0
(0)

Cea de a doua ediție a Sci+Fi FEST, care se desfășoară la Biblioteca Națională, în perioada 30 sept. – 1 oct., are un program foarte încărcat, de la expoziții, workshop-uri și experimente științifice pentru copii până la prezentări, mini-conferințe și dezbateri cu invitați specialiști și subiecte provocatoare.

Sci+Fi FEST 2017 este organizat de Primăria Municipiului București prin Muzeul Municipiului București și Muzeul Național al Literaturii Române, Ministerul Culturii și Identității Naționale, Biblioteca Națională a României și Știință & Tehnică. Directorul onorific al festivalului este profesorul Alexandru Mironov, iar director artistic este regizor Alice Barb.

Iată mai jos programul Festivalului în cele două zile, cât și restul evenimentelor și atracțiile diverselor zone din cadrul Sci+Fi FEST 2017.

 

SÂMBĂTĂ 30 septembrie

ATRIUM BIBLIOTECA NAȚIONALĂ A ROMÂNIEI

Ora 17:00 – DESCHIDEREA FESTIVALULUI
Fac onorurile profesorul ALEXANDRU MIRONOV, director onorific al Festivalului și Marc ULIERIU, redactor șef Știință & Tehnică

Orele 17:30-19:30 – „SCIENCE NIGHT”
Reprezentanții celor mai importante institute de cercetare din România expun în fața publicului cele mai noi și interesante descoperiri, proiecte și inovații în care sunt implicate elitele științei românești.

  • Dr. ing. Dragoș Tătaru, cercetător la INCDFP (Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului) are un subiect foarte important pentru noi: „Seismologia – instrument de educare și informare despre riscul seismic
  • Paul Vasos, de la ELI-NP (Extreme Light Infrastructure – Nuclear Physics) ne prezintă tema de interes mondial „Studii biomedicale la ELI-NP
  • Dr. fiz. Bogdan Popovici, de la IFIN-HH (Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizică și Inginerie Nucleară – Horia Hulubei)
  • Dr. Marian Zamfirescu, șeful Centrului Integrat de Tehnologii Avansate cu Laseri din cadrul INFLPR (Institutul Național pentru Fizica Laserilor, Plasmei și Radiației) ne va reține atenția cu prezentarea „Laserul de la Măgurele – de la legende urbane la istoric și realități tehnologice
  • Dr. fiz. Doina Nicolae, de la INOE2000 (Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare în Optoelectronică)
  • Dr. Roxana Bojariu, șef al secției de Climatologie de la ANM (Administrația Națională de Meteorologie) ne explică noutățile din domeniul „Schimbări climatice
  • Ing. Marius Gabriel-Cojocaru, de la INCAS (Institutul Național de Cercetare Aerospațială „Elie Carafoli”)

Ora 19:30 – „Comportamentul tehnic și simbolic al comunităților paleolitice din estul Carpaților (România) înainte și în timpul ultimului Maxim Glaciar”
Adrian Nicolae, specialistul Știință & Tehnică în arheologie și paleoantropologie, discută cu Prof. univ. dr. Marin Cârciumaru și echipa sa despre activitatea și descoperirile făcute la unul dintre cele mai importante șantiere arheologice din România.

Ora 19:45 – George Buhnici
Cunoscutul prezentator „I Like IT” și omul din spatele proiectului Cavaleria.ro le împărtășește celor tineri câteva lucruri despre pasiunea pentru gadgeturi și tehnologie, dar și cum vede el viitorul high-tech.

Ora 20:00 – „Marea Expediție Americană by S&T”
Marc Ulieriu, Cătălin Beldea, Claudiu Andone și Alexandru Mironov urcă pe scenă pentru a prezenta, în premieră pentru publicul din România, primele impresii din #MareaExpeditieAmericana, care a constat în întâlniri și interviuri cu cercetători străini și români de la mari instituții și companii din SUA, vizite ale unor monumente naturale unice și documentarea Marii Eclipse de Soare din 21 august.

Cu această ocazie, va fi lansată și ediția specială a revistei Știință & Tehnică, dedicată celei mai ample misiuni din istoria de peste 70 de ani a acestei publicații!

Programul în interiorul Bibliotecii Naționale se încheie cu un laser-show de zile mari, în jurul orei 21:00, însă în spațiul expozițional exterior vă așteptăm la observații astronomice.

