Coperta ediției din 23 noiembrie a ziarului american „The New Yorker” s-a viralizat pe internet cu o săptămână înainte de lansarea pe piață a publicației. De ce? Păi, pe principiul „o imagine face cât o mie de cuvinte”, caricatura de față apelează la una dintre marile temeri vehiculate în legătură cu automatizarea: roboții ne vor transforma în șomeri!
Ce imagine! Câte dedesubturi, pe care le-ar putea explica psihologii ore întregi… Iar articolul principal din această ediție „The New Yorker” vine să pună paie pe foc: „Welcoming our New Robot Overlords” (Întâmpinându-i pe noii noștri stăpâni roboți) explică, în principiu, cum automatizarea și roboții, datorită eficienței din ce în ce mai crescute, fac muncitori din ce în ce mai puțin necesari – citiți articolul integral aici.
Așadar, din această perspectivă, a prestării unei munci în schimbul căreia primești niște bani care să-ți asigure existența, da, roboții și automatizarea par să le fure locurile de muncă oamenilor muncii. Dar asta înseamnă că vom ajunge într-o lume ca în caricatura de mai sus, în care oamenii să moară de foame și roboții să prospere?
Eu unul nu cred o astfel de inepție.
Da, inepție. Cine își închipuie că roboții și inteligența artificială ne vor prelua gândirea eronată, se înșeală amarnic. Programatorii sunt cei care înțeleg cel mai bine cum „gândesc” roboții. Oricât de sofisticați, aceștia se conformează unui limbaj de programare, adică unei înșiruiri de instrucțiuni create de un programator. Chiar dacă acum vorbim de roboți de o mare complexitate și de algoritmi „deep learning”, inteligența artificială e mult mai apropiată de o mașină de spălat decât de un om, în termeni de „libertate de gândire”.
Adică momentul în care inteligența artificială (nu scriu cu majuscule, deoarece nu văd de ce aș personaliz-o) va ajunge să capete o conștiință proprie, ca în „Terminator” sau în „Matrix” e mult prea departe, după mine. Las autorii de SF sau fanii conspirațiilor să exploreze sumedenia de scenarii centrate pe acest subiect – dar, chiar dacă s-ar întâmpla așa ceva, mă îndoiesc de faptul că inteligența artificială va avea mentalitatea unei ființe umane.
Îmi amintesc de orele de informatică din liceu de acum 20 de ani, de schemele logice, de Turbo Pascal și de C++. O înșiruire de comenzi, care, la bază, avea aceleași principii ca vremurile când calculatoarele se programau cu cartele perforate, ori ca acum, când intrăm în epoca calculatoarelor cuantice, cu puteri de calcul de milioane de ori mai mari. Da, avem „deep learning”, avem senzori ultra-performanți, avem 3D și realitate virtuală. Dar principiile de bază sunt tot alea.
Adică inteligența artificială (sau robotul) face ceea ce-i spunem noi să facă. Și o face mai bine sau mai rău, în funcție de cât de bun sau de prost este programatorul. Poți programa un robot să construiască o casă într-o zi. Sau îl poți programa să-ți provoace un genocid într-o zi. Robotul este doar o unealtă. Și, oricât de „deștept” va deveni în viitor, tot unealtă va rămâne.
Bun, ce facem cu unealta?
De când au apărut primii hominizi, aceștia au început să învețe să-și eficientizeze viața. Dezvoltarea permanentă a inteligenței a mers mână-n mână cu dezvoltarea tehnologică. Doar că, pe parcursul evoluției umane, în jocul social a intervenit comerțul, cu bune (creșterea nivelului de confort, în principal) și cu rele (războaiele pentru controlul resurselor). Nu vreau să dezvolt acum acest subiect, e teritoriul sociologilor.
Vreau să ajung, însă, la bani. Care, deși sunt doar un scop pentru a-ți asigura prosperitatea (sau controlul în vederea stăpânirii lumii, dacă ești conspiraționist…), au devenit acum un obiectiv în sine. Odată depășit pragul suficienței, goana după bani devine un joc cinic, fără nicio legătură cu mediul înconjurător (de aceea poluarea merge mână-n mână cu creșterea economică, dar aici intrăm în alte discuții).
Banii mai mulți se obțin prin eficiența mai bună a proceselor. Un afacerist face mai mulți bani dacă cheltuiește mai puțin și vinde mai mult. Deci dacă produce mai eficient la costuri cât mai mici. Eficiența e dată, bineînțeles, de automatizare, utilajele/roboții pretându-se la munca repetitivă mult mai bine decât un om. Iar costurile mai mici… cred că e evident: e mult mai ieftin să întreții un utilaj/robot decât să plătești, lunar, un om imperfect.
Sincer, faceți un exercițiu de imaginație: sunteți un antreprenor de succes, aveți pe mână o afacere prosperă, dar acționarii vă cer profituri din ce în ce mai mari. Chiar vreți să cred că veți prioritiza factorul uman în defavoarea tehnologiei care să vă ajute să vă atingeți obiectivele financiare? Punem pariu pe ce vreți că veți renunța la oameni și veți „angaja” utilaje/roboți, pentru o eficiență cât mai bună.
