Avalanșele montane sunt fenomene naturale spectaculoase de care se tem toți schiorii și alpiniștii. Cunoscute pentru capacitatea lor de a coborî cu viteză mare pe pantele înzăpezite, luând totul în cale, ele sperie și fascinează prin forța lor distructivă alimentată de gravitație și zăpadă. Totuși, un alt tip de avalanșă, mai puțin vizibilă, dar la fel de formidabilă, are loc ascunsă ochilor noștri, pe fundul oceanelor. Avalanșa subacvatică, deși puțin cunoscută, joacă un rol crucial în dinamica fundului marin și prezintă pericole semnificative pentru infrastructurile de sub valuri. Recent, cercetătorii au făcut o descoperire majoră despre aceste evenimente naturale misterioase și au dezvăluit informații surprinzătoare despre amploarea și puterea lor distructivă.
O nouă cercetare condusă de Universitatea din Liverpool și publicată în revista Science Advances oferă o perspectivă fără precedent asupra amplorii, puterii și impactului unui fenomen natural misterios: avalanșele subacvatice. Dr. Chris Stevenson, împreună cu echipa sa au reușit pentru prima dată să cartografieze complet o avalanșă subacvatică masivă care a avut loc în urmă cu aproape 60.000 de ani în canionul Agadir. Pentru a face acest lucru, echipa de cercetare a analizat peste 300 de carote de sedimente din regiune, prelevate în timpul campaniilor de cercetare din ultimii patruzeci de ani. Asociate cu date seismice și batimetrice, această muncă le-a permis să producă hărți detaliate.
Studiul arată că evenimentul, care a început ca o alunecare de teren subacvatică foarte mică, de aproximativ 1,5 km³, a crescut de peste 100 de ori, o creștere extremă care depășește cu mult avalanșele de zăpadă sau curgerile de resturi care cresc doar de patru până la opt ori. Ceea ce a început ca o alunecare modestă de teren a antrenat bolovani, pietriș, nisip și noroi pe măsură ce a trecut printr-unul dintre cele mai mari canioane subacvatice din lume, înainte de a călători încă peste 1600 km pe fundul Atlanticului. Această avalanșă a fost atât de puternică, încât a erodat întreaga lungime de 400 km a canionului și câteva sute de metri pe laterale, sau aproximativ 4500 km² în total. Era, de asemenea, atât de puternică încât a transportat pietre pe mai mult de 130 m de marginile canionului.
„Este prima dată când se reușește să se cartografieze o întreagă avalanșă subacvatică individuală de această dimensiune și să calculeze factorul de creștere. Ceea ce este interesant este modul în care evenimentul a crescut de la un început relativ mic la o avalanșă subacvatică devastatoare gigantică, care a ajuns la înălțimi de 200 de metri în timp ce se deplasa cu o viteză de aproximativ 15 m/s, smulgând fundul mării și distrugând totul în cale. Pentru a vă ajuta să vă imaginați: este o avalanșă de mărimea unui zgârie-nori care călătorește cu peste 64 km/h de la Liverpool la Londra, săpând un șanț de 30 de metri adâncime și 15 km lățime și distrugând tot ce îi este în cale. Apoi se întinde pe o suprafață mai mare decât Marea Britanie, îngropându-l sub aproximativ un metru de nisip și noroi”, dezvăluie Dr. Stevenson.
Spre deosebire de o alunecare de teren sau o avalanșă de zăpadă, cele subacvatice sunt imposibil de văzut și extrem de greu de măsurat. Ele sunt mecanismul principal pentru deplasarea materialelor, cum ar fi sedimentele, nutrienții și poluanții pe fundul oceanrlor. Prin urmare, înțelegerea acestui fenomen este esențială. Studiul este important și pentru modul în care încercăm să evaluăm riscul geologic potențial pentru infrastructura subacvatică, cum ar fi cablurile de internet care transportă aproape tot traficul de internet din lume și care sunt esențiale pentru toate aspectele societăților noastre moderne.
