0
(0)

Dacă e vorba de știință, orbecăiala care durează deja de aproape un an trebuie să înceteze. Încrederea în știința medicală, în special, și în știință, în general, se evaporă pe zi ce trece, iar acest lucru este debilitant pentru o societate de sec. XXI.  În condițiile în care nu știm mai nimic despre molimă, a pretinde încredere totală în eficiența și siguranța unui vaccin elaborat în câteva luni este o insultă la adresa inteligenței tuturor.”
Un binecunoscut avocat, postare pe FB

Domnul avocat din care am citat mai sus nu prea știe ce este știința. Știința nu este un catalog de adevăruri, ci un proces aflat într-o continuă evoluție prin care ne apropiem din ce în ce mai mult de adevăr. Fraza asta i-am comunicat-o distinsului domn avocat, într-un comentariu la postarea sa. Susținător cu fervoare al libertății de exprimare, domnul avocat mi-a șters comentariul și mi-a blocat orice viitor comentariu…

Cum de a fost posibilă dezvoltarea unui vaccin în numai câteva luni? Dacă, înainte de a posta, s-ar fi documentat un pic, ar fi aflat răspunsul. Dar domnul nostru nu vrea să se documenteze, el nu are încredere în specialiști, pe care îi consideră a fi vectorii tiraniei medicale. Poate că ar fi avut norocul să dea peste răspunsul dat de Mihai Netea, imunolog și specialist în boli infecțioase, care conduce departamentul de medicină experimentală de la Universitatea Radboud din Nijmegen, Olanda, pentru G4Media: ” Vaccinul s-a dezvoltat foarte rapid fiindcă s-a investit mai mult ca niciodată într-un singur an. Mai mult, tehnologiile pe care se bazează aceste noi vaccinuri existau de ani de zile. De exemplu, noul vaccin de la Pfizer și BioNTech a fost adaptat pe baza vaccinurilor anti-cancer, la care lucra BioNTech, și au schimbat foarte repede focusul fiindcă a venit pandemia. Nu este nimic deosebit, nimic secret. Erau niște tehnologii care se dezvoltau pentru diferite boli. La fel și Moderna, care lucra tot pentru vaccinuri anti-cancer. S-au dat bani foarte mulți pentru a se rezolva această problemă, aici este toată explicația pentru dezvoltarea vaccinului anti-Covid. Nu e nimic deosebit acum față de alte boli infecțioase, ci doar că s-a dezvoltat mai repede. Tehnologia a progresat, s-au investit extrem de mulți bani în acest an pentru aceste vaccinuri. Dar în momentul în care pierderile economice cauzate de carantină, izolare socială, constrângeri, au costat economiile mondiale mii de miliarde de euro, iar 10 miliarde de euro se investesc în producerea de vaccinuri…”

Totuși nu-i putem reproșa maestrului că nu se documentează. El este însetat de informații, pe care le caută pe Internet. Dar, nu știu cum de se întâmplă, le caută prin colțurile obscure, conspiraționiste. Iată un fragment din postarea sa din 24 august 2020, în care făcea un rezumat al unui clip văzut de Domnia-sa. ”Rezumativ, clipul vorbește despre transhumanism, adică despre trecerea de la omul actual (homo sapiens, omul 1.0), la omul “îmbunătățit” genetic sau prin biotehnologie, la omul re-editat (homo deus, omul 2.0). In clip se vorbește despre vaccinul celor de la Moderna, o companie de biotehnologie care lucrează la primul său vaccin, bazat pe ARN modificat genetic, odată cu care in corpul omului nou-normal se vor introduce o enzima cu nume ciudat – luciferaza, cu rol de marker identitar, si niște nanoroboți – hydrogel, cu rol de conexiune permanentă la centrul de control si supraveghere operat de proprietar. In clip se vorbește, de asemenea, de implicarea armatei americane în proiect (prin DARPA) și de obligativitatea vaccinării sub pretextul neutralizării Covid-19. […] Culmea spaimelor apocaliptice din noi este că vaccinul celor de la Moderna ne va marca cu semnul fiarei – enzima “luminoasă” utilizată pentru a putea fi identificați cei cu vaccin și pentru a putea fi separați de cei fără vaccin se numește Luciferază! Cu «ajutorul» acestei enzime, cei vaccinați vor ajunge niște simple obiecte, identificabile asa cum sunt identificate mărfurile cu coduri de bare, ca la magazinul virtual al lui Bezos! Și, in plus, vaccinații, nou-normalii, vor fi permanent conectați, deci controlabili si ușor de supravegheat de oriunde, din cloud, de pe tableta sau de pe telefonul mobil, prin acei nanoroboți fabricați de armata SUA (??!!), numiți hydrogel!”

