Oamenii de știință chinezi au descoperit recent molecule de apă în rocile lunare aduse pe Terra de misiunea Chang’e 5 Deși prezența apei pe Lună este cunoscută de ceva timp, această descoperire oferă detalii noi despre natura și distribuția ei, revoluționând astfel înțelegerea compoziției suprafeței lunare.
Din punct de vedere istoric, misiunile lunare timpurii, cum ar fi cele ale programelor Apollo din anii 1960 și 1970, nu au scos la iveală urme de apă, ceea ce a determinat oamenii de știință la concluzia că suprafața Lunii era uscată. Cu toate acestea, această ipoteză a fost pusă treptat sub semnul întrebării odată cu descoperirile realizate în cadrul misiuni mai recente. Sateliții selenari și misiunile de explorare robotică, precum cele ale NASA și ale altor agenții spațiale, au detectat prezența apei, în special sub formă de gheață, în apropierea polilor lunari, unde temperaturile sunt extrem de scăzute. Cu toate acestea, prezența apei în alte părți ale Lunii a rămas incertă și necesita dovezi mai directe, ceea ce ne readuce la misiunea Chang’e 5.
Lansată de China în 2020, această misiune a reprezentat un punct de cotitură major în explorarea lunară, devenind prima misiune, după mai bine de 40 de ani, care a adus mostre de roci lunare înapoi pe Pământ. Mostrele au fost colectate din regiunea Oceanus Procellarum și au permis oamenilor de știință să realizeze analize detaliate. Ele au fost realizate de către cercetători de Academia Chineză de Științe au indicat în special prezența cristalelor minerale hidratate, cu o formulă chimică (NH4)MgCl3·6H2O. Aceste cristale conțin mai mult de 40% apă, ceea ce indică faptul că moleculele de apă pot exista în zonele luminate de Soare ale Lunii sub formă de săruri hidratate.
Această descoperire, publicată în revista Nature Astronomy, este importantă deoarece oferă dovezi directe ale prezenței apei în zonele care se credea anterior a fi uscate. Are implicații majore pentru explorarea și exploatarea viitoare a Lunii. Capacitatea de a converti apa în oxigen și hidrogen pentru a produce combustibil pentru rachete este esențială pentru misiunile de lungă durată. Cercetătorii au anunțat, de asemenea, descoperirea de urme de amoniac în aceleași mostre, ceea ce sugerează o istorie geologică mai complexă a Lunii. Acesta este rezultatul degazării vulcanice indică faptul că Luna a avut o activitate vulcanică semnificativă, iar gazele care au fost eliberate din magmă în timpul erupțiilor și au fost prinse în minerale. Această prezență a amoniacului dezvăluie, de asemenea, informații cruciale despre compoziția chimică a mantalei lunare și condițiile geochimice din timpul formării și evoluției Lunii. La fel ca și în cazul apei, descoperirea amoniacului în rocile lunare are și implicații practice pentru viitoarele misiuni spațiale. Fiind o componentă cheie în producția de combustibil pentru rachete, prezența sa sugerează că Luna ar putea oferi resurse valoroase pentru viitoarele explorări spațiale, inclusiv producția de combustibil in situ.
