Un studiu publicat recent în Communications Earth & Environment arată că egiptenii antici au folosit un braț, acum dispărut, al Nilului, numit Ahramat, pentru a construi 31 dintre faimoasele lor piramide, inclusiv cele de la Gizeh. Potrivit cercetătorilor, acest braț care avea o lungime de aproximativ 64 de kilometri, era situat în apropierea multor situri în care a fost construite piramide, facilitând transportul materialelor de construcție.
Valea Nilului din nordul Egiptului, leagănul civilizației egiptene antice, a fost scena diferitelor schimbări de mediu și hidrologice de-a lungul mileniilor. În timpul Holocenului, în urmă cu aproximativ 12.000 de ani, Sahara de Nord a Africii a suferit o transformare dintr-un deșert arid într-un mediu asemănător unei savane datorită creșterii nivelului mării la sfârșitul Ultimul Maxim glaciar (LGM). În această perioadă, cunoscută sub numele de Perioada umedă africană (AHP), Nilul a prezentat mai multe canale secundare, favorizând un ecosistem înfloritor și condiții potrivite pentru locuirea umană. Cu toate acestea, până la mijlocul Holocenului, cu aproximativ 10.000 până la 6.000 de ani în urmă, mlaștinile cu apă dulce erau obișnuite în câmpia inundabilă a Nilului, ceea ce duce la o concentrare crescută de locuințe de-a lungul marginilor deșertice ale Văii Nilului. Odată cu sfârșitul AHP și începutul Holocenului târziu, precipitațiile au scăzut brusc, marcând sfârșitul treptat al fazei umede a regiunii.
Pe măsură ce Sahara a devenit din ce în ce mai aridă, tot mai mulți oameni au migrat în Valea Nilului, stabilindu-se de-a lungul malurilor sale și contribuind la creșterea și expansiunea rapidă a civilizației egiptene. În perioada Vechiului Regat, primele complexe de priramide, precum Piramida în trepte a lui Djoser, au fost construite la marginea câmpiei inundabile, profitând de debitul mare al Nilului pentru a facilita transportul materialelor de construcție. Cu toate acestea, în ciuda importanței Nilului pentru civilizația egipteană, modificările cursului său și prezența brațelor sale periferice rămân subiect de dezbatere în rândul cercetătorilor, de unde și interesul acestei lucrări.
Mai recent, analizele au dus la dovedirea existenței unui braț antic al fluviului, dispărut cu mult timp în urmă, Brațul Ahramat, ceea ce ar putea explica de ce piramidele au fost construite în zone geografice specifice, cum ar fi de la Lisht la Gizeh.
Pentru acest studiu, cercetătorii au folosit mai întâi imagini radar din satelit pentru a scana suprafața pământului și a detecta anomalii care ar putea indica prezența unor căi navigabile antice îngropate sub solul modern. Aceste date sunt deosebit de utile în regiuni precum Egiptul, unde secole de activitate umană au modificat peisajul. Pentru a confirma ipotezele, cercetătorii au efectuat apoi foraje adânci. Această tehnică presupune prelevarea de probe de sol la diferite adâncimi pentru a analiza compoziția sedimentului. Testele geofizice, cum ar fi tomografia cu rezistivitate electrică, au fost, de asemenea, folosite pentru a obține o imagine mai precisă a structurii subterane. Aceste teste măsoară rezistivitatea electrică a solului, care ajută la diferențierea tipurilor de materiale prezente (cum ar fi apa, sedimentele și rocile) și cartografiază canalele antice ale râului. În cele din urmă, aceste rezultate din tehnicile de teledetecție și geofizică au fost corelate cu datele arheologice existente
Această descoperire nu oferă doar informații esențiale despre motivul pentru care piramidele au fost construite în aceste zone, dar pune și lumină asupra modului în care egiptenii antici au accesat și au construit aceste monumente emblematice. Această cercetare contribuie la o mai bună înțelegere a cadrului hidrologic antic al regiunii, permițând o explorare mai aprofundată a factorilor de mediu care au influențat decizia din timpul epocii faraonice de a amplasa piramidele în locația lor actuală.