ZONA FUN SCIENCE

Ora 18:00
Spectacole și experimente pentru copii, alături de Profesorul Trăsnit de la Fun Science și de specialiștii de la Orășelul Cunoașterii. Părinți, vă somăm să-i aduceți pe cei mici la Sci+Fi FEST 2017 – pentru că doar aici pot îmbina știința și distracția într-un mod foarte util!

ZONA ASTRONOMIE
exterior

19:30–23:00 – Observații astronomice
Luna, Saturn, stele duble, roiuri globulare, nebuloase și alte obiecte cerești

EXPOZIȚII INTERACTIVE PERMANENTE
interior & exterior

17:00–21:00
Cărți SF&F (cu vânzare), roboți, micro-roboți, drone, realitate virtuală, imprimante 3D, mașini electrice, tehnologii verzi, gaming, software educațional, telescoape, boardgames, etc.

Edituri prezente la festival: Humanitas, Nemira, Tritonic, Paladin, Millennium, Crux Publishing, Pavcon, Herald, Tracus Arte, anticariat de carte SF.

 

DUMINICĂ 1 octombrie

ATRIUM BIBLIOTECA NAȚIONALĂ A ROMÂNIEI

Ora 11:30
Sorin Repanovici,
fondator și organizator al celei mai vechi tabere de știință pentru tineret din România, „Atlantykron”, ne prezintă, împreună cu echipa sa, motivele pentru care, an de an, mica insuliță de lângă Capidava devine centrul Universului pentru sute de vizitatori.

Ora 11:45
Scriitorul Sorin Antohi ne vorbește despre un subiect care ar trebui să facă parte din bagajul de cultură generală al oricui: „Utopia: imaginație, știință, imaginar”

Ora 12:00
Îi cunoaștem pe tinerii care au participat și au câștigat medalii la numeroase concursuri internaționale pentru elevi, printre care și cea mai mare competiție de proiecte de cercetare pentru elevii de liceu, INTEL-ISEF 2017. Ei își dezvoltă proiectele în cadrul Centrului „Alexandru Proca” pentru Inițierea Tinerilor în Cercetare Științifică, al ICPE-CA (Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Inginerie Electrică).

Ora 12:20
Andreea Petcu ne prezintă proiectul amenajării centrului de științe pentru copii Orășelul Cunoașterii.

Ora 12:40
Profesorul constănțean Ion Băraru ni-i prezintă pe elevii care, în această vară, au câștigat un foarte important concurs NASA, pe tema explorării spațiale. Totodată, în cadrul Sci+Fi FEST 2017, echipa constănțeană este responsabilă de „Colțul Marte”, unde cei interesați pot afla detalii despre proiectele cu care au câștigat numeroase alte premii internaționale până acum.

Ora 13:00
Astronomul amator Constantin Sprianu va prezenta rezultatele colaborării dintre astronomi amatori și profesioniști, din cadrul misiunii Pic du Midi din vara acestui an – cele mai bune imagini obținute până acum de pe Pământ cu planeta Saturn.

Ora 13:15
Elena Ovreiu, lector la Universitatea Politehnica București, în cadrul Facultății de Electronică și Telecomunicații, respectiv Facultății de Inginerie Medicală, ne vorbește despre ultimele inovații în domeniul tehnologiilor medicale.

Ora 13:30 – „Electromobilitatea – mai mult decât electromobilitate”
Oraan Mărculescu, specialistul în tehnologii verzi al Știință & Tehnică, vă invită la o dezbatere electrizantă despre un subiect extrem de important, alături de experți din domeniu: Alexandru Teodorescu (Renovatio), Alex Șeremet (BMW România), Paul Badea (Badsi), Claudiu Butacu (EFdeN) și Adrian Mihălțianu (jurnalist și scriitor).

Ora 14:00 – moment demonstrativ de SCRIMĂ

Orele 14:30-19:30 – „MARATON SF”
Scriitori și editori de literatură SF&F le oferă celor interesați un maraton de discuții, prezentări și lansări de carte.

