Agenţia Spaţială Română (ROSA) și Institutul de Ştiinţe Spaţiale (ISS) din Măgurele – Bucureşti vor participa la proiectarea misiunii spaţiale Euclid, care va fi lansată în 2019 cu scopul studierii expansiunii accelerate a Universului. Misiunea a fost selectată marţi de către Agenţia Spaţială Europeană (ESA) pentru Programul \”Cosmic Vision\”.
Potrivit oficialilor ROSA, chestiunea expansiunii accelerate a Universului se numără printre cele mai importante provocări științifice ale secolului XXI, mărturie stând și faptul că premiul Nobel pentru fizică din acest an a fost decernat marți unor cercetători care au studiat tocmai acest fenomen.
Euclid este un observator spaţial al ESA destinat analizării așa-numitei „energii întunecate”, pe care fizicienii și astronomii o asociază cu originea expansiunii accelerate a Universului. Potrivit observațiilor actuale, energia întunecată însumează aproape trei ferturi din structura Universului prezent, determinând, prin urmare, evoluția acestuia.
Cu ajutorul misiunii Euclid, astronomii speră să înțeleagă mai bine energia întunecată și chiar să verifice valabilitatea teoriei relativității generalizate la miliarde de ani lumină depărtare. Observatorul va înregistra imagini ale Universului atât în spectrul vizibil (VIS), cât și prin imagistică în infraroșu apropiat (NISP), tehnologii dezvoltate sub coordonarea Institutului de Astrofizică din Paris (IAP). Datele obținute de instrumentele lui Euclid vor fi studiate în centre stabilite la sol.
România se va implica în această misiune mai ales sub aspecte de cercetare științifică. Pentru țara noastră, selectarea de către ESA este importantă deoarece reprezintă una dintre primele misiuni spațiale științifice unde România este partener instituțional.
Foto: ESA