Timp de secole, povestea Insulei Paștelui (Rapa Nui) a fost văzută ca un avertisment cu privire la pericolele exploatării nesustenabile a resurselor naturale. Cercetătorii occidentali au susținut de mult timp că locuitorii insulei tăiaseră toți copacii pentru a construi statui imense de piatră, moai, ducând la un colaps demografic. Cu toate acestea, cercetările recente oferă o perspectivă diferită, sugerând că cei mai timpurii locuitori au trăit sustenabil înainte de sosirea europenilor. Un nou articol, publicat în Science Advances, întărește această ipoteză alternativă.
Teoria ecocidului din Insula Paștelui este o ipoteză larg discutată în istoria mediului din Rapa Nui, Insula Paștelui. Ea susține că locuitorii din Rapa Nui, după probabila lor sosire în jurul secolului al XIII-lea, au exploatat rapid resursele limitate ale insulei, în special copaci. Conform acestei ipoteze, copacii au fost tăiați în masă pentru a transporta și ridica moai, celebrele statui de piatră, precum și pentru alte nevoi precum construcția de bărci și încălzirea. Susținătorii ei susțin că această defrișare masivă a avut consecințe devastatoare asupra ecosistemului insulei. Copacii nu numai că au furnizat lemn pentru construcții, ci au jucat și un rol crucial în reținerea solului și conservarea apei proaspete, esențiale pentru agricultură. Dispariția copacilor ar fi dus și la o scădere a biodiversității insulei, afectând fauna și flora locală. De asemenea, ar fi făcut insula mai vulnerabilă la condiții meteorologice extreme, cum ar fi secetele. Degradarea mediului a dus, de asemenea, la reducerea productivității agricole, conflicte interne privind resursele rămase și scăderea populației pe scară largă. Unii susținători ai ecocidului susțin chiar că comportamente disperate precum canibalismul ar fi putut să fi apărut într-o societate aflată în criză.
În ciuda popularității sale inițiale, teoria ecocidului din Insula Paștelui a fost criticată și pusă sub semnul întrebării de mai mulți cercetători și arheologi. În special, unii experți contestă lipsa dovezilor directe care să arate distrugerea rapidă a mediului de către locuitorii din Rapa Nui. De asemenea, săpăturile arheologice nu au dezvăluit dovezi concludente ale războiului în masă, distrugerii pe scară largă sau schimbări radicale în practicile alimentare sau culturale înainte de sosirea europenilor.
Cercetări mai recente sugerează chiar modele alternative în care locuitorii insulei ar fi putut trăi mai sustenabil înainte de sosirea europenilor. Realizat de o echipă internațională de cercetători, noul studiu se concentrează pe analiza aprofundată a practicilor agricole și a impactului asupra mediului asupra Rapa Nui. Una dintre descoperirile centrale ale acestei lucrări este că primii locuitori ai insulei au dezvoltat tehnici agricole sofisticate pentru a gestiona resursele limitate. Spre deosebire de imaginea tradițională a defrișării rapide și a colapsului demografic, cercetătorii au găsit dovezi care indică o utilizare strategică a resurselor disponibile. Studiul evidențiază în special utilizarea intensivă a mulciului litic, o metodă prin care roci sparte au fost adăugate în sol pentru a le îmbunătăți fertilitatea. Această tehnică a făcut posibilă compensarea sărăciei naturale a solurilor vulcanice ale insulei prin adăugarea de nutrienți esențiali precum azotul, fosforul și potasiul. Drept urmare, a susținut o agricultură mai productivă, conservând în același timp resursele naturale.
Cercetătorii au examinat, de asemenea, impactul acestor practici asupra ecosistemului local. Spre deosebire de ipoteza ecocidului, studiul notează că tehnicile agricole ale primilor locuitori ai Rapa Nui au fost de fapt adaptate la mediul unic al insulei. Aceștia din urmă ar fi putut să profite de resursele marine abundente, cum ar fi pescuitul, care reprezenta o parte semnificativă din dieta lor, gestionând în același timp eficient resursele terestre limitate. Aceste noi descoperiri provoacă astfel narațiunea tradițională a unei societăți în declin rapid pe Insula Paștelui înainte de sosirea europenilor. În loc să reprezinte un exemplu de ecocid timpuriu, Rapa Nui ar putea servi ca un exemplu al capacității societăților antice de a se adapta și de a prospera în medii dure.
Dispariția populațiilor din Insulele Paștelui rămâne așadar un subiect de dezbatere în rândul cercetătorilor, în ciuda progreselor recente în înțelegerea durabilității și adaptabilității primilor locuitori. Mai mulți factori ar fi putut contribui la scăderea populației din Rapa Nui înainte de sosirea europenilor. Una dintre principalele ipoteze este că bolile introduse de europeni au avut un efect devastator asupra populației din Rapa Nui. Bolile precum variola, gripa și alte infecții pentru care locuitorii insulei nu aveau imunitate s-au putut răspândi rapid, ducând la o mortalitate ridicată.
Deși noile cercetări sugerează o gestionare mai durabilă a resurselor naturale, schimbările de mediu pe termen lung, cum ar fi epuizarea solului sau variațiile climatice, ar putea, de asemenea, să fi afectat capacitatea insulei de a susține o creștere a populației. Evenimentele climatice extreme sau schimbările din ecosistemele locale ar putea să fi exacerbat dificultățile deja prezente.
