„Cetățean energetic”. Pare o sintagmă bizară, dar e un concept foarte logic, având la bază ideea de consumator implicat activ în sistemul energetic.
Pe scurt, „Energy Citizen” reprezintă persoana, gospodăria, organizația sau IMM-ul care își poate produce propria energie, poate furniza altora excesul de energie sau are capacitatea de a stoca energia în exces produsă de alții pentru utilizarea acesteia în momentele când consumul înregistrează vârfuri.
Cu alte cuvinte, „cetățeanul energetic” este alternativa la companiile de utilități, care dețin monopolul în sectorul energetic.
Ideea de a schimba din temelii sistemul de producere și de distribuție a energiei nu e deloc nouă. Dar e extrem de puțin popularizată, pentru că afectează monopolul Big Utilities, cum sunt „alintate” companiile care controlează sectorul energetic. În orice țară de pe această planetă, energia reprezintă o chestiune sensibilă pentru guverne, iar consumatorii sunt efectiv la mila puținilor actori din domeniu, care au puterea de a dicta termenii în care se realizează producția de energie și la ce preț este livrată către end-user.
Așa cum o ființă vie nu poate trăi fără mâncare și apă, la fel se întâmplă și cu economia unei națiuni: nu poate „trăi” fără energia necesară activității industriale și traiului de zi cu zi al cetățenilor. Prin urmare, cine controlează sectorul energetic are puterea de a controla societatea. Nu vă speriați, nu intru în domeniul teoriilor conspirației… Vreau doar să clarificăm realitatea în care trăim – suntem dependenți de cei care produc și ne livrează energia. Sau așa suntem făcuți să credem.
ENERGIA NOASTRĂ CEA DE TOATE ZILELE…
Conform IEA (Agenția Internațională pentru Energie), în ultimii circa 50 de ani producția mondială de energie a crescut de aproape 4 ori, de la vreo 6.000 TWh la aproape 24.000 TWh. Cum un terrawatt-oră reprezintă un miliard de kilowatt-oră, înseamnă că omenirea consumă într-un an cantitatea de energie necesară pentru funcționarea a vreo 70 de miliarde de frigidere (deci 10 frigidere pe cap de locuitor…). Sau, considerând că o gospodărie occidentală consumă în medie 3.000 kWh/an, energia totală produsă ar satisface necesitățile a 8 miliarde de familii.
De reținut, totuși, că „partea leului” în consumul global de energie o are industria, sectorul rezidențial consumând doar un sfert din producția totală. Cum creșterea economică, dorită de toate țările lumii, se bazează și pe creșterea producției de bunuri pentru populație, este oarecum normală creșterea galopantă a cererii pentru energie. Numai că, momentan, trei sferturi din necesarul de energie se bazează pe exploatarea resurselor fosile, în principal cărbuni și gaze naturale, în timp ce petrolul e de bază în transporturi.
În jur de 16% din energie provine din surse hidro, circa 10% din centrale nucleare și doar 6% din surse regenerabile, precum energia solară, eoliană, geotermală sau altele. E adevărat, de prin 2010 se remarcă o creștere exponențială a producției de energie din surse regenerabile, dar evoluția este foarte mică raportat la cuantumul pe care îl au combustibilii fosili în tabloul general.
Iar marile companii de utilități sunt niște mamuți care se adaptează foarte greu noilor condiții, în care presiunile de a reduce poluare a sunt din ce în ce mai mari. De fapt, e mai corect să spunem că acționarilor acestor companii monopoliste le convine mai mult scenariul „business-as-usual” decât să investească masiv în surse regenerabile. Motivul este simplu: câtă vreme poluarea nu este taxată, profiturile din „dirty energy” sunt uriașe.
În ecuație mai intră și distribuția energiei, printr-o infrastructură gigantică la nivel de resurse materiale și investiții. O infrastructură care necesită un flux continuu al producției de energie, nefiind gândită pentru intermitențele valabile în cazul obținerii energiei din surse solare sau eoliene – panourile fotovoltaice nu produc energie noaptea, iar eolienele se opresc dacă nu e vânt.
Acesta este principalul impediment adus în discuție de Big Utilities ori de câte ori se pune problema investițiilor în energii regenerabile: nu avem o tehnologie fezabilă și rentabilă pentru stocarea energiei, deci mai bine rămânem fideli soluțiilor clasice de obținere a energiei (termocentrale, centrale pe gaz, centrale nucleare).
CITIZEN POWER!
