Pentru a avea succes la locul lui muncă, un guvernant trebuie să aibă în mod obligatoriu noroc. Or, tehnocratul Adrian Curaj, profesor universitar, specialist în automatică şi manager de succes la faimosul UEFISCDI îşi începe mandatul în scaunul lui Spiru Haret cu un jackpot: Banca Mondială acordă Şcolii Româneşti un împrumut de 200 milioane de euro pentru susţinerea dezvoltării liceelor şi facultăţilor cu performanţă medie, adică pentru „urnirea” a 1,6 milioane de adolescenţi şi tineri din mijlocul curbei lui Gauss mai spre dreapta performantă a „clopotului”.
Proiectul se numeşte ROSE (Romania Secondary Education Project) – şi aici mi se pare că putem contribui şi noi, revista „Ştiinţă&Tehnică”, cu tot noianul nostru de iniţiative. În acest sens, încerc în continuare să creionez o schiţă de proiect însumând propuneri ale noastre şi idei pe care profesorul Adrian Curaj însuşi le-a lansat adesea în ultimii ani în conferinţe publice şi în emisiuni de radio şi televiziune. O iau pe puncte, inginereşte, sau, mă rog, ca un dascăl de matematică.
A. Mişcarea cea mai bruscă – dar şi cea mai aşteptată de către toţi membrii Partidului Părinţilor (cel puţin 10 milioane de mame, taţi, bunici) poate fi masa de prânz a elevului român. Desfăşurată în etape (întâi la şcolile rurale şi cele din oraşele mici, apoi în municipii), iniţiativa ar avea drept efecte imediate:
- hrană mai consistentă pentru foarte mulţi copii din familii sărace
- atragerea în proporţie de spre 100%, cel puţin în gimnaziu, a copiilor romi şi a celor din alte medii defavorizate, pentru care o masă consistentă ar fi o adevărată binefacere
- participarea obligatorie a elevilor, după masa de prânz, la 2-3 ore de activitate în cadrul şcolii (spaţiul nu reprezintă un impediment în şcolile de la sate şi din oraşele mici, unde, cel mai adesea, după orele de dimineaţă, pe şcoală se pune lacăt, dar presiunea părinţilor va rezolva problema şi în oraşele mari)
În acest program „after school” copiii îşi pot face lecţiile supravegheaţi, pot folosi televizorul, receptorul radio, player-ul, PC-ul şcolii, cărţile, CD-urile din biblioteca-mediatecă pentru a-şi completa învăţarea (atrag atenţia că nenumărate emisiuni ale unor posturi specializate în educaţie – ca Discovery Channel, National Geographic, DigiWorld, DigiLife, Viasat, Animal Planet, History etc. şi multe dintre programele Radio-ului public realizează deja foarte interesante lecţii de şcoală nouă; idem Internetul – prin „împresurarea” şcolii cu aceste media, clasa tradiţională îşi va lărgi pereţii).
Programul de după-amiază poate fi dezvoltat folosind profesorii-meditatori, remuneraţi pentru aceste activităţi prin salarizare diferenţiată a cadrelor didactice în funcţie de aportul lor la bunul mers al şcolii; cadrul didactic respectiv ar trebui să fie şi custodele bibliotecii-mediateci-muzeu al şcolii.
Reînfiinţarea gospodăriilor anexă pe lângă şcoli (idee de aur a lui Spiru Haret) va însemna mai ales pentru copiii de la ţară (România va fi majoritar rurală până dincolo de mijlocul veacului XXI) un loc în care să se pregătească şi pentru profesia de fermier instruit (cred că în viitorul apropiat şi la noi ţăranii vor trebui să aibă „diplome de ţărani” pentru a li se permite să lucreze pământul), iar pentru părinţii lor câteva zeci de mii de locuri de muncă. Plus inducerea ideii că o zi de viaţă înseamnă o zi de muncă.
Costul total al mesei de prânz pentru elevii români? În jur de 5-7 lei pentru fiecare zi de şcoală. De unde banii? Din buna funcţionare a ANAF, pe care legiuitorul chiar o poate face să funcţioneze. Plus, de ce nu, contribuţii benevole ale miliardarilor noştri şi ale corporaţiilor care până acum cu o mână au dat (aşa-zise investiţii) şi cu două (cel puţin) au luat – vezi lucrarea zguduitoare a profesorului universitar Florin Georgescu, vice-guvernator al Băncii Naţionale, „Capitalul în România anului 2015”.
B. Biblioteca-mediatecă-muzeu a şcolii trebuie să-şi regăsească rolul (haretian) de creier, de memorie a comunităţii.
Din păcate, o foarte generoasă donaţie a Fundaţiei Melinda şi Bill Gates (pentru digitizarea bibliotecilor) a ocolit în mod misterios, bibliotecile şcolare. În consecinţă, bugetul unei şcoli trebuie să ţină seama şi de nevoile micii instituţii din inima Almei Mater: achiziţionarea de cărţi, reviste şi echivalentele lor pe suport electronic, upgradarea echipamentelor. Esenţială este, însă, pregătirea profesorului-meditator, cel care va avea în grijă practic întreaga activitate after school.
După părerea mea, Proiectul ROSE vine mănuşă pentru acest deziderat. „Muzeul şcolii” este o iniţiativă premiată cu zece ani în urmă de UNESCO (Proiectul, iniţiat în judeţul Constanţa s-a numit „Din lada de zestre a bunicii”) – îl recomand cu căldură.
C. Clubul de ştiinţă al şcolii, o iniţiativă pe care suntem siguri că Ministrul Educaţiei, Adrian Curaj, va reuşi să o implementeze, mai ales că Proiectul ROSE reprezintă un cadru binevenit (la ţanc!) şi cât se poate de adecvat.
Aceste entităţi educative ar trebui să se constituie în reţele, să fie legate şi de universităţi şi institute de cercetare, de site-uri de educaţie pentru ştiinţă de pe Internet. Eu unul îl văd pe profesorul-meditator responsabil cu Programul after school şi coordonator al acestui club de ştiinţă. Neapărat profesor de ştiinţe exacte, capabil să folosească toate mijloacele tehnice moderne, instruit în cadrul unor cursuri speciale (în care Popularizarea ştiinţei să fie curs obligatoriu), remunerat pe măsura implicării lui, acest dascăl cu rol special în şcoala românească are toate şansele să devină un „Domn Trandafir” al vremurilor noastre.
P.S. În ultimul sfert de veac, am tot făcut „pârtie” la Ministerul Învăţământului, încercând să conving demnitarii să treacă strada până la sediul Societăţii Române de Radiodifuziune pentru a solicita „Pagini din arhiva de aur” ale acestei minunate instituţii care este Radio-ul public; pagini care să înnobileze tezaurul cultural al fiecărei şcoli. Demers până acum necâştigător. Poate de această dată…?