Așadar, roboții sunt pur și simplu o cerință a economiei de piață pe baza căreia este clădită societatea de consum de azi. O economie în care oricum banii sunt împărțiți inegal, iar tendința, mai mult sau mai puțin evidentă, este de adâncire a inegalității financiare. Roboții și inteligența artificială sunt doar pioni care accelerează această tendință, prin sporirea eficienței proceselor.
De ce să mai angajezi casiere în supermarket? De ce să mai angajezi șoferi pe tiruri sau autobuze? De ce să mai ai muncitori în uzine sau în mine? De ce, de ce, de ce? Joburile unde omul poate fi (și deja este) înlocuit de roboți, sisteme informatice și, în general, de inteligența artificială sunt din ce în ce mai numeroase. E o realitate economică și, în același timp, devine o problemă socială.
Dar chiar e o problemă socială?
Toate viețuitoarele de pe planetă își iau din natură tot ceea ce au nevoie pentru a exista. Evident, viața este o continuă luptă pentru supraviețuire: mănâncă sau vei fi mâncat. Nu sunt reguli pentru cei sensibili, într-adevăr… În cazul omului modern, regula se transformă în „câștigă bani sau nu vei mai exista”. O lege a junglei mai evoluată, dacă vreți.
Nu știu de când avem acest cult, al omului muncitor, dar știu că mai întâi muncitorii au fost sclavi. Mă îndoiesc că sclavii erau mândri de poziția lor, însă cu siguranță erau recunoscători că, în schimbul muncii prestate, aveau cazarea și masa asigurate, adică elementele de bază pentru a supraviețui. Mai știu, însă, că întotdeauna sclavii ajungeau să strângă atâta frustrare, până când se ajungea la revoluții împotriva stăpânilor (overlord, remember?!).
Azi, lumea modernă condamnă sclavagismul. Toți ne mândrim cu libertatea pe care o avem. Libertatea de a avea un job, de a face o muncă de cele mai multe ori plictisitoare și stresantă, dar în schimbul căreia suntem remunerați, astfel încât ne permitem pâinea cea de toate zilele, o locuință, să întreținem o familie, poate chiar să avem o mașină, să mergem în vacanțe și concedii…
În opinia mea umilă, a avea un serviciu care să-ți asigure traiul zilnic se cheamă tot sclavagism. Fără banii câștigați făcând munca respectivă, nu-ți permiți nimic, devii un paria. Libertatea înseamnă să faci ceea ce vrei fără constrângeri (mă rog, într-un anumit cadru stabilit de comun acord, în care libertatea ta se oprește când îi încalci dreptul la libertate altuia).
Sincer vorbind, problema socială pe care o are societatea azi se numește chiar „sclavul modern”, în timp ce patronii sunt, pe drept cuvânt, „latifundiari ai mileniului III”. Gândiți-vă doar la toate deciziile cinice luate în perioada marii recesiuni economice mondiale, întâmplată cu nici zece ani în urmă: concedieri masive, tăieri de salarii, scăderea economiei, etc.
Și nici roboții, nici inteligența artificială, nici automatizarea nu au fost de vină! Dimpotrivă, cu ocazia crizei mondiale au început să fie mult mai vizibile avantajele acestora în materie de eficiență, comparativ cu forța de muncă umană, care e atât de problematică… Fie că ne place să recunoaștem sau nu, problema socială este reprezentată exact de eșafodajul economiei mondiale.
Revin la inepția caricaturii de la început: presupunem prin absurd că toți oamenii muncitori sunt concediați, iar locurile lor de muncă sunt „furate” de roboți. Pentru cine vor produce aceștia, pentru cine vor presta servicii? Pentru elita de 1% din populația lumii, proprietarii de afaceri și fabrici, patroni și antreprenori? Sau poate chiar roboții vor deveni clienții de mașini de spălat, de smartphone-uri, vacanțe și alimente, mașini și case…
E o idee atât de caraghioasă, încât nici nu are sens să încep o dezbatere pe marginea ei. Un astfel de scenariu este, realmente, imposibil (chiar dacă, prin absurd, inteligența artificială ar dezvolta o conștiință proprie, chiar credeți că ar avea aceleași nevoi ca oamenii, că ar considera logic sistemul în care trebuie să câștige bani pentru a subzista?!).
Dar oare cât de imposibil pare să nu mai fii sclav modern?
Cum ar fi să beneficiezi de ceea ce consideri acum libertate, dar fără a fi constrâns să mergi la serviciu? Cum ar fi să lucreze altcineva în locul tău, iar tu să îți permiți, totuși, casa, masa, familia, mașina, vacanțele?
Imposibil? Da, în actualul sistem economico-social-politic așa ceva este imposibil. Iar înlocuirea forței de muncă umane cu roboți și inteligență artificială, o tragedie. Nu le putem permite patronilor lacomi să lase oamenii pe drumuri în numele profiturilor! E clar, roboții sunt dușmanii noștri!!!
