În 1898, doi lei fără coamă au terorizat o tabără de muncitori din Kenya timp de câteva luni, ucigând cel puțin 28 de persoane. Infamii mâncătorii de oameni din Tsavo, acești doi lei i-au intrigat de multă vreme pe oamenii de știință. De ce să atace oamenii? Mai mult de un secol mai târziu, tehnicile moderne de analiză a ADN-ului au făcut lumină asupra acestui comportament neobișnuit.
Istoria leilor Tsavo datează din 1898, în timpul construcției unui pod feroviar peste râul Tsavo, în ceea ce este acum Kenya. La acel moment, sute de muncitori au fost mobilizați pentru a construi această structură ca parte a proiectului feroviar de conectare a Uganda de coasta Africii de Est. Cu toate acestea, acest șantier a fost lovit de groază când doi lei masculi au început să terorizeze muncitorii. Timp de câteva luni, acești doi lei au atacat în mod regulat taberele pe timp de noapte. Și-au smuls victimele din corturi pentru a le devora și au semănat panică printre muncitori până la punctul de a forța o întrerupere temporară a muncii. Potrivit rapoartelor de la acea vreme, acești lei ar fi ucis cel puțin 28 de persoane, deși unele estimări sugerează un număr mult mai mare de victime. Ei s-au distins nu numai prin comportamentul lor neobișnuit de prădător, ci și prin aspectul lor. Spre deosebire de majoritatea leilor masculi, aceștia nu aveau coamă.
După câteva luni de eforturi pentru a neutraliza acești prădători, locotenent-colonelul John Henry Patterson a reușit în sfârșit să-i omoare pe cei doi lei. Le-a păstrat pielea și craniile, pe care le-a vândut Muzeului Field de Istorie Naturală din Chicago în 1925. De atunci, aceste rămășițe au devenit piese centrale ale colecției muzeului. Misterele din jurul acestor lei nu s-au încheiat cu moartea lor. Dinții lor au fost grav deteriorați, un detaliu care i-a intrigat de mult timp pe cercetători. Ar putea aceste leziuni dentare, în special caninii uzați și fracturați, să fi împins leii să prefere prada umană, care este mai ușor de vânat decât animalele sălbatice mari? Pentru a înțelege motivele comportamentului lor criminal, oamenii de știință au început să cerceteze rămășițele păstrate la muzeu.
Astăzi, progresele în genomică și microscopie le permit cercetătorilor să analizeze mostre mult mai detaliat. Într-un nou studiu, cercetătorii de la Field Museum, în colaborare cu Universitatea din Illinois, au folosit aceste tehnologii pentru a analiza în continuare firele de păr extrase din dinții leilor. Rezultatele au fost prezentate într-un articol publicat în Current Biology.
Unul dintre primii pași a fost validarea autenticității ADN-ului extras din firele de păr. Alida de Flamingh, cercetător postdoctoral la Universitatea din Illinois și coautor al studiului, a căutat semne specifice de degradare și a confirmat că este într-adevăr ADN antic. Odată finalizat acest pas, echipa s-a concentrat pe ADN-ul mitocondrial al prăzilor, care se transmite de la mamă la copil și se păstrează mai bine decât ADN-ul nuclear, ce era prezent pe firele de păr. ADN-ul mitocondrial a făcut apoi posibilă identificarea mai multor dintre prăzile pe care leii le-au consumat. Ei dezvăluie că au avut o dietă variată, inclusiv girafe, gnu, oryx, zebre și, desigur, oameni. Această descoperire a făcut posibilă confirmarea anumitor ipoteze formulate în timpul primelor analize, dar a adus și noi elemente surprinzătoare. De exemplu, prezența ADN-ului de gnu în fire de păr este surprinzătoare, deoarece gnu nu locuia lângă Tsavo la momentul atacurilor. Cercetătorii cred că leii ar fi putut migra temporar în alte zone înainte de a se întoarce la Tsavo pentru a-și relua atacurile. Absența urmelor de ADN de bivol este de asemenea remarcabilă. Leii Tsavo de astăzi vânează în principal bivoli, dar la sfârșitul anilor 1800 un focar de pestă bovină a decimat populațiile de bivoli și vite din Africa de Est, ceea ce ar putea explica această lipsă în alimentația lor.
Ipoteza principală înaintată de oamenii de știință pentru a explica de ce leii Tsavo au atacat oamenii se referă la starea lor fizică. Dinții celor doi lei au fost foarte deteriorați, probabil din cauza unor răni sau infecții. Acest lucru ar fi putut face vânătoarea animalelor mai dificilă, determinând leii să atace prada mai ușoară ca oamenii vulnerabili. În plus, în lipsa prăzilor obișnuite, cum ar fi bivolii, a jucat probabil un rol important. Cu populațiile de animale reduse din cauza epidemiei, leii nu ar fi avut de ales decât să apeleze la surse de hrană neobișnuite pentru a supraviețui.
