Ți-ar plăcea să auzi sunetul unui dinozaur care a dispărut de 76 de milioane de ani? Această întrebare fascinantă îi conduce pe cercetătorii moderni care încearcă să recreeze strigătul Parasaurolophus folosind instrumente tehnologice avansate. Acest dinozaur iconic, recunoscut după creasta sa spectaculoasă, s-ar putea să fi folosit această structură pentru a produce sunete noi, care deschide o fereastră sonoră către o lume dispărută.
Descoperit pentru prima dată în 1920 în Alberta, Canada, Parasaurolophus este un dinozaur cu cioc de rață care intrigă deopotrivă oamenii de știință și pasionații de dinozauri. Aparținând familiei hadrosauridae, trăia mai ales în America de Nord și putea atinge o înălțime de cinci metri și o greutate estimată între 2.700 și 3.600 kg. Erbivor, se mișca uneori pe patru picioare pentru a pășuna alteori pe două picioare pentru a alerga și poate scăpa de prădătorii săi. Creasta sa impresionantă îl distinge pe Parasaurolophus de alți dinozauri. În formă de tub alungit, gol, această structură fascinantă a fost în centrul a numeroase ipoteze științifice încă de la descoperirea sa. Unii au sugerat că i-a permis lui Parasaurolophus să respire sub apă, alții că a jucat un rol în termoreglare sau că a întărit gâtul pentru a susține capul greu. Toate aceste idei au fost în cele din urmă aruncate, deoarece nu se potriveau cu structurile interne descoperite în fosile.
Apoi, în 1931, paleontologul suedez Carl Wiman a venit cu o altă ipoteză fascinantă: că această creastă, care semăna cu structurile găsite la unele păsări moderne, ar fi putut fi folosită pentru a produce sunete. Această idee a fost întărită în 1981 de David Weishampel, care a publicat un model detaliat care a demonstrat că creasta funcționa ca un sistem de conducte deschis/închis. Potrivit acestuia, sunetele emise de Parasaurolophus ar fi într-un interval de frecvență de la 55 la 720 Hertz, apropiat de sunetele joase produse de anumite instrumente de suflat.
Aici intervine Hongjun Lin, un cercetător de la Universitatea din New York, care a decis să ducă această cercetare și mai departe. Inspirat de dragostea sa din copilărie pentru dinozauri și filme precum Jurassic Park, Lin și-a propus să modeleze matematic creasta Parasaurolophus în încercarea de a-și recrea strigătul. Nu s-a mulțumit cu ipotezele teoretice existente: a construit un dispozitiv fizic, supranumit linofon, care simulează vibrațiile acustice din interiorul crestei. Linofonul este format din două conducte conectate, concepute pentru a imita rezonanța naturală a corzilor vocale. Cercetătorul a generat sunete artificiale folosind un difuzor și a înregistrat datele cu microfoane pentru a analiza frecvențele de rezonanță. Primele rezultate sunt fascinante: confirmă că creasta ar putea acționa ca o cutie de rezonanță care amplifica sunetele produse de animal.
Potrivit lui Lin, strigătul lui Parasaurolophus poate suna ca al unui instrument de alamă, cum ar fi o trompetă sau un saxofon gigant. Luând în considerare prezența potențială a corzilor vocale ale țesuturilor moi, sunetul ar putea fi mai apropiat de cel al unui clarinet, oferind un ton mai bogat și mai nuanțat.
Recrearea strigătului unui dinozaur înseamnă mai mult decât satisfacerea curiozității. Această cercetare oferă informații cruciale despre biologia și comportamentul dinozaurilor. De exemplu, sunetele joase amplificate de creastă ar fi putut fi folosite pentru a comunica pe distanțe lungi sau pentru a marca teritoriul. Ar fi putut juca, de asemenea, un rol în selecția sexuală dacă Parasaurolophus și-ar fi folosit apelul pentru a impresiona potențialii parteneri. Asta nu este tot. Metoda dezvoltată de cercetător ar putea fi aplicată altor specii de dinozauri sau animale dispărute cu structuri acustice complexe. În cele din urmă, acest lucru ar putea îmbogăți înțelegerea noastră asupra interacțiunilor și ecosistemelor preistorice.
