Primii nativi americani, cunoscuți sub numele de cultura Clovis, i-au fascinat de mult pe arheologi și antropologi. De ani de zile, cercetătorii au crezut că aceste grupuri de vânători-culegători s-au hrănit în principal cu vânat mic, cum ar fi căprioarele și rozătoarele. Un nou studiu răstoarnă această viziune și oferă o imagine diferită: Clovis s-a hrănit în mare parte cu carne de mamut.
Studiul s-a bazat pe analiza chimică a oaselor unui băiat de 18 luni poreclit Anzick-1, care au fost descoperite în Montana. Analiza izotopilor stabili prezenți în oasele lui Anzick-1 a făcut posibilă reconstruirea nu numai a dietei sale, ci și a mamei sale, datorită unui fenomen biologic specific. Izotopii chimici prezenți în mediu, precum cei ai carbonului și azotului, sunt absorbiți de organism în timpul meselor. Aceste elemente sunt apoi stocate în țesuturile corpului, inclusiv în oase, unde rămân relativ stabile în timp. Acești izotopi se transmit apoi de la mamă la copil în timpul sarcinii și alăptării. Atunci când mama consumă alimente care conțin anumiți izotopi, aceștia trec în corpul ei și, în consecință, în cel al copilului prin placentă în timpul sarcinii, apoi prin laptele matern după naștere. Astfel, studiind amprentele izotopice din oasele tânărului Anzick-1, cercetătorii au reușit să urmărească obiceiurile alimentare ale mamei sale. Rezultatele au fost prezentate într-un articol publicat în Science Advances.
În cazul mamei lui Anzick-1, amprentarea cu izotopi a relevat că dieta ei era dominată de animale mari. Rezultatele arată că aproape 40% din dieta sa a constat din carne de mamut. Alte animale mari, cum ar fi elanul și zimbrul, au constituit, de asemenea, o parte semnificativă din restul dietei sale. Prin evidențierea locului central al mamuților în dieta lor, acest studiu ridică și întrebări cruciale despre stilul de viață al acestor vânători.
Contrar a ceea ce se credea anterior, Clovis nu părea a fi vânători oportuniști. Dimpotrivă, preferința lor pentru erbivorele mari, în special mamuți, zimbri și elani, arată că aceștia au fost capabili să dezvolte un stil de viață mai stabil și mai previzibil, centrat pe prada mare. Aceste animale, deși dificil de vânat, au oferit o sursă constantă de carne și grăsime, permițând Clovis să se deplaseze cu ușurință dintr-o regiune în alta, fără a fi nevoiți să depindă de schimbările de mediu mai mici și mai vulnerabile. Această vânătoare de mamut a permis, de asemenea, Clovis să colonizeze teritorii vaste. Într-adevăr, mamuții erau animale mobile, trăind în medii diverse, ceea ce înseamnă că Clovis putea urmări aceste animale în diferite locații fără a le compromite aprovizionarea cu hrană.
Studiul ridică și întrebări cu privire la impactul ecologic al acestei vânătoare pe scară largă. Întrebarea despre ce a cauzat dispariția mamuților, care au dispărut la sfârșitul ultimei ere glaciare, este încă dezbătută în rândul oamenilor de știință. Unii indică schimbările climatice brutale, în timp ce alții invocă presiunea vânătorii umane. Ipoteza unui rol major jucat de Clovis în această extincție în masă nu este nouă, dar studiul dietei lui Anzick-1 aruncă o lumină nouă. Dacă mamuții constituiau o parte atât de mare din dieta lor, este plauzibil că vânătoarea intensivă efectuată de aceste grupuri de vânătoare a contribuit la prăbușirea populației.
