Explorarea spațiului se bazează pe o gamă diversă de tehnologii și tehnici care permit oamenilor de știință să studieze lumi îndepărtate. Printre numeroasele provocări ale acestei explorări, cea a mijloacelor de locomoție rămâne crucială. Deși unele abordări funcționează bine pe Pământ, ele pot fi ineficiente sau chiar imposibile în mediul planetelor sau lunilor unde condițiile sunt radical diferite. Acesta este în special cazul lui Enceladus, unul dintre sateliții lui Saturn, a cărui suprafață înghețată și neregulată face dificilă utilizarea vehiculelor convenționale. Pentru a depăși această provocare, NASA sprijină un proiect inovator care se bazează pe o formă unică de deplasare: săritura.
Enceladus este unul dintre cele mai captivante corpuri cerești din Sistemul Solar. Deși mic, acest satelit înghețat atrage o atenție deosebită din partea cercetătorilor datorită caracteristicilor sale unice. Principalul interes al oamenilor de știință în Enceladus constă în prezența unui ocean lichid sub crusta înghețată de la suprafață. Acest ocean, care este în contact direct cu miezul stâncos, ar putea crea un mediu propice formelor de viață microbiene. Faptul că este acoperit de un strat de gheață sugerează, de asemenea, că ar putea fi ferit de radiații, ceea ce este crucial pentru posibila prezență a vieții. Desigur, cercetătorii ar dori să afle mai multe despre compoziția chimică a acestui ocean și interacțiunile sale cu crusta. Aceste date nu ar putea face lumină doar asupra posibilelor condiții de viață în Sistemul Solar, ci și asupra celor care ar putea exista în altă parte a Universului.
De mare interes pentru cercetători sunt gheizerele masive ale lui Enceladus care erup în mod regulat în spațiu din fisurile din apropierea polului sudic al satelitului saturnian. Alcătuite în principal din vapori de apă, dioxid de carbon, metan și săruri, aceste erupții oferă una dintre modalitățile cele mai directe pentru oamenii de știință de a explora compoziția chimică și caracteristicile geologice ale oceanului subglaciar al lui Enceladus, fără a fi nevoie să foreze crusta de gheață însăși. Erupțiile prezintă și dezavantaje majore pentru explorare. Pe de o parte, natura lor volatilă și imprevizibilitatea fac dificilă aterizarea sau observarea în apropiere fără riscuri pentru instrumente. În plus, particulele solide ejectate de gheizere pot deteriora echipamentele sensibile. Misiunile actuale, cum ar fi orbiterul Cassini, au putut observa penele din spațiu, dar accesul direct la aceste fenomene rămâne limitat. Instrumentele tradiționale, cum ar fi roverele, nu sunt potrivite pentru a naviga pe acest teren înghețat și accidentat, împiedicând explorarea detaliată a penelor.
Confruntați cu aceste provocări, cercetătorii au venit cu o soluție inovatoare: un robot săritor conceput special pentru a explora Enceladus și gheizerele sale. Acest robot face parte din programul LEAP (Legged Exploration Across the Plume) care este o componentă a NIAC (NASA Innovative Advanced Concepts), un program NASA care sprijină dezvoltarea de concepte tehnologice inovatoare și futuriste pentru explorarea spațiului.
Conceptul se bazează pe utilizarea unui robot capabil să sară pe distanțe lungi și să se deplaseze eficient pe suprafața înghețată a lunii în timp ce zboară peste obstacole impracticabile pentru rover-urile convenționale. Inspirat de modelul Salto dezvoltat de Universitatea din California din Berkeley, acest dispozitiv măsoară aproximativ 50 de centimetri înălțime și cântărește mai puțin de 500 de grame. Datorită designului său compact și ușor, poate face sărituri orizontale de până la 100 de metri, permițându-i să parcurgă distanțe mari fără a-și face griji cu privire la terenul denivelat.
Săritul are, de asemenea, un beneficiu energetic major. Spre deosebire de alte forme de locomoție, cum ar fi zborul care necesită propulsie scumpă cu combustibil, sau roverele pe roți care necesită un teren plat, această metodă utilizează relativ puțină energie și permite robotului să efectueze mai multe sărituri fără a-și epuiza bateriile. Acest lucru face ca misiunea să fie durabilă și, potențial, mai lungă. În plus, LEAP se va putea deplasa peste zonele cele mai greu de accesat, inclusiv fisurile și coloanele de vapori, oferind astfel o vedere directă și detaliată a acestor fenomene.
O altă caracteristică interesantă a robotului LEAP este capacitatea sa de a sari direct peste gheizerele lui Enceladus. Acest lucru ne-ar permite să colectăm informații despre compoziția chimică a acestor erupții și să înțelegem mai bine oceanul subteran, fără a risca deteriorarea instrumentelor cu particule solide. Acest mod inovator de locomoție depășește astfel limitările misiunilor curente care nu au capacitatea de a studia direct aceste fenomene din cauza obstacolelor geologice și a riscului de deteriorare a aparatelor.
Trebuie precizat că, la fel ca toate proiectele NIAC Faza I, acest proiect este încă în stadiile incipiente de dezvoltare. La finalul acestei faze se va realiza un studiu de caz pentru a identifica parametrii esențiali pentru orice proiect viitor.
