”Sigur că trebuie să fim dispuşi să ne modificăm opiniile când ne confruntăm noi dovezi certe, dar dovezile trebuie să fie cu adevărat solide. Nu tot ceea ce se afirmă este la fel de credibil. Criteriile pentru evaluarea dovezilor furnizate în cea mai mare parte a cazurilor de răpire extraterestră se află mai mult sau mai puţin la acelaşi nivel cu cele folosite în cazuri ale apariţiei Fecioarei Maria în Spania medievală.”
Carl Sagan, ”Lumea și demonii ei”, Editura Herald 2015
Să presupunem că vreți să învățați cum se fabrică pantofii. Vreți să începeți ucenicia la un maistru bun. Multă lume vă recomandă o anumită persoană, faimoasă pentru stăpânirea tainelor pantofăritului. Îi citiți cartea, ”Manualul pantofarului”, și sunteți un pic derutat. Exprimarea este strălucită, textul e fascinant, dar se vorbește prea puțin despre pantofi. Ce veți face în continuare? Dacă sunteți un pic dezorientat, pot să vă recomand cu căldură o metodă infailibilă: cumpărați o pereche de pantofi de la el și purtați-i. Nu va trece mult timp și veți afla dacă maistrul cu pricina își merită renumele.
Episod cu episod, în revista noastră, suntem învățați cum să folosim unelte speciale pentru a evita ”capcanele cunoașterii”. Sunt eficiente aceste unelte? Să vedem unde ajunge autorul serialului prin folosirea lor. Desigur, plec de la ipoteza că acesta este sincer și că le aplică extrem de riguros.
Un prim exemplu. Pe site-ul revistei Magazin am găsit articolul ”Știu că nu poate exista, deci refuz să mă uit la dovezi”, postat pe 30 iulie 2014. (Titlul acesta poate fi folosit și pentru un articol de susținere a astrologiei sau a prezenței fantomelor în casele bântuite.) Textul începe cu un (presupus) citat din Allen Hynek, ”părintele ufologiei” care scria undeva că „L-am cunoscut pe Carl Sagan. Într-o zi am luat masa de prânz cu el și cu această ocazie mi-a spus că OZN-urile sunt un nonsens. L-am întrebat dacă și-a format această opinie studiind un mare număr de cazuri, iar el mi-a răspuns: «Nu cunosc nimic despre acest subiect». Atunci i-am spus: «Carl, tu știi că se presupune că noi, oamenii de știință, nu comentam niciun subiect dacă nu l-am studiat suficient de bine». El a răspuns: «Da, știu, dar nu am timp pentru asta.»” Am pus în paranteză ”presupus”, pentru că nu am reușit să identific sursa inițială a textului lui Hynek, deși îl găsesc adesea citat pe site-urile specialiștilor în ufologie.
Mărtusisesc că am oarece dubii în ceea ce privește autenticitatea citatului, pentru că Hynek este, totuși, un om de știință serios. Îmi pare greu de crezut că nu cunoaște un principiu elementar: povara dovezii stă pe umerii celui care face o afirmație și nu pe umerii celui care o contestă. De aici pleacă și prezumția de nevinovăție din domeniul juridic. Iată cum este exprimat acest principiu de către Carl Sagan, în cartea din care am citat în introducerea articolului: ”Ca întotdeauna, întrebarea este: cât de valide sunt dovezile furnizate? Sarcina probării stă în mod evident pe umerii celor care avansează astfel de afirmaţii. Este grăitor faptul că unii adepţi ai noţiunilor nedovedite susţin că scepticismul este un inconvenient, că adevărata ştiinţă este cercetare fără scepticism. Aceştia se află poate la jumătatea drumului. Dar jumătate de drum nu este suficient.” Lui Hynek, ”părintele ufologiei”, i-ar fi fost foarte ușor să prezinte dovezi clare și de necontestat cu care să-l combată pe Sagan.
Mai am un motiv pentru a pune la îndoială citatul din Hynek. Nu știu ce înseamnă a ”studia suficient de bine” pentru a ”comenta un subiect” dar pot spune că Sagan a făcut tot posibilul pentru a-l înțelege. Unul dintre pionierii ufologiei a fost James E. McDonald, profesor de fizică atmosferică la Universitatea din Arizona. Sagan: ”La jumătatea anilor şaizeci, am organizat o întâlnire privată cu fizicieni şi astronomi importanţi care nu lansaseră mai înainte nicio teză în legătură cu problema OZN-urilor, făcând în aşa fel încât McDonald să aibă posibilitatea să-şi prezinte cele mai bune cazuri. Nu numai că nu a reuşit să-i convingă că suntem vizitaţi de extratereştri, dar nici măcar nu a reuşit să le suscite interesul. Iar acesta era un grup de persoane cu un coeficient foarte ridicat de curiozitate. Doar că acolo unde McDonald vedea extratereştri, aceşti oameni de ştiinţă vedeau explicaţii mult mai prozaice.”
