Recent, am trecut foarte sumar peste o știre din Science, care avea un titlu cu tendințe de click-bait: „Cea mai bună cale de a reduce amprenta de carbon este cea despre care guvernul tău nu îți spune”. Primii vizați de un astfel de titlu mi s-au păruta fi activiștii ecologiști și conspiraționiștii, deci subiectul a dispărut repede de pe radarul meu.
Însă, nu știu de ce, undeva în cotloanele minții a persistat. Iar acum creierul m-a făcut să revin la el.
Un efect revoltător
Studiul la care face referire știrea din Science nu mi se pare neapărat unul dintre acele studii complexe cu care suntem obișnuiți când vine vorba despre efectele poluării sau implicațiile cine știe căror tehnologii pe viitor. Doi cercetători, unul suedez, celălalt canadian, susțin că au analizat 39 de studii de specialitate, rapoarte guvernamentale și modele computerizate, pentru a descoperi cea mai bună metodă pentru ca un om să-și reducă amprenta de carbon în timpul vieții pe această planetă.
Iar aici ajungem la un fapt prea puțin conștientizat de noi toți: aproape orice facem în viața asta provoacă un anumit grad de poluare, care afectează mediul înconjurător de care depindem.
[Țin să precizez, în acest moment, că nu sunt adeptul lozincilor de tip „să salvăm planeta!”. Modernul Homo sapiens există de niște zeci de mii de ani, din câte am reușit să înțelegem până acum din istoria noastră; în timp ce vechimea planetei este estimată la vreo 4,3 miliarde ani. Așa încât atotputernica umanitate nu reprezintă nici măcar o clipire din viața planetei…]
Prin urmare, deși poate părea revoltător pentru unii (mulți, puțini, nu-mi dau seama), concluzia principală a studiului amintit arată că reducerea cea mai serioasă a poluării se obține dacă… facem mai puțini copii. Mai exact, dacă în loc de doi copii, o familie își propune să facă doar unul, asta va duce la emiterea a circa 60 de tone de CO2 mai puțin pe an. Prin comparație, să nu ai mașină personală ar „economisi” doar 2,4 tone pe an, să nu folosești avionul numai 1,6 tone pe an, iar să fii vegetarian undeva sub o tonă anual.
Are sens ce spun autorii studiului sau e cazul să-i răstignim?
Să calculăm cât consumăm
Ca să funcționeze, corpul unui om are nevoie de hrană, de lichide și de eliminarea reziduurilor. Zilnic, de câteva ori pe zi oricine din lumea asta mănâncă, bea și își face nevoile. Este perfect normal. Dar v-ați întrebat vreodată cât de multe resurse necesită satisfacerea acestor nevoi simple?
Peste 7,5 miliarde de organisme umane trebuie să devoreze zilnic o cantitate imensă de alimente. Să facem un mic calcul, considerând că fiecare om ar mânca zilnic o pulpă de pui, un sfert de kilogram de cartofi făcuți piure și un sfert de kilogram de pâine. Asta înseamnă că, ANUAL, omenirea are nevoie să:
- crească peste un trilion de păsări de carne (care trebuie hrănite la rândul lor, trebuie ținute în locuri special amenajate, trebuie să li se asigure curățenie, etc)
- cultive peste 20 de milioane de hectare de cartofi și circa circa 200 de milioane de hectare de grâu (terenuri care trebuie pregătite în prealabil cu utilaje agricole, după care trebuie irigate, apoi, după recoltare, produsele trebuie depozitate, iar apoi, în faza de gătire, se consumă energie și alte produse)
Așa-i că trebuie să luați o pauză mai lungă pentru a procesa cam ce înseamnă tot acest lanț de resurse pe care le necesită mâncarea din farfurie? Și asta nu e tot: deși 10% din populația planetei suferă de foame, jumătate din populația planetei se face responsabilă de aruncarea la gunoi a circa 40% din mâncare! Adică, pe lângă necesarul uriaș de resurse, noi mai și irosim o bună parte din produse.
Cam la fel stau lucrurile și în privința lichidelor: fiecare om de pe planetă are nevoie, în medie, de 2 litri de apă potabilă pe zi. Deci, zilnic, omenirea trebuie să consume 15 milioane de metri cubi de apă potabilă, iar anual 5,4 km3 – în condițiile în care se estimează că apa potabilă la care are acces omul în acest moment se găsește într-o cantitate mai mică de 100.000 km3.
Nu doar atât. Unde credeți că ajunge marea majoritate a imensei cantități de reziduuri pe care zilnic 7 miliarde și jumătate de oameni le produc? Chiar în această apă potabilă! Unde mai ajung și diverse alte reziduuri industriale și agricole. O chestie total ilogică, știu, din moment ce apa este „esența vieții”. Și totuși, mărețul, inteligentul, puternicul Homo sapiens asta face actualmente.
