Dintr-o conversaţie pe una din reţelele de socializare despre pendulul lui Foucault, de la Paris am aflat cu surprindere de la colega noastră Alina Ferșeta că, de fapt, există unul şi la Bucureşti!
Cum aşa? Să fie adevărat?
Dar mai întâi să vedem ce este cu acest Pendul a lui Foucault.
Fizicianul și astronomul francez, pe numele lui Jean Bernard Léon Foucault a instalat pentru prima dată (în anul 1851) un pendul la Pantheonul din Paris cu care, bazându-se pe proprietatea acestuia de a-și menține planul de oscilație neschimbat, a demonstrat public cum Pământul se rotește în jurul axei sale. Acest pendul a fost restaurat în 1995 și poate fi vizitat și în prezent in monumentalul Pantheon parizian.
În plus, Foucault a avut contribuții și în determinarea vitezei luminii, în descoperirea curenților Foucault care au fost utilizați în contoarele electrice sau inventarea giroscopului care este esențial și azi în navigația maritimă, aeriană și cosmică.
Auzind acestea despre o așa o minunăție m-am deplasat imediat în Piaţa Charles de Gaulle, în clădirea, numită evident Charles de Gaulle Plaza, o clădire ultramodernă de birouri înaltă de vreo 70 m care domină întreaga zonă.
Când am intrat în holul principal am rămas mut de uimire: un pendul al lui Foucault uriaş, agățat la o înalțime amețitoare (am aflat apoi că bila este agațată în gol la peste 65 de metri înălţime, firul având 64 de metri !
Montat în interiorul lobby-ului cladirii de birouri, pendulul are o sferă de oţel inoxidabil care pendulează lent deasupra unui cerc prevăzut cu două benzi luminoase care se intersectează la 90 de grade ce formează 4 cadrane reprezentand punctele cardinale.
Sfera are diametrul de 64 de cm deci mult mai mare decât pendulul original de la Paris din Pantheon (pendulul de la Paris a fost instalat în anul 1851 de către Leon Foucault și are o lungime a firului de 67 de metri, iar sfera are 28 de kg. Pendulul din Bucureşti are și un puternic efect decorativ.
Eu, curios fiind, am întrebat la faţa locului despre autorii acestei minunăţii din Bucureşti despre care nu ştiam nimic.
Astfel, am aflat că concepția si realizarea lucrarii îi aparțin sculptorului Giulian Octav Dumitriu.
Lucrarea a fost realizată într o perioadă de aproximativ un an, fiind instalată în primăvara anului 2023.
Firul este foarte subţire, abia se vede iar sistemul de suspensie este unul special pe o semisferă în care se afla o mică sferă, conceput de aşa manieră încât frecarea să fie cât mai mică cu putință.
În partea inferioară (sub podea) se afla un sistem de menţinere a oscilaţiilor pe bază de câmp electromagnetic în aşa fel încât oscilaţiile să nu fie amortizate şi frânate de frecările cu aerul, de influenţa gravitaţiei şi de frecările din sistemul de suspensie superior.
Am făcut o poză ca să văd exact orientarea planului de oscilaţie al pendulului şi m-am dus să mănânc la un restaurant din apropiere. M-am întors foarte curios după cca o oră şi am văzut cu ochii mei cum s-a rotit Pământul!
Lucrarea este mult mai spectaculoasă (în opinia mea) decât cea originală de la Paris…
Aşa că vă invit stimaţi cititori să faceţi o vizită în locaţia respectivă deoarece nu veţi regreta (bonus – recepția centrală în care este amplasat pendulul este decorată și cu alte lucrari de artă modernă ale aceluiași sculptor, realizate din materiale precum bronz, piatra si lemn).
Marian Naiman