Mai mult decât atât, Sagan nu s-a sfiit să discute cu Betty și Barney Hill, cuplul ”răpit de extratereștrii” despre care aminteam în numărul trecut. ”Am profitat cu plăcere de ocazia de a petrece mai multe ore cu Betty şi Barney Hill şi cu doctorul Simon. Nu ai cum să pui la îndoială onestitatea şi sinceritatea cuplului Hill şi jena pe care o resimt pentru că au devenit figuri publice în circumstanţe atât de neobişnuite şi incomode. Cu permisiunea celor doi, Simon mi-a dat ocazia să ascult (împreună cu McDonald, care a răspuns invitaţiei mele) unele înregistrări făcute în şedinţele de hipnoză. Lucrul cel mai impresionant a fost teroarea absolută care se simţea în vocea lui Barney în timp ce descria – mai bine zis „retrăia” – întâlnirea respectivă.” Sagan continuă: ”Simon, deşi era unul dintre principalii susţinători ai virtuţilor hipnozei pe timp de război şi de pace, nu fusese prins în frenezia publică pentru OZN-uri. El câştigase mulţi bani prin împărţirea drepturilor de autor la bestsellerul lui John Fuller, The Interrupted Journey, care relatează experienţa soţilor Hill. Dacă Simon ar fi declarat că relatarea lui Betty şi Barney este autentică, cartea s-ar fi bucurat de un succes uriaş şi câştigul său ar fi crescut considerabil. Dar Simon nu a făcut acest lucru. El a respins imediat ipoteza că aceştia mint sau că, după cum sugerase un alt psihiatru, sufereau de o folie â deux – un delir împărtăşit în care, în general, partenerul supus acceptă ideile delirante ale partenerului dominant. Ce mai rămâne atunci? Soţii Hill, spune psihiatrul lor, au avut experienţa unui fel de «vis» împreună.”
Nu pot să cred că cineva care vrea să ne ferească de ”capcanele cunoașterii” nu a făcut efortul minim necesar pentru a verifica dacă citatul din textul său este real (internetul este plin de citate imaginare) sau dacă Hynek a relatat corect discuția cu Sagan. Nu ar fi consumat prea mult timp această minimă verificare. Dar, în lumea promotorilor de năzbâtii, dacă un citat este convenabil, cum este cel din Hynek, atunci el conține dovada căutată.
Un al doilea exemplu de folosire a uneltelor speciale pentru evitarea ”capcanelor cunoașterii” îl găsim în cartea ”Întâlniri de gradul 4”, Editura Teora, 1996, din care am citat și în episodul anterior. Este vorba despre faimosul caz Adamski. George Adamski, astronom amator, vede prin telescop, în 9 octombrie 1946, un OZN în formă de trabuc. În anii următori face și alte fotografii extrem de spectaculoase. ”Urmează alte observații, fotografii, filme, ca și alte contacte (de exemplu în 13 decembrie 1952). Eroul nostru va fi luat, în cele din urmă, într-o astfel de navă și va efectua o călătorie pe… Venus, unde va vedea minunile unei civilizații mult mai avansată decât a noastră. Adamski este, de acum, convins că a fost ales de această civilizație extraterestră pentru a propaga în rândurile oamenilor venirea Fraților Spațiali.”
Povestea asta este prea cusută cu ață albă și nici nu cred că ar merita o atenție prea mare. Merge doar așa, ca o ilustrare a istoriei ”contactelor cu extratereștrii”. Din nefericire ea continuă, cu argumente care nu au cum să nu te facă să zâmbești surprins. Să vă dau câteva dintre ele.
Adamski a fost acuzat că a măsluit pozele. ”Numai că cercetările ulterioare asupra negativelor, efectuate de către specialiști renumiți, cu aparatura cea mai sofisticată, n-au reușit să descopere nici o fraudă. Pew Marley, de la Holiwood, declara la terminarea unei expertize că, dacă aceste fotografii ar fi totuși falsuri, ele sunt cele mai reușite pe care le-a întâlnit în viața lui.” Vă rog să luați o scurtă pauză și să căutați, pe internet, pozele lui Adamski. Este nevoie de vreun expert în fotografie pentru a detecta frauda? Nu este nevoie să se intervină pe negativ, nu sunt necesare trucaje sofisticate. Este de ajuns să asamblezi obiecte banale și să le pozezi din unghiul potrivit. Restul depinde de credulitatea privitorului.
Dar cum rămâne cu voiajul lui Adamski pe planeta Venus? Desigur, avem și aici o explicație: ”Călătoria lui Adamski în Venus a fost ridiculizată, mai ales după ce sondele spațiale au descoperit că, la suprafața acestei planete condițiile sunt cu totul improprii vieții […]. Dar, admițând că legătura prin telepatie cu misteriosul vizitator ar fi avut loc, ne întrebăm – transmisia telepatică a numelor proprii se face oare fără greș? Nu putea să fie o confuzie între «Venus» și o altă planetă din Univers, sau poate chiar o călătorie reală, dar într-o bază spațială de pe Venus, sau într-o lume virtuală (de tipul realității virtuale experimentată și pe calculatoarele noastre)? Sau interlocutorul misterios nu putea, oare, să dea o informație voit greșită pentru a-și disimula vizita îndărătul unei perdele de confuzie? Ipoteza asta este cu atât mai demnă de atenție cu cât situații similare se întâlnesc în rapoarte mult mai des decât ar crede unii, drept pentru care credem că este necesar să mai revenim asupra ei pe parcursul acestei lucrări.” Vai mie, dintr-o dată totul devine simplu. Aproape că nu mai am cuvinte. Tocmai ni s-a prezentat o unealtă extraordinar de simplă, prin care se poate demonstra absolut orice. A folosit-o și Ingo Swan (despre care v-am povestit în numărul din martie 2018 al revistei noastre) atunci când s-a dovedit că nu a prea nimerit descrierea planetei Jupiter în timpul unei ”călătorii astrale”. Călătoriile astrale sunt atât de rapide, încât bietul de el a ajuns la o planetă gigant din alt sistem planetar
