Faimosul tablou din 1889 al lui Vincent Van Gogh, „Noaptea înstelată”, este adesea admirat pentru intensitatea sa vizuală și culorile vibrante. Această operă emblematică, în care este surprinsă măreția cerului nocturn, nu este doar frumoasă din punct de vedere estetic; ea ascunde, de asemenea, câteva secrete fascinante legate de fizică. Un studiu științific tocmai a scos la lumină elemente din pictură care par să urmeze anumite legi, oferind o perspectivă fără precedent asupra modului în care arta și știința se pot interconecta. Studiul a fost publicat în revista Physics of Fluids.
Când te uiți la „Noapte înstelată”, ochiul tău este imediat atras de vârtejurile și de stelele sclipitoare care dansează pe cer. Tușele dinamice și expresive ale lui Van Gogh transmit un sentiment de mișcare, ca și cum cerul ar fi în continuă schimbare. Această dinamică este deosebit de captivantă, deoarece evocă emoțiile tumultoase ale artistului, care se afla în mijlocul unei lupte interioare intense în timp ce își crea picturile. În azilul de la Saint-Rémy-de-Provence, Van Gogh a reușit să își canalizeze suferința și izolarea într-o operă care a depășit simpla reprezentare a cerului nocturn. Van Gogh și-a transformat astfel disperarea într-o viziune vibrantă și unică, dând naștere unei scene care evocă deopotrivă frumusețea și intensitatea lumii naturale.
Deși această imagine este profund subiectivă, ea este, de asemenea, surprinzător de coerentă cu anumite principii ale fizicii fluidelor. În noul studiu arată că vortexurile din pictură pot fi asociate cu legea lui Kolmogorov, o teorie a turbulenței care descrie modul în care energia se propagă în fluidele în mișcare. Această lege este esențială pentru înțelegerea unor fenomene precum comportamentul râurilor sau al vânturilor din atmosferă. În termeni simpli, ea afirmă că atunci când fluide precum aerul sau apa curg, acestea generează vârtejuri formate din energie cinetică, adică energia asociată cu mișcarea. Modelele turbionare pictate de Van Gogh nu sunt doar rodul imaginației sale. Dacă privim cu atenție spiralele și vârtejurile din cerul de deasupra pânzei, putem vedea cum aceste forme evocă modul în care energia se mișcă și se transformă într-un mediu fluid. În acest sens, Van Gogh nu descrie doar un cer; el evocă, de asemenea, dinamica fizică care trece prin el.
Astfel, deși pictorul a interpretat cerul în felul său, reprezentările sale par să se conformeze principiilor fizice reale, creând o legătură fascinantă între artă și știință. Această descoperire subliniază profunzimea viziunii lui Van Gogh și deschide noi perspective de apreciere a operei sale. De asemenea, ne invită să reflectăm asupra modului în care alți artiști din toate timpurile au reușit să încorporeze elemente științifice în creațiile lor fără ca măcar să fie conștienți de acest lucru.
