În secolul al XIX-lea, elefantul de mare a fost vânat intensiv pentru a extrage ulei din grăsimea sa, care era apoi utilizat în industrie și iluminat. Situația a fost de așa natură încât acest animal a fost aproape de dispariție, cu o populație redusă la mai puțin de 25 de exemplare la începutul secolului al XX-lea. Pentru a salva de la dispariția definitivă această specie, considerată aproape dispărută la acea vreme, au fost introduse legi de protecție și de stopare a vânătorii, astfel încât aceste mamifere marine impunătoare, emblematice pentru Oceanul Pacific, să se poată reface. Astăzi, aceste măsuri au dat roade. Populațiile, care sunt în continuă creștere, s-au refăcut până în punctul în care numără în prezent peste 225 000 de exemplare.
Deși vestea poate părea destul de bună, un studiu internațional realizat în comun de Universitatea din York (Canada) și Universitatea din Bielefeld (Germania) a întunecat oarecum imaginea. Potrivit acestei echipe, care și-a publicat cercetările în Nature Ecology and Evolution, reducerea masivă a populației acestui animal într-un interval scurt de timp a lăsat urme de neșters în materialul său genetic. Potrivit cercetătorilor, aceste cicatrici genetice ar putea avea un impact de durată asupra sănătății și diversității genetice a acestui gigant al mărilor, renumit pentru faptul că doarme sub apă în cele mai ciudate moduri.
În cei câțiva ani scurși între 1810 și 1860, vânătorii comerciali au exterminat aproape complet elefantul de mare din nord în cea mai mare parte a arealului său geografic. Un declin atât de alarmant și de rapid al populației nu este, în general, lipsit de consecințe. Pentru a investiga această problemă, echipa a combinat date genetice, fișe medicale, modele de mărime a populației și simulări genetice. Conform constatărilor lor, declinul intens al populației a dus la eliminarea atât a genelor utile, cât și a celor dăunătoare din fondul genetic al elefantului de mare nordic. Aceste efecte nu au fost observate la omologii lor, elefanții de mare din sud, care au evitat un declin dramatic al populației.
Cercetătorii afirmă că acest tip de declin al populației poate, în special, să priveze o specie de diversitatea sa genetică, ceea ce poate apoi să crească riscul de consangvinitate și să-i amenințe supraviețuirea, precum și sănătatea, în special pentru că este mai vulnerabilă la epidemii sau poluare. „Diversitatea genetică sever redusă, inclusiv pierderea de copii ale genelor benefice, ar putea afecta negativ capacitatea elefanților de mare din nord de a face față viitoarelor schimbări de mediu, inclusiv celor cauzate de schimbările climatice antropice, de modificările aduse habitatului speciei sau chiar de amenințările naturale”, explică Dr. Kanchon K. Dasmahapatra, autorul principal al studiului.
Cu toate acestea, concluziile acestei cercetări nu sunt în întregime negative. „Am examinat mai multe trăsături cheie ale sănătății acestor foci, inclusiv greutatea corporală, grosimea grăsimii și susceptibilitatea la boli. Spre marea noastră surprindere, nu am găsit nicio dovadă a problemelor de sănătate legate de consangvinitate. Credem că este posibil ca declinul sever al populației să fi eliminat multe mutații dăunătoare”, adaugă profesorul Joseph Hoffman, coautor al studiului. „Fiecare specie reacționează diferit la amenințări, astfel încât abordările individualizate sunt esențiale”, spune Dr. Hoffman. Acest tip de cercetare ar putea avea implicații considerabile în domeniul geneticii conservării speciilor. Elefantul de mare nordic este un studiu de caz crucial în ceea ce privește consecințele genetice ale blocajelor demografice. Prin înțelegerea efectelor diversității genetice reduse în cadrul biodiversității, putem înțelege mai bine modul în care alte specii s-ar putea confrunta cu amenințări similare și putem stabili strategii care să vizeze nu numai conservarea diversității genetice existente, ci și promovarea rezilienței acestor populații grav afectate în fața provocărilor viitoare.
În special, acest lucru poate da un nou impuls cercetării științifice și noilor cadre de reglementare care iau în considerare acești factori genetici la elaborarea politicilor de conservare, asigurând în același timp că aceleași eforturi de restaurare sau protecție a speciilor sunt atât solide din punct de vedere științific, cât și fezabile din punct de vedere pragmatic.
Studiul poate fi consultat aici.