  • Orele 14:30-14:45
    Florin Stanciu:
    „Inteligența artificială: între distrugere și salvare” și avanpremieră din romanul „Omnium” (în curs de apariție în colecția Nautilus)
  • Orele 14:45-15:00
    Liviu Surugiu:
    „E timpul să intrăm în Asimov’s Magazine”
  • Orele 15:00-15:45
    Dan Doboș:
    dezbatere „Știință și science-fiction”. Invitați: Sebastian A. Corn, Alexandru Lamba, Florin Stanciu, Dănuț Ungureanu
  • Orele 15:45-16:15
    EDITURA NEMIRA:
    Noutățile SF&F de la colecția Nautilus – Alexandra Florescu, Georgiana Vlădulescu, Roxana Chirilă, Horia Nicola Ursu
  • Orele 16:15-16:45
    EDITURA TRITONIC:
    lansări de carte Teodora Matei (Aripile tatălui), Lucian-Dragoș Bogdan & Teodora Matei (Sindromul Charlotte), Rodica Bretin (Fecioara de fier), Marian Truță (Vremea renunțării și alte povestiri), alături de editorii Michael Haulică și Bogdan Hrib
  • Orele 16:45-17:30
    Horia Nicola Ursu:
    dezbatere „Traducerea de science-fiction”. Invitați: Iulia Anania, Laura Ciobanu, Ona Frantz, Alexandra Fusoi
  • Orele 17:30-18:00
    EDITURA CRUX:
    discuție „Neo-medievalism în SF şi fantasy”. Participă Oliviu Crâznic şi Ana-Maria Negrilă
  • Orele 18:00-18:30
    EDITURA PAVCON:
    Constantin Pavel lansează, alături de autori, seria „România sub asediu” – Furia Fiarelor (de Florin Purluca), Marile migrații (de Aurel Cărășel), Noaptea lemurienilor (de Florin Giurcă)
  • Orele 18:30-19:15
    Liviu Szoke:
    dezbatere „A fi scriitor în România”. Invitați: Miloș Dumbraci, Emil Duhnea, Alexandru Lamba, Ana-Maria Negrilă, Dănuţ Ungureanu, Lucian-Dragoș Bogdan, Mihai Alexandru Dincă
  • Orele 19:15-19:30
    Alexandru Lamba:
    „Relativitatea, între paradoxul lui Fermi şi sfera Dyson”

Ora 19:30
DECERNAREA PREMIILOR Sci+Fi FEST 2017 PENTRU LITERATURĂ SF

ZONA FUN SCIENCE

Ora 14:30
Spectacol pentru copii Profesorul TRĂSNITdans / experimente științifice / workshop

Ora 18:00
Atelier Demonstrativ susținut de echipa Orășelul Cunoașterii și experimente de fizică distractivă

ZONA ASTRONOMIE
exterior

19:30–23:00 – Observații astronomice
Luna, Saturn, stele duble, roiuri globulare, nebuloase și alte obiecte cerești

EXPOZIȚII INTERACTIVE PERMANENTE
interior & exterior

11:00–21:00
Cărți SF&F (cu vânzare), roboți, micro-roboți, drone, realitate virtuală, imprimante 3D, mașini electrice, tehnologii verzi, gaming, software educațional, telescoape, boardgames, etc.

Edituri prezente la festival: Humanitas, Nemira, Tritonic, Paladin, Millennium, Crux Publishing, Pavcon, Herald, Tracus Arte, anticariat de carte SF.

 

Deci nu uitați, în weekendul 30.09-01.10, Știință & Tehnică vă dă întâlnire la Biblioteca Națională din București, unde vă așteptăm în număr cât mai mare să celebrăm interacțiunea dintre știință și imaginație în cadrul celei de-a doua ediții Sci+Fi FEST!

#SciFiFEST

Director onorific al Sci+Fi FEST 2017: profesorul ALEXANDRU MIRONOV

Director artistic Sci+Fi FEST 2017: regizor ALICE BARB

ORGANIZATORII Sci+Fi FEST 2017:

PARTENER MEDIA:

PARTENERI DE MOBILITATE:

PARTENER LOGISTIC:

Cât de util a fost acest articol pentru tine?

Dă click pe o steluță să votezi!

Medie 0 / 5. Câte voturi s-au strâns din 1 ianuarie 2024: 0

Nu sunt voturi până acum! Fii primul care își spune părerea.

Întrucât ai considerat acest articol folositor ...

Urmărește-ne pe Social Media!

Ne pare rău că acest articol nu a fost util pentru tine!

Ajută-ne să ne îmbunătățim!

Ne poți spune cum ne putem îmbunătăți?