Potrivit unui nou studiu efectuat de cercetători britanici şi americani, T-Rex a fost mai mare şi creştea mai repede decât se credea până acum.
Cercetătorii au creat un model digital pe baza a cinci schelete de Tyrannosaurus Rex, rezultatul fiind că fiorosul prădător creştea cu aproximativ 30% mai mare decât se credea. Mai mult, se pare că dezvoltarea la stadiul de adult, dura de două ori mai puţin decât se estima. Modelele digitale sunt mult mai precise decât tradiţionalele modele scalare, folosindu-se de scannere 3D ale scheletelor. Vechile metode presupuneau extrapolarea mărimii unor alte animale, dar, acestea fiind diferite de dinozauri, rezultatele nu puteau fi extrem de precise.
Unul dintre scheletele folosite era Sue, cel mai mare şi mai complet dintre scheletele de T-Rex descoperite vreodată, expus la The Field Museum of Natural History, din Chicago. Sue, un dinozaur cu o venerabilă vârstă de 67 milioane ani a fost descoperit în 1990 într-o rezervaţie a nativilor americani din Dakota de Sud, de către paleontologul american Sue Hendrickson. Dinozaurul, botezat după numele descoperitoarei sale, era estimat ca fiind de mărimea unui elefant mare ori a unui rinocer, având o înălţime de 3.5 metri şi o lungime de 13 metri din cap până în coadă. Greutatea estimată a lui Sue era de 6.400 kg. Dar, prin folosirea modelului digital, s-a descoperit că greutatea sa era de fapt de peste nouă tone.
După stabilirea noilor mărimi pentru toate cele patru schelete analizate, cercetătorii au descoperit că ritmul de creştere al dinozaurilor era mai rapid, ei estimând o creştere de 1.790 kg pe an în perioada de creştere, ceea ce reprezintă dublul valorilor până acum prezumate. De fapt, ei creşteau cu 5 kg pe zi, estimările efectuate în 2004 indicând o rată de creştere de 2.1 kg pe zi.
Descoperirile profesorului John Hutchinson, de la Royal Veterinary College din Londra şi ale lui Peter Makovicky, curator la The Field Museum of Natural History din Chicago, au fost publicate în revista PloS One.
Sursa