Peste 200 de cadavre au fost recent dezgropate dintr-un cimitir străvechi, datând probabil din secolul al XIII-lea și descoperit sub supermarketul Monoprix Réaumur-Sébastopo, din Paris, în timpul executărilor unor lucrări de renovare ale subsolului acestuia.
Deși nu este clar modul în care au decedat oamenii cărora le aparțin scheletele, descoperirea cadavrelor ar putea oferi indicii cu privire la modul în care cei din Evul Mediu își înhumau morții în timpul episoadelor de epidemie sau foamete.
După aspectul trupurilor descoperite inițial de echipele de muncitori, acestea sunt ale unor bărbați, femei și copii. Locul cu pricina a fost cândva ocupat de Spitalul Trinity, înființat în 1202 de doi nobili germani, pentru ca în 1353, odată cu apogeul epidemiei de ciumă, să se deschidă în apropierea sa și un cimitir, care a servit drept ultimă destinație pentru sute de victime ale Morții Negre.
Până acum, arheologii convocați la situl cu pricina au dezgropat circa opt locuri de îngropăciune pe diferite niveluri ale cimitirului. Şapte dintre acestea adăpostesc între cinci şi 20 de cadavre, în timp ce al optulea conţine peste 150 de schelete, potrivit declaraţiilor.
Echipa plănuieşte să folosească izotopi radioactivi de carbon pentru a estima perioada în care au trăit aceşti oameni. Corelând respectivele date cu textele şi hărţile antice ale Parisului medieval, cercetătorii speră să dezvăluie cum şi când au decedat ei.