Ştiinţa Stabilită Există – Negarea Ei Poate Fi o Manipulare

Într-o eră dominată de informaţii rapide şi adesea contradictorii, expresia “ştiinţa nu este niciodată stabilită” a devenit un refren popular printre populisti, folosit pentru a legitima poziţii ştiinţifice marginale, dar convenabile politic. În 2020, reprezentanta republicană MAGA, Nancy Mace, a respins afirmatia că schimbările climatice sunt rezultatul emisiilor de gaze cu efect de seră produse de om, susţinând că “adversarul meu a spus că ştiinţa este stabilită în această privinţă. Ei bine, ştiinţa nu este niciodată stabilită. Oamenii de ştiinţă vă vor spune asta.”

De asemenea, în februarie, senatorul Roger Marshall a susţinut că ar trebui alocate mai multe fonduri pentru investigarea legăturilor larg dezminţite între autism şi vaccinuri, afirmând: “Sunt medic. Ştiinţa nu este niciodată stabilită. Asta ne face să fim oameni de ştiinţă.”

Această frază a trecut şi Oceanul Atlantic. Interogat dacă preşedintele Donald Trump a avut dreptate să distribuie afirmaţii larg dezminţite despre o legătură între utilizarea Tylenolului în timpul sarcinii şi autism, liderul partidului Reforma din Marea Britanie, Nigel Farage, a răspuns: “Nu am nicio idee.” Când a fost presat să-şi exprime acordul cu experţii medicali care consideră aceste afirmaţii un nonsens periculos, el a replicat: “Când vine vorba de ştiinţă, nu mă aliez cu nimeni… pentru că ştiinţa nu este niciodată stabilită.”

Problema este, desigur, că în multe domenii, de la teoria evoluţiei până la teoria gravitaţiei, ştiinţa este într-adevăr stabilită. A pretinde altfel este o reprezentare greşită a poziţiei comunităţii ştiinţifice.

Aceasta nu înseamnă că poziţiile ştiinţifice sunt etern fixe şi nu pot fi actualizate în lumina noilor dovezi. Înseamnă că explicaţiile noastre actuale au fost suficient de testate pentru a fi încrezători că sunt descrieri bune ale modului în care funcţionează lucrurile.

Kit Yates, profesor de biologie matematică şi angajament public la Universitatea din Bath, Marea Britanie, subliniază faptul că un argument favorit al negaţioniştilor climatici este că în anii ’70 oamenii de ştiinţă au prezis o “răcire globală” – o eră glaciară iminentă. Este un argument inteligent, deoarece dacă poţi sugera că exact opusul încălzirii globale a fost odată punctul de vedere dominant, cu siguranţă pui la îndoială consensul actual privind ştiinţa climatică?

Cu toate acestea, deşi ideea a atras atenţia mass-media şi a fost mult discutată, răcirea globală nu a fost niciodată o poziție consensuală în ştiinţă. Revizuirile literaturii de specialitate de la acea vreme arată că, chiar şi acum 50 de ani, încălzirea globală domina gândirea ştiinţifică despre viitorul climatic pe termen scurt al Pământului. Schimbările climatice ca rezultat al emisiilor de gaze cu efect de seră sunt acum într-adevăr poziţia consensuală a comunităţii ştiinţifice.

Există, totuşi, exemple în ştiinţă unde poziţiile de consens au fost modificate sau actualizate. Gravitaţia este un caz clasic. Galileo a stabilit că acceleraţia datorată gravitaţiei este aceeaşi pentru toate obiectele în apropierea suprafeţei Pământului. Dar abia cu Newton am avut o teorie universală a gravitaţiei, unificând comportamentul obiectelor.