0
(0)

Computerele cuantice vor fi, se spune, exponențial mai rapide decât cele mai puternice mașini de calcul din zilele noastre. Un nou experiment derulat în acest sens de Michael Devoret, profesor de Fizică Aplicată în cadrul Universității Yale, le permite specialiștilor o înțelegere activă a mecanicii cuantice, printr-un proces esențial în computingul cuantic.

 

„Una este să te holbezi la o formuă teoretică și alta este să fii capabil să controlezi un obiect cuantic real”, susține Devoret. În sistemele cuantice, unitățile microscopice numite qubiți reprezintă informație. Qubiții își pot asuma una dintre cele două stări – 0 sau 1 – sau pe ambele simultan. Recunoașterea, interpretarea și monitorizarea corectă a acestor stări este necesară pentru computingul cuantic. Totuși, simplul act al observării lor le depreciază în general conținutul informațional.

Dar fizicianul de la Yale a dezvoltat cu succes un nou sistem de monitorizare, urmărire și documentare a tuturor transformărilor stării unui qubit, prezervând totuși valoarea informațională a acestuia. În principiu, susține cercetătorul, acest lucru ar trebui să permită monitorizarea stării qubitului pentru a-l corecta de erori posibile, ce intervin ca urmare a observării. „Atâta vreme cât se identifică procesul exact al erorii manifestate în qubit, aceasta se poate corecta. Și atunci totul este în regulă”, a mai adăugat Devoret.

\"(w540)

Altfel spus, metoda funcționează oarecum după sistemul opțiunii „undo” în programele pe calculator, unde, prin simpla apăsare a unui buton o modificare poate fi inversata. Iar aceasta este cheia, susține Michael Hatridge, participant la experiment, de părere „abilitatea de a vorbi cu qubit-ul și a auzi ce îți spune este foarte importantă”. Și continuă: „O problemă majoră cu computingul cuantic este durata de viață finită a informației stocate în qubiți, care se depreciază constant și care trebuie corectată. Acum știm că este posibil să realizăm această corectare printr-o măsurare continuă. Munca noastră înaintează premisele unor computere cuantice la scară mare prin deschiderea ușii către măsurătoarea continuă ”.

Fizicienii de la Yale au măsurat cu succes un qubit. Provocarea ulterioară constă din măsurarea și controlarea mai multora deodată, iar echipa dezvoltă aparatură electronică digitală ultra-rapită în acest sens.  „Suntem la granița dintre capacitatea de a măsura și de a controla unul-doi qubiți și cea de a măsura și controla mulți”, a declarat Hatridge.

Sursa

Cât de util a fost acest articol pentru tine?

Dă click pe o steluță să votezi!

Medie 0 / 5. Câte voturi s-au strâns din 1 ianuarie 2024: 0

Nu sunt voturi până acum! Fii primul care își spune părerea.

Întrucât ai considerat acest articol folositor ...

Urmărește-ne pe Social Media!

Ne pare rău că acest articol nu a fost util pentru tine!

Ajută-ne să ne îmbunătățim!

Ne poți spune cum ne putem îmbunătăți?

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here