Revista Știință & Tehnică nr. 69, septembrie 2017 – ediție specială „Marea Expediție Americană”!

0
(0)

Din 2 octombrie, la toate punctele de difuzare a presei, vă așteaptă o ediție super-specială a celei mai citite și îndrăgite reviste de popularizare a științelor din România, Știință & Tehnică, ediția cu numărul 69/2017.

Cel mai probabil vă întrebați de ce numărul din septembrie al revistei noastre apare pe piață la… începutul lui octombrie?! Ei bine, după cum probabil știți, vara aceasta a fost foarte plină pentru redacția noastră, deoarece ne-am implicat în cel mai ambițios proiect de până acum, din istoria revistei: Marea Expediție Americană.

Am făcut eforturi foarte mari pentru ca, imediat după întoarcerea din această misiune, să transpunem în scris, relativ sumar, ce am văzut, cu cine am vorbit și ce am aflat în expediția noastră de peste ocean. În paralel cu organizarea celei de-a doua ediții a Sci+Fi FEST, unde țineam neapărat să lansăm oficial noua ediție super-specială (ne scuzați pentru acest termen pompos, „super-special”, dar pentru noi este cu adevărat o ediție de colecție).

#MareaExpeditieAmericana nu se încheie aici, deoarece urmează o serie de prelegeri și conferințe sub egida Academia S&T, în școli și în companii, unde vom detalia pentru public noutățile descoperite în SUA și importanța acestora în evoluția societății. Dar, până atunci, vă lăsăm să „frunzăriți” singuri noua ediție a revistei Știință & Tehnică – doar așa veți înțelege anvergura proiectului nostru.

stiinta-tehnica-69-articol-site-1

 

Știință&Tehnică nr. 69, sept. 2017 – sumar

DESCOPERIRI. Cele mai noi știri din tehnologie, prototipuri, medicină, neuroștiințe, istorie, astrofizică și explorare spațială.

DOSAR. Pornește alături de redactorii Știință&Tehnică în Marea Expediție Americană!

EXPLORARE SPAȚIALĂ. Super-eroii de la Jet Propulsion Laboratory – Misiune pentru Marte

CERCETĂTORI ROMÂNI. Cine este șeful roboților de la NASA?

INTERVIU. Seniorul român, de 40 de ani la NASA: Julian Blosiu.

BIOLOGIE. Giganții din Sequoia National Park.

INGINERIE AEROSPAȚIALĂ. Bogdan Marcu – THE ROCKETMAN!

REPORTAJ. De la „Micul Prinţ” la şantierele din L5.

GEOLOGIE. Suprarealism în Marele Canion.

ASTRONOMIE. Lungul drum spre eclipsa perfectă.

CHIMIE. BASF – Despre Verbund-ul german și ospitalitatea texanilor.

NATURĂ. Fugăriți de bizoni în Yellowstone.

AVIAȚIE. În pântecele păsărilor cu turbine.

GEOCODING. Discuție cu Florin Teodorescu, Principal Software Engineer la Microsoft.

ZOOLOGIE. Marea întâlnirecu orcile din San Juan.

CERCETARE ROMÂNEASCĂ. Știința românească cu performanțe uluitoare.

INSTITUTE ROMÂNEȘTI. Mininaveta spațială de la INCAS.

AUTO. Colaborare inedită între Universitatea din Pitești și Renault Technologie Roumanie.

CRONICA SCEPTICULUI. Astrologie la televiziunea publică.

RECOMANDĂRILE S&T. Samsung Galaxy Note8 / Teste auto: Suzuki Ignis / Cărți / SF

Următoarea ediție a revistei Știință&Tehnică apare la mijlocul lunii octombrie. Până atunci, vă invităm să rămâneți alături de noi pe www.stiintasitehnica.com și pe pagina noastră de Facebook pentru a fi la curent cu cele mai noi descoperiri, invenții și evenimente științifice și pentru a afla detalii suplimentare despre concursurile și programele noastre. Și nu uitați niciodată: Knowledge is power, iar cine citește, cunoaște!

Revista Știință&Tehnică este editată de Science&Technology Press, are 112 de pagini glossy, informație de calitate, texte scrise pe înțelesul tuturor, costă numai 15 lei și apare lunar. Dacă îți place S&T, află de aici modalitățile de abonare!

Cât de util a fost acest articol pentru tine?

Dă click pe o steluță să votezi!

Medie 0 / 5. Câte voturi s-au strâns din 1 ianuarie 2024: 0

Nu sunt voturi până acum! Fii primul care își spune părerea.

Întrucât ai considerat acest articol folositor ...

Urmărește-ne pe Social Media!

Ne pare rău că acest articol nu a fost util pentru tine!

Ajută-ne să ne îmbunătățim!

Ne poți spune cum ne putem îmbunătăți?