Nu ai cum să nu fi cutremurat de textul domnului avocat. Ăștia de la oculta mondială vor să obțină controlul absolut asupra noastră. După cutremurare ar fi indicată o scurtă documentare asupra celor susținute în textul de mai sus. În primul rând, la data postării din care cam citat mai sus compoziția vaccinurilor, din motive lesne de înțeles, era secretă. Abia odată cu aprobarea lor ea a devenit publică. Nici urmă acolo de luciferază sau nanoroboți-hydrogel.

Este drept, luciferaza a fost folosită drept marker în primele stadii experimentale, în cazul testelor in vitro și testelor efectuate pe animale, pentru evaluarea rapidă a modului de acțiune al vaccinului aflat în studiu. Repet, nici urmă de luciferază în compoziția vaccinurilor aprobate până în prezent. Asta ar fi putut afla și domnul avocat, dacă ar fi avut nițica răbdare de a căuta, din surse științifice serioase, cum stau lucrurile cu incriminata enzimă.

Și da, DARPA (Defense Advanced Research Projects Agency, Departamentul pentru Cercetări Avansate al Armatei Americane), studiază hydrogelul și chiar îl propune pentru a fi utilizat (și) în cazul actualei pandemii. Să ne cutremurăm? Nu! Să ne documentăm. În primul rând hydrogelul nu este un nanorobot înfricoșător, ci un senzor dezvoltat de compania americană Profusa. Acesta este realizat sub forma unui fir lung de 3 mm, în care sunt inserate anumite molecule specializate, care transmit semnale fluorescente atunci când corpul începe lupta împotriva unei infecții. Senzorul este injectat sub piele cu ajutorul unei seringi. Semnalele transmise de senzor sunt recepționate de un dispozitiv electronic, ceva mai mic decât un ceas de mână, fixat pe piele și, atunci când este cazul, el trimite avertizări către medicul de familie. Senzorul se află încă în stadiul experimental și a primit o finanțare serioasă de la DARPA. Vă rog să rețineți: nu avem de-a face cu un nanorobot prezent în compoziția vaccinului, ci cu un senzor, iar monitorizarea lui nu se poate poate face de la distanță în absența unui dispozitiv electronic plasat deasupra senzorului implantat. Nimic misterios, nimic conspiraționist, nimic primejdios.

Domnul avocat ar fi putut să evite căderea în capcana conspiraționistă. Era suficient să își caute informațiile din surse serioase, și nu pe site-uri conspiraționiste. Din nefericire asta este o mare problemă, cu care se confruntă multă lume, inclusiv oameni de la care te-ai aștepta să înțeleagă cum trebuie căutate informațiile de care au nevoie. Există tehnici relativ simple de căutare, care, însoțite de un scepticism moderat, nu i-ar lăsa să cadă în capcana promotorilor a tot felul de năzbâtii. Sunt convins că ele ar trebui să fie predate încă din primii ani de școală, de îndată ce tânărul poate începe să caute biblioteci online.

