows: O lecție dură în ingineria structurală – 7 noiembrie 1940

Într-o dimineață a anului 1940, Podul Tacoma Narrows a început să oscileze dramatic, să se balanseze în sus și în jos, și să se contorsioneze înainte de a se prăbuși în apele Puget Sound. Această catastrofă a marcat un punct de cotitură în ingineria structurală.

Localizare: Strâmtoarea Tacoma Narrows, Puget Sound, Washington

Martori: Leonard Coatsworth și alții care au fost prezenți la prăbușire

Vitezele vântului atingeau 64 km/h peste strâmtoarea Tacoma Narrows când “Galloping Gertie”, cum fusese poreclit podul, a început să se miște într-un mod alarmant. Podul Tacoma Narrows, care lega orașul Tacoma, Washington, de Peninsula Kitsap, fusese inaugurat cu mare fast doar cu câteva luni înainte, în iulie 1940. Structura, elegantă și flexibilă — la acel moment al treilea cel mai lung pod suspendat din lume — fusese proiectată de celebrul inginer de poduri Leon Moisseiff, care contribuise și la proiectarea Podului Golden Gate.

De la început, lucrătorii observaseră oscilația podului în vânt, atribuindu-i porecla “Galloping Gertie”. “Știam din noaptea în care s-a deschis podul că ceva nu era în regulă. În acea noapte, podul a început să galopeze”, a declarat F. Bert Farquharson, un inginer de la Universitatea din Washington, angajat de Autoritatea de Taxare pentru a determina sursa oscilației, conform Departamentului de Transport din Washington (WSDOT).

Când echipa lui Farquharson l-a contactat pe Moisseiff, acesta a recunoscut că și alte două poduri proiectate de el oscilau, dar cu o amplitudine mult mai mică.

Echipa lui Farquharson a comandat un model la scara 1:200, lung de 16,5 metri, precum și o versiune la scara 1:20, lungă de 2,4 metri, a unei secțiuni a podului, pentru a încerca să identifice problema. De asemenea, au utilizat un tunel de vânt în încercarea de a replica problema.

Între timp, Autoritatea de Taxare a încercat imediat să remedieze problema. La scurt timp după deschiderea podului, inginerii au instalat patru cricuri hidraulice pentru a funcționa ca amortizoare, dar Gertie a continuat să galopeze. În octombrie, echipa a fixat cabluri temporare pentru a lega podul de sol pe întreaga sa lungime. Deși cablurile de ancorare au redus oscilațiile la capetele podului, centrul acestuia tot se mișca în sus și în jos. Oricum, un cablu s-a rupt în timpul unor vânturi puternice pe 1 noiembrie, iar podul a început din nou să galopeze.

Pe 2 noiembrie, echipa lui Farquharson a finalizat modelarea, care a arătat că podul începea să se tordă când vânturile băteau din lateral. Echipa a sugerat fie tăierea unor găuri în grinzi, fie blocarea vântului cu deflector. Începuseră să facă modificări. În 10 zile, unele dintre aceste deflectoare ar fi oferit podului suficientă stabilitate pentru a fi sigur, argumentau ei, iar întregul retrofit al podului ar fi fost completat în 45 de zile.

Dar nu au avut ocazia să vadă dacă aceste remedieri ar fi funcționat. În dimineața zilei de 7 noiembrie, Leonard Coatsworth, un redactor la Tacoma News Tribune, se afla în drum spre cabana de vară a familiei pe peninsula, cu Tubby, câinele său.