La fel ca multe alte specii, ființele umane împărtășesc o cultură, adică un set de cunoștințe și comportamente transmise din generație în generație. Dar ce face această cultură umană atât de specială? De ce cultura umană pare infinit mai puternică, flexibilă și în evoluție decât cea a altor specii? Recent, Thomas Morgan, un antropolog evoluționist la Universitatea de Stat din Arizona, a propus o nouă ipoteză fascinantă pentru a explica această distincție: deschiderea umană, altfel spus capacitatea noastră unică de a imagina un număr infinit de combinații și posibilități. Ea a fost prezentată într-un articol publicat în Nature Human Behaviour. Această ipoteză contestă ideea clasică că doar acumularea de cunoștințe distinge specia noastră.
Multă vreme, oamenii de știință au crezut că această capacitate de a transmite cunoștințe este unică pentru oameni, dar cercetările asupra comportamentului animal arată că și alte specii posedă această capacitate. De exemplu, cimpanzeii învață de la părinți să folosească unelte pentru a extrage termite dintr-un trunchi de copac și apoi să transmită această tehnică puilor lor. Printre balenele cu cocoașă, cântecele evoluează și devin mai complexe de-a lungul generațiilor, răspândindu-se chiar de la un grup la altul, la fel ca moda muzicală în rândul oamenilor.
Chiar și unele insecte au această capacitate. Acesta este în special cazul furnicilor tăietoare de frunze. Ele nu se hrănesc direct cu frunzele pe care le recoltează. În schimb, ele taie bucăți de frunze, le aduc înapoi în colonia lor și le folosesc pentru a hrăni o ciupercă pe care o cultivă în galeriile lor subterane. Această ciupercă crește prin descompunerea frunzelor și formează un fel de grădină fungică. Această grădină produce apoi nutrienți cu care furnicile se hrănesc. Când o nouă regină fondatoare își părăsește colonia pentru a începe o nouă colonie, ea ia cu ea o mică bucată din această ciupercă, adesea într-o pungă specială în gură sau mandibule. Odată stabilită, folosește această ciupercă pentru a începe cultivarea în noua colonie. Această transmitere a ciupercii de la matcă la matcă a durat milioane de ani. Este atât de veche și stabilă încât ciuperca din coloniile de furnici tăietoare de frunze este acum distinctă genetic de tulpinile sălbatice, având co-evoluat doar cu furnicile.
Dacă și multe specii de animale își transmit și își adaptează cultura, ce face cultura umană atât de diferită? Un antropolog evoluționist pe nume Thomas Morgan, de la Universitatea de Stat din Arizona, oferă o nouă ipoteză. Potrivit lui Thomas Morgan, elementul care distinge cultura umană de ceilalți este deschiderea noastră, capacitatea noastră de a lua în considerare și de a planifica o gamă largă de posibilități în acțiunile lor. Aceasta înseamnă că oamenii își pot imagina pași complecși, interconectați, pentru a atinge un obiectiv final, apoi pot adapta și perfecționa acești pași după cum este necesar. Pentru a înțelege mai bine, să luăm exemplul pregătirii micul dejun din nou. Când un părinte pregătește o masă pentru copiii săi, ei trebuie:
Să scoată ustensilele necesare (castroane, linguri, tigăi etc.).
Să măsoare ingredientele și să le amestece într-o anumită ordine.
Să gătească, urmărind temperatura și textura.
În cele din urmă, să ajusteze gătitul, astfel încât rezultatul final să fie perfect în funcție de gusturile și preferințele copiilor.
Fiecare pas este un sub-obiectiv: mai întâi este nevoie de ustensile, apoi trebuie măsurate ingredientele, după care trebuie monitorizat gătitul și așa mai departe. În plus, fiecare pas necesită ajustări și uneori încercări pentru a obține rezultatul dorit. Acest tip de raționament în secvențe ordonate și reglabile necesită o mare flexibilitate intelectuală. În acest exemplu specific, deschiderea înseamnă aici că oamenii își pot imagina pași intermediari pentru a atinge un obiectiv final, pot adapta acești pași în funcție de situații neprevăzute sau chiar pot crea secvențe noi, apoi le pot combina în moduri noi. Această abilitate permite oamenilor să inventeze, să improvizeze și să creeze lucruri noi în mod constant.
Cultura umană se distinge și prin potențialul său aproape nelimitat de acumulare. În cultura animală, observăm uneori exemple de acumulare culturală, dar de multe ori ajunge să stagneze. La cimpanzei, utilizarea uneltelor, deși este impresionantă, rămâne relativ neschimbată de-a lungul generațiilor. Chiar dacă își îmbogățesc cântecele, balenele nu introduc evoluții muzicale radicale de la o generație la alta. În schimb, cultura umană nu poate doar să evolueze, ci și să se îmbogățească la infinit, deoarece suntem capabili să regândim, să adaptăm și să combinăm cunoștințele vechi pentru a crea altele noi. Strămoșii noștri au inventat mai întâi roata, apoi modalitățile de a o optimiza pentru a crea vehicule moderne. De la controlul focului, am trecut la electricitate, cuptoare cu microunde și energii regenerabile. Cu alte cuvinte, am construit civilizații bazate pe cunoștințele acumulate.
Această imaginație deschisă este cea care permite oamenilor să depășească în mod constant granițele, în timp ce, deși uneori acumulează cunoștințe, culturile animale ating adesea plafoanele evoluției. Această cultură se îmbogățește constant, creând un cerc virtuos în care fiecare generație este capabilă să meargă mai departe decât cea anterioară.
Această nouă ipoteză despre deschiderea culturală umană aruncă o lumină nouă asupra înțelegerii noastre despre natura umană. Ea scoate în evidență particularitatea speciei noastre, capabilă nu doar să transmită și să modifice comportamentul, ci și să imagineze noi scenarii și să extindă constant câmpul posibilităților. Potrivit cercetătorilor, această abilitate ar putea explica de ce oamenii au fost capabili să construiască civilizații, să inventeze limbi, religii și chiar științe.
Desigur, această capacitate de deschidere pare direct legată de dimensiunea și complexitatea creierului nostru. Cercetătorii sunt de acord că creierul uman, în special cortexul nostru prefrontal (zona care se ocupă de planificare, luarea deciziilor și raționamentul complex), joacă un rol cheie în capacitatea noastră de a gândi în termeni de pași interconectați și obiective pe termen lung.
Înțelegând mai bine acest specific uman, am putea nu doar să ne aprofundăm propria înțelegere a evoluției culturale, ci și să ne punem întrebări esențiale despre viitorul nostru. Cum va continua să evolueze cultura noastră odată cu apariția inteligenței artificiale, a roboticii și a noilor tehnologii? Această ipoteză despre capacitatea noastră de deschidere ar putea inspira, de asemenea, cercetările pentru a înțelege cum să creăm sisteme care imită adaptabilitatea umană.
