Două studii, întemeiate pe observaţiile cu raze X, respectiv pe ultraviolete, efectuate de satelitul Swift al NASA oferă indicii importante privind originea unei importante clase de supernove, cele de Tipul Ia.
Satelitul Swift a fost lansat în luna noiembrie 2004 şi este coordonată de centrul NASA Goddard, fiind operat în colaborare cu Universitatea Pennsylvania şi cu colaboratori internaţionali.
![\"(w540)](\"http://www.stiintasitehnica.com/media/image/201203/w540/swift_51521600.jpg\")
Principalul obiectiv al Swift este localizarea emisiilor de raze gama, explozii energetice mai depărtate asociate cu naşterea găurilor negre. Însă Swift poate fi utilizat şi la studierea supernovelor. Până în prezent, Telescopul XRT al satelitului a analizat peste 200 de supernove, circa 30% dintre acestea fiind Tipul Ia.
De zeci de ani astronomii consideră că supernovele Tipul Ia îşi au originea în rămăşiţe de stele, numite pitice albe, care, în momentul în care sunt contractate, explodează. Totuşi, până acum nu a fost identificat exact mediul care declanşează această explozie.
Teoria majoritar acceptată este cea potrivit căreia creşterea temperaturii şi a densităţii din interiorul miezului duc la declanşarea fuziunii carbonului, o porţiune din materia piticei albe intrând în fuziune nucleară şi eliberând astfel destulă energie pentru o explozie supernova.
Un alt mod de formare al supernovelor Tip Ia este acela al sistemului binar cu două stele apropiate, cea mai mare dintre ele fiind prima care iese din secvenţa principală şi mărindu-se formând o gigantă roşie. Ca atare, orbita stelelor se reduce până când ele au o coroană comună. Giganta roşie îşi expulzează astfel coroana, până când ajunge o pitică albă, compusă în principal din carbon şi oxigen. Ulterior, şi a doua dintre stele iese de pe secvenţa principală şi devine o gigantă roşie, iar materia expulzată de ea este adunată de pitica albă, cauzând creşterea masei acesteia.
Un al treilea model de formare a supernovelor de Tip Ia presupune fuziunea a două pitice albe, a căror masă combinată depăşeşte pentru scurt timp limita Chandrasekhar (de aproximativ 1,38 mase solare).
![\"(w540)](\"http://www.stiintasitehnica.com/media/image/201203/w540/nasterea_supernovelor_ia_90493600.jpg\")
Observaţiile astronomice indicau faptul că toate aceste moduri de formare pot avea loc, însă fără a se cunoaşte care dintre ele este mai frecvent.
Un studiu, bazat pe observaţiile razelor X efectuat asupra unui număr de 53 de supernove Tip Ia nu a putut detecta urme ale prezenţei unor gigante roşii în sistemele binare, iar un alt studiu, la care a fost utilizat Telescopul UVOT, urmărind lumina ultravioletă a exclus şi el prezenţa gigantelor roşii din naşterea supernovelor Tip Ia.
Concluzia celor două studii indică faptul că, de regulă, pentru apariţia supernovelor Tip Ia steaua companion a piticei albe este fie o stea mai mică şi tânără, fie altă pitică albă.