Dacă vi se pare că lucrurile stau prost, nu am terminat.
Câte alte lucruri mai vrem de la planetă
În studiul de la început se amintesc automobilul personal și avionul: mijloace de transport pe care, dacă am evita să le utilizăm, am reuși să stopăm eliminarea în atmosferă a circa 4 tone CO2 pe an – de 15 ori mai puțin decât „a face un copil mai puțin”. Nu tocmai insignifiant, dar nici așa de relevant, nu-i așa?
Totuși, civilizația modernă nu poate exista fără transport, așa cum un corp nu ar putea exista fără rețeaua sangvină și sânge.
Ei bine, ne îndreptăm vertiginos spre depășirea limitei de 2 miliarde de autovehicule în circulație pe planetă, undeva prin 2020. Asta în timp ce traficul aerian se estimează că va crește cu vreo 40-50% până atunci. La toate acestea mai adăugăm transportul rutier de marfă și persoane, pe cel maritim, pe cel feroviar. La ora asta, sunt extrem de multe vehicule pe planeta noastră.
Toate acestea necesită materie primă, în principal metale. Care sunt extrase, prelucrate și transformate în produsele finite trecând printr-o gramădă de faze, care produc fiecare un anumit grad de poluare. Până acum, doar pentru transporturi, se estimează că s-au folosit aproape 10 miliarde de tone de materiale metalice. Și va mai dura doar câțiva ani până când vom dubla această cantitate. Cu toate problemele conexe aferente.
Însă transportul fără energie sau combustibili, nu se poate. Pentru ca cele 7,5 miliarde de oameni de pe planetă să poată ajunge din A în B, zilnic se consumă câteva miliarde de litri de carburanți. Deci anual se ard peste 1,5 miliarde de tone de combustibil provenit din petrol, efectul fiind ejectarea în atmosferă a milioane și milioane de tone de gaze cu efect de seră.
Omenirea consumă și foarte mult curent, de la alimentarea smartphone-ului într-o banală priză până la diverse procese industriale. Cu toată evoluția galopantă a surselor regenerabile, rămânem încă tributari termocentralelor în care se ard cărbuni. Cei mai nenorociți combustibili fosili când vine vorba de eliminarea de CO2 în atmosferă.
Mai adăugăm în balanță multitudinea de diverse alte produse pe care le folosim în viața de zi cu zi și care ni se par atât de normale pentru societatea de consum în care trăim. Și care nu ne interesează de unde provin și unde vor ajunge, odată ce am terminat cu ele. Dacă, de exemplu, poluarea cu plastic a oceanelor vi se pare că nu a devenit deja o problemă majoră, înseamnă că vorbesc cu pereții.
Deci, mai facem copii?
Capacitatea mea de înțelegere a dimensiunilor consumului actualei societăți de consum și efectelor nefaste este depășită. Cine are curajul și răbdarea, îl invit să facă el calculele și să ne spună rezultatele. Intuiția îmi spune că acestea vor fi incredibil de pesimiste.
Ceea ce am prezentat succint până acum vrea să arate cât de mult consumă (și, implicit, poluează) un om care trăiește pe această planetă. În principiu, impactul unui individ asupra mediului nu este grav. Dar impactul unui număr impresionant de indivizi… ei bine, aici deja e cazul să nu ne mai ascundem după deget și să înțelegem că o creștere economică infinită este imposibilă în condițiile unor resurse limitate.
Suntem prea mulți oameni pe planetă? Având în vedere că modul nostru de consum actual ar necesita resursele a 1,7 planete precum Terra, răspunsul este un mare DA. Da, în condițiile unui consum iresponsabil, vorbim în mod clar de suprapopularea planetei. Mai ales că creșterea demografică s-a accentuat într-o perioadă destul de scurtă de timp, pe fondul creșterii nivelului de trai și a evoluției medicinei.
Tindem să vrem mai mult, adică să consumăm mai mult, deci să poluă și să afectăm mediul mai mult. Tindem, de asemenea, să trăim mai mult și să facem față cu brio amenințărilor de orice fel la sănătatea noastră – într-un fel, bolile, virușii, bacteriile nu sunt altceva decât instrumentele Naturii de a menține un anumit echilibru în cadrul mediului ambiant.
Oricine cu un dram de IQ trebuie să realizeze că suntem angajați pe un drum nesustenabil. Mai devreme sau mai târziu, societatea umană va colapsa, deoarece ne tăiem craca de sub picioare, efectiv. Sigur, actualele generații probabil nu vor trece prin această criză existențială, dar noile generații o vor face.
Și atunci se pune întrebarea: continuăm să facem mulți copii, pe care îi condamnăm la o posibilă extincție? Sau decidem să facem mai puțini copii, care să aibă o șansă cât mai bună să ducă mai departe evoluția societății? Etice sau nu, cinice sau nu, imposibile sau nu, întrebările astea necesită un răspuns cât mai rapid.