E mai ușor să te lași influențat de astfel de afirmații incendiare (că doar din vremuri imemorabile îi este teamă omului de ceea ce nu înțelege) în loc să faci efortul de a-ți schimba mentalitatea. Pentru că lucrurile pe care le-am spus mai sus sunt posibile, dar numai dacă renunțăm la actualul eșafodaj al societății și facem o schimbare radicală, ca umanitate.
„Basic income” pare să fie cel mai bun răspuns la problema „furtului” locurilor de muncă. Venitul minim garantat, care să asigure nevoile de bază ale unei persoane, este un concept dezbătut deja de câteva decenii, dar invizibil în mass-media generalistă. Sau răstălmăcit: de cele mai multe ori, așa-zișii specialiști ne avertizează că vom deveni toți niște… asistați social!
Aici, din păcate, ne lovim de o altă problemă din sfera psihologiei: să încerci explicarea unui concept inovator persoanelor cu o mentalitate învechită este exact situația în care se găseau oamenii de știință din perioada Inchiziției, încercând să demonstreze că Pământul e rotund unor autorități care știau că Pământul e plat.
Dacă „roboții ne fură joburile!” și „venitul minim garantat = asistat social” sunt la baza gândirii, nu văd cum putem depăși situația într-un mod logic. Poate ar merge contracarat cu afirmații de genul „roboții vor fi sclavii noștri” sau „miliardarii își vor împărți banii cu noi”? E cam stupid, sincer, pentru că astfel rămânem în paradigma de gândire actuală.
„Basic Income” ar trebui să ne satisfacă în primul rând nevoile de hrană. Deja sunt multe proiecte de agricultură sustenabilă, care să înlocuiască agricultura intensivă, iar roboții din acest domeniu se dezvoltă rapid. După care ar fi nevoia unui spațiu în care să locuiești, ceea ce se va rezolva cu tehnologiile 3D și noile tipuri de construcții eficiente energetic, care nu vor mai trebui achiziționate. Ar mai fi nevoile de transport – condusul autonom va elimina necesitatea (dar nu neapărat dorința…) de a avea mașină personală, deci iată ce mare economie!
Și lista poate continua mult și bine, cu nevoi și dorințe pe care automatizarea și eficientizarea le vor putea satisface fără problemele de azi. Și fără a plăti pentru ele cu muncă nedorită. Dimpotrivă, vom avea timp să ne dezvoltăm personal, să ne depășim condiția, să ne urmăm visurile sau să facem ceea ce ne place. Cred că și leneșii o vor duce mult mai bine…
Așadar, chiar ne fură roboții locurile de muncă?
Nu. Pur și simplu ne eliberează de o corvoadă pe care societatea a ajuns să o considere normalitate, așa cum și sclavii de pe plantațiile de bumbac erau ceva natural nu cu foarte mult timp în urmă. Omul este o ființă creativă, nu un utilaj. Iar, prin prisma acestei idei, Revoluția Industrială 4.0 este un pas firesc în evoluția umanității.
Însă orice revoluție cere sacrificii. Și nu, nu mă refer la sacrificarea locurilor de muncă în favoarea roboților, vă rog, credeam că am stabilit că asta e o falsă problemă. Dimpotrivă, mă refer la un altfel de sacrificiu: ieșirea din latența confortabilă, efortul de a renunța la mentalitatea limitată despre viață, dorința de a ne depăși condiția de „oameni ai muncii” și de a ne orienta resursele spre „oameni ai creativității”.
Știu, e al naibii de greu. Mai ales pentru că asta înseamnă prioritizarea educației. Dar o educație schimbată din temelii față de sistemul actual, care a fost gândit acum vreo 200 de ani tocmai pentru a transforma omul într-un mic roboțel, o rotiță a unui sistem economic eronat și depășit, profund injust și din ce în ce mai nesustenabil. Noua educație trebuie să fie și ea revoluționară.
E cazul să evoluăm cu adevărat de la conceptul de 7,5 miliarde de guri și 7,5 miliarde de perechi de brațe la extraordinara idee de 7,5 miliarde de creiere (din ce în ce mai interconectate datorită tehnologiei, roboților, inteligenței artificiale…).
Am reușit să creăm atâtea probleme până acum, încât avem o grămadă de oportunități de a ne pune creierele la treabă și de a colabora cu inteligența artficială pentru a învăța din greșeli, pentru a le remedia și pentru a evolua cu adevărat spre societatea cosmică la care visăm de atâta timp.
Totul e să vrem. Și să o luăm pas cu pas. Unul dintre acești pași este de a realiza că hilara (sau înspăimântătoarea) caricatură de la începutul acestui material nu reflectă viitorul, ci e doar o imagine sarcastică a gradului nostru de înțelegere prea limitat, ca societate. Iar sintagma „roboții ne fură locurile de muncă” e la fel de adevărată ca „Pământul este plat”. Simplu.