Am zis la școală? La care școală? Cea din România? Aici speranțele sunt din ce în ce mai slabe. La noi, un inspectorat școlar le sugerează profesorilor (adică tocmai celor care ar trebui să promoveze gândirea critică) să urmărească un curs de numerologie. Pe 7 ianuarie 2021, Inspectoratul Școlar Galați, transmitea următoarea adresă către directorii școlilor din județ: ”Asociația Numerologilor din România, prin adresa înregistrată la Inspectoratul Școlar Județean Galați, cu nr. 81/05.01.2021, anunță lansarea proiectului «Numerologia – o 9 legătură dascăl – elev», adresat exclusiv cadrelor didactice din învățământul formal și alternativ – educatori, învățători, profesori. Vă rugăm să diseminați informațiile și să aveți în vedere faptul că prima întâlnire va avea loc online, pe platforma Zoom, vineri, 8 ianuarie 2021”

Am citit și adresa Asociației Numerologilor din România, De acolo am aflat că proiectul ”[Numerologia – o 9 legătură dascăl – elev] Facilitează, prin intermediul numerelor și numerologiei – știința care se ocupă cu studiul calitativ al acestora, o cunoaștere rapidă și profundă atât în relația dascăl-elev, cât și între elevi, în calitate de colegi, prin valorificarea potențialului și a capacităților înnăscute ale copiilor.” Adresa este însoțită și de un ”argument” care avea drept motto un citat din… Einstein… uff…

Pe site-ul asociației am găsit mai multe detalii numerologice privitoare la acest proiect. Pentru cei care nu prea știu cu ce se ocupă numerologia spicuiesc câteva chestii. ”Recunoscând că există o ierarhie în Univers și plecând de la principiul că nimic nu este static, ci că totul este energie care vibrează în jurul nostru, putem să înțelegem cum numerele transmit o energie care influențează tot ceea ce există și că  forța lor îl atinge și pe om, modelându-i caracterul și destinul. Conform teoriilor care stau la baza numerologiei, numele și data nașterii, a cărei vibrație nu se schimbă niciodată, aceasta constituindu-se într-o constantă a vieții fiecăruia dintre noi, creează o formulă numerică ce-l însoțește pe om de-a lungul vieții. Vibrațiile emise de data nașterii și nume ne permit, printre altele, să facem o analiză a caracterului și personalității omului, incredibil de exactă, să identificăm capacitățile, calitățile puternice și sensibile ale personalității, cu scopul de a realiza un program fix de comportare personală și profesională pentru a garanta bunăstarea și prosperitatea, deci creșterea calității vieții.” O analiză incredibil de exactă, măi să fie! Și data nașterii cum o luăm? Conform calendarului chinez, musulman, evreiesc? Folosim calendarul Gregorian al lumii creștine? Diferă cumva vibrațiile Universului în funcție de calendarul folosit? Năzbâtia numerologică este atât de evidentă, încât îmi este extrem de greu să o detaliez.

Și totuși la cursul online de numerologie, promovat de Inspectoratul Școlar din județul Galați, au participat circa 600 de profesori. 600! Mă iertați, dar m-a cuprins teama.

Asta îmi aduce aminte de o conferință pe care am susținut-o în urmă cu câțiva ani la o școala din Capitală, în cadrul programului Școala Altfel. Tema conferinței era tocmai gândirea critică, scepticismul. Am ajuns și la astrologie și m-am avântat într-o demonstrație a faptului că ea ține de pseudoștiință. Nu am apucat să prezint prea multe argumente, căci am fost întrerupt de profesoara de chimie, prezentă în sală alături de elevi. ”Cum vine asta?! Astrologia nu este o știință? Nu este adevărată?!”, a întrebat ea cu o mină mirată la culme. Dintr-o dată întregul meu scenariu pentru conferință s-a prăbușit. Am făcut eforturi mari pentru a îmi păstra calmul. Atunci, ca și acum, m-am întrebat: cine să explice tinerilor de pe băncile școlii ce este gândirea critică și cum o putem folosi pentru a nu cădea în capcanele ademenitoare ale promotorilor de năzbâtii?

Cât de util a fost acest articol pentru tine?

Dă click pe o steluță să votezi!

Medie 0 / 5. Câte voturi s-au strâns din 1 ianuarie 2024: 0

Nu sunt voturi până acum! Fii primul care își spune părerea.

Întrucât ai considerat acest articol folositor ...

Urmărește-ne pe Social Media!

Ne pare rău că acest articol nu a fost util pentru tine!

Ajută-ne să ne îmbunătățim!

Ne poți spune cum ne putem îmbunătăți?

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here