Comunicat de presă, București, 19 oct 2022
Grigore Antipa și Emil Racoviță au schimbat paradigma științei românești, au lăsat urme adânci în cultura noastră, devenind simboluri ale cercetătorului pasionat care își dedică viața, tot timpul și averea personală în slujba unor subiecte de cercetare care aveau să le schimbe lor destinul și nouă, urmașilor, modul în care privim și descoperim viața.
Antipa și Racoviță au fost colegi de clasă. Ce s-a întâmplat în clasa aceea, în colegiul acela, în care predau și învățau atâtea nume ilustre ale științei? Cu cine au fost prieteni și colaboratori de nădejde? Ce au descoperit și cum au pus România pe harta științei?
Poveștile lor le puteți afla luni, 24 octombrie, între orele 10.30-15.00, la Biblioteca Națională a României. Conferința reunește nume ale unor oameni de știință și jurnaliști la fel de pasionați ca idolii lor și se desfășoară sub patronajul Academiei Române.
Cu ocazia Conferinței omagiale, va fi lansat și suplimentul gratuit al revistei Știință&Tehnică, intitulat Grigore Antipa și Emil Racoviță, personalități ale științei mondiale, expoziția omonimă și expoziția FOTOGEOGRAFICA.
Conferința este organizată de Asociația Science & Technology, Biblioteca Națională a României, Muzeul Național de Istorie Naturală Grigore Antipa, Institutul de Speologie Emil Racoviță din Cluj, Casa de Cultura a Studenților București, cu sprijinul Departamentului pentru Dezvoltare Durabilă din Cadrul Secretariatului General al Guvernului. Evenimentul este gratuit și se adresează în principal elevilor de liceu, profilul științe ale naturii, profesorilor din domeniul STEAM (Științe, tehnologie, inginerie, artă și matematică), publicului pasionat de popularizarea științei.
Deoarece locurile sunt limitate, rugăm profesorii interesați să participe alături de elevii lor să facă rezervări la adresa contact@stiintasitehnica.com sau 0740131288.
Agenda evenimentului
11.00 Deschiderea oficiala: dr. Adrian Cioroianu, directorul Bibliotecii Naționale
11. 10 László Borbély, coordonatorul Departamentului pentru Dezvoltare Durabilă
11.20 Academician Ioan Dumitrache, Secretarul general al Academiei Române
11.30 Academician Dumitru Murariu, directorul Institutului de Biologie al Academiei Române, Despre marile personalități
12.00 dr. Traian Brad, Institutul de Speologie „Emil Racoviţă“ al Academiei Române – Emil Racoviță la Cluj
12.30 dr. Oana Moldovan, Institutul de Speologie „Emil Racoviţă“ al Academiei Române, Pași spre viitor în cercetarea speologică românească
13.00 Alexandru Mironov, director Știință&Tehnică, Forța cercetării românești în prima jumătate a secolului XX
13.20 dr. Luis Popa, director Muzeul Antipa, Începuturi
13.40 dr. Oana Popa, cercetător Muzeul Antipa, O prietenie regală
14.00 dr.Teodor Chirică, presedinte al Consiliului de Administratie Nuclearelectrica, de laEnergia vie, la energia atomica
14.20 Paul Bordas, Fotogeografica
14.40 Sesiune de întrebări și răspunsuri
Caravana Științei pornește la drum
Din luna noiembrie 2022, Asociația Science & Technology continuă CARAVANA ȘTIINȚEI, o serie de conferințe gratuite de știință în școli și licee bucureștene, alături de profesori, cercetători și inventatori români, cu sprijinul Nuclearelectrica. Înscrierea liceelor se face la adresa contact@stiintasitehnica.com.
„Un club de știință în fiecare școală”
Proiectul național pornit în ianuarie 2021 de echipa revistei Știință&Tehnică a prins rădăcini solide într-un peisaj educațional lipsit de oferte în domeniul STEAM. În prezent, 600 de școli și licee au cluburi de știință, beneficiind la cerere de mentoratul jurnaliștilor de știință și al specialiștilor parteneri ai revistei, de conferințe gratuite, de sprijin în dezvoltarea unor sere cu plante din speciile recomandate și cultivate de NASA la bordul misiunilor spațiale.
Vă așteptăm, așadar, în 24 octombrie 2022, de Ziua Naţiunilor Unite, care marchează intrarea în 1945 a Cartei Organizaţiei Naţiunilor Unite, să vorbim despre biodiversitate, sustenabilitate, cercetare și știință alături de invitații noștri.