Timp de decenii, cosmologia modernă s-a sprijinit pe un model bine stabilit: inflația cosmică. Conform acestui concept, universul ar fi trecut, la începuturile sale, printr-o expansiune extrem de rapidă, într-o fracțiune de secundă. Această fază violentă ar fi modelat structura cosmică pe care o observăm astăzi – galaxii, stele, planete. Deși influent și aparent eficient, modelul inflaționist se sprijină pe numeroși parametri ajustabili și ipoteze speculative, adesea imposibil de verificat direct.
Într-un demers care urmărește simplitatea și testabilitatea, o echipă internațională condusă de Raúl Jiménez, cosmolog la Institutul de Științe Cosmologice al Universității din Barcelona, a propus recent o teorie alternativă ce ar putea schimba radical înțelegerea celor mai timpurii momente ale universului. Studiul, publicat în Physical Review Research, oferă o explicație mai elegantă și mai solidă, bazată exclusiv pe fenomene deja observate și demonstrate.
Modelul inflaționist, introdus în anii 1980, are meritul de a explica uniformitatea aproape perfectă a cosmosului și formarea structurilor la scară largă. Totuși, pentru a funcționa, necesită introducerea unor câmpuri energetice ipotetice și a numeroși parametri liberi – ceea ce ridică întrebarea dacă teoria reflectă cu adevărat realitatea sau doar este adaptată pentru a se potrivi cu datele observate.
Jiménez și colegii săi au ales o altă cale: în locul inflației, ei pornesc de la un cadru fizic cunoscut – spațiul de Sitter –, asociat energiei întunecate, acea forță misterioasă care accelerează expansiunea universului. Spre deosebire de modelele speculative, această stare a spațiu-timpului este deja confirmată experimental și se integrează natural în fizica actuală.
Nucleul noii teorii îl constituie undele gravitaționale – oscilații ale spațiu-timpului prezise de teoria relativității generale a lui Einstein și observate direct în ultimii ani. În această viziune, fluctuațiile cuantice ale câmpului gravitațional ar fi suficiente pentru a genera inegalități de densitate, care, în timp, duc la formarea structurilor cosmice. Modelul nu presupune existența unor particule sau câmpuri ipotetice, ci doar evoluția neliniară a gravitației însăși.
„Multă vreme, am încercat să înțelegem începuturile universului apelând la elemente care nu au fost niciodată observate. Această nouă propunere se bazează, în schimb, doar pe ceea ce cunoaștem cu certitudine”, subliniază Jiménez.
Ce distinge această teorie este nu doar simplitatea, ci și caracterul său testabil. Măsurători viitoare ale undelor gravitaționale și ale structurii la scară largă vor putea confirma sau infirma validitatea sa. Această posibilitate de falsificare conferă modelului o robustețe metodologică pe care modelul inflaționist, cu parametrii săi ajustabili, o are mai puțin.
Mai mult decât o problemă teoretică, originea universului atinge întrebări existențiale fundamentale: de unde venim? cum a luat naștere ordinea din haosul primordial? Modelul propus de Jiménez oferă o viziune minimalistă, dar profundă: complexitatea cosmică – și, în cele din urmă, viața – ar putea fi rezultatul direct al interacțiunilor gravitaționale fundamentale, fără a fi nevoie de entități speculative.
Dacă această teorie se va valida experimental, ea ar putea marca un punct de cotitură în cosmologie, inaugurând o nouă eră în care nașterea universului este înțeleasă nu ca un eveniment excepțional, ci ca o consecință firească a legilor cunoscute ale fizicii.
În concluzie, acest studiu deschide o direcție promițătoare pentru cosmologie: o abordare riguroasă, testabilă și lipsită de artificii, în care undele gravitaționale joacă un rol central, iar universul timpuriu devine accesibil printr-o fizică cunoscută, nu speculativă.
Poll: Care model cosmologic vi se pare mai convingător și mai promițător pentru înțelegerea originii universului?
Revista “Ştiinţă şi Tehnică“, cea mai cunoscută şi longevivă publicaţie de popularizare a ştiintelor din România
Leave a Reply