În luna septembrie 2016, compania de consultanță DE Delft a dat publicității raportul „The Potential of Energy Citizens in the European Union” (Potențialul Cetățenilor Energetici în Uniunea Europeană), prin care investighează rolul pozitiv prin care proiectele de energii regenerabile ale „cetățenilor energetici” pot ajuta la scăderea poluării în sectorul energetic european.
Iar concluziile sunt uimitoare: până în 2050, mai mult de jumătate dintre locuitorii Europei pot ajunge să-și producă singuri energia necesară!
În cifre, Uniunea Europeană are o populație de peste 500 milioane de locuitori, în jur de 216 milioane de gospodării și aproape 20 de milioane de afaceri mici (IMM-uri cu mai puțin de 50 de angajați). Ceea ce, în opinia celor de la DE Delft, reprezintă un potențial uriaș de înmulțire a așa-zișilor „prosumers” – termen rezultat din combinarea dintre „producer” (producător) și „consumer” (consumator).
La nivelul marilor companii, investițiile în energia regenerabilă sunt gigantice și se lovesc de multe probleme administrativ-birocratice. Însă lucrurile stau mai simplu în cazul „cetățenilor energetici”, care dau dovadă de o mult mai mare flexibilitate și care, pe principiul „mici, dar mulți”, au capacitatea de a crea o rețea de distribuție/stocare a energiei mult mai eficientă decât în cazul marilor companii de utilități. Iar evoluțiile galopante din domeniul tehnologiilor informației și comunicării nu fac decât să ajute și mai mult o astfel de rețea energetică.
„Cetățenii energetici” am spus mai devreme că pot fi atât persoane fizice, dar și mici firme sau chiar comunități de familii. Considerând o serie de factori pozitivi (legați de continuarea politicilor guvernamentale care să sprijine investițiile în regenerabile și de creșterea susținută a numărului de proiecte de energii regenerabile), specialiștii DE Delft au ajuns la concluzia că, în 2050, rețeaua de „cetățeni energetici” ar putea produce peste 600 TWh din panouri solare, respectiv peste 900 TWh datorită eolienelor.
În mod interesant, cel mai important aport în domeniul solar l-ar avea gospodăriile (cu aproape trei sferturi din producția de energie), în timp ce două treimi din energia eoliană ar fi asigurată de IMM-uri. De remarcat și importanța proiectelor colective, susținute de diversele comunități de locuitori sau antreprenori – de regulă, sunt inițiative sprijinite de autoritățile locale.
Germania are potențialul de a produce 300 TWh prin „cetățenii săi energetici”, iar Franța 250 TWh, datorită programelor bine puse la punct, dar și a mentalității oamenilor. România, de exemplu, e creditată cu un potențial de aproape 50 TWh, ceea ce o plasează într-un TOP 10 european!
Am spus mai devreme că marile companii de utilități se „împiedică” de inconvenientul stocării eficiente a energiei. Ei bine, rețeaua de „cetățeni energetici” ar putea ajunge la o capacitate de stocare estimată la aproape 2 TWh în 2030 și de 5 ori mai mare în 2050, de peste 10 TWh. Conform specialiștilor DE Delft, acest lucru s-ar datora în special… bateriilor mașinilor electrice.
Pare ciudat acest scenariu acum, dar, cum popularitatea mașinilor electrice este de așteptat să explodeze prin 2025-2030, devine plauzibil ca, la jumătatea acestui secol, problema intermitențelor în producția de energie regenerabilă (din surse solare și eoliene) să fie soluționată extrem de eficient.
SCHIMBAREA DE MENTALITATE
Evident, orice încercare de a impune conceptul de „cetățean energetic” va fi sortită eșecului dacă acest lucru nu merge în paralel cu un cadru legislativ corect conceput. Câtă vreme rămân valabile politicile de subvenționare a exploatării combustibililor fosili, precum și monopolul unui număr restrâns de companii de utilități, democratizarea sistemului energetic rămâne un deziderat utopic.
De aceea, realizatorii acestui studiu, dar și alte ONG-uri de mediu (în principal Greenpeace EU), fac un apel la factorii de decizie de la Bruxelles să pună la punct cât mai rapid un plan legislativ care să încurajeze popularizarea ideii de „cetățean energetic” în țările Uniunii Europene. Adică să fie susținută instalarea de panouri fotovoltaice sau de mini-centrale eoliene, ori achiziția de mașini electrice, dar și orice alte forme care presupun producerea și distribuția nepoluantă a energiei.
E cazul să înțelegem că „epoca dinozaurilor energiei a apus”, după cum plastic afirmă Tara Connoly, consultant pe tema energiei la Greepeace EU. Iar oamenii au tot dreptul să-și producă energia necesară, fără a fi victimele poluării și fără a depinde de companiile-dinozauri.
