În China, un megarâu artificial are ca scop salvarea regiunilor nordice de secetă. Țara se confruntă cu o provocare semnificativă: deficitul de apă în zonele sale nordice. Deși sudul dispune de resurse de apă abundente, nordul, unde locuiește aproape o treime din populația națională, se confruntă cu secete cronice. În răspuns la această criză, China a inițiat un proiect ambițios: Transferul de apă Sud-Nord (SNWTP), destinat să transporte anual miliarde de metri cubi de apă din sud către nord. Totuși, acest mega-proiect de inginerie ridică întrebări complexe din perspective sociale, ecologice și economice.
Problema managementului apei în China este de lungă durată. Deși țara este vastă, resursele de apă sunt distribuite inegal. Sudul este relativ umed și beneficiază de râuri mari, precum Yangtze, în timp ce nordul, în special regiunea Beijing, se confruntă cu secete severe și frecvente. Această situație s-a agravat pe măsură ce populația a crescut, iar cererea de apă pentru agricultură, industrie și orașe a crescut exponențial.
Conceptul de transfer al apei de la sud la nord a fost propus pentru prima dată în anii 1950 de Mao Zedong, care a sugerat că sudul, bogat în apă, ar putea împrumuta o parte din resursele sale către nord. Cu toate acestea, abia în anii 1990, odată cu creșterea economică și demografică a Chinei, proiectul a devenit o prioritate pentru autoritățile chineze. Obiectivul principal a fost asigurarea unei aprovizionări durabile cu apă pentru orașele mari din nord, în special Beijing, și facilitarea creșterii continue a țării.
Proiectul SNWTP se bazează pe o inginerie la scară largă, apa fiind transportată printr-o rețea complexă de canale și canale artificiale, concepute pentru a valorifica gravitația și a furniza apă din bazinul hidrografic al Yangtze. Proiectul este structurat în trei axe principale: Drumul de Vest, Drumul de Mijloc și Drumul de Est, fiecare având rolul de a deturna apa din diferite secțiuni ale râului pentru a răspunde nevoilor specifice ale zonelor deservite.
Primele două drumuri, cel de est și cel median, au devenit operaționale în 2013 și 2014. Datorită acestor infrastructuri, milioane de oameni, în special din câmpia Huang-Huai-Hai și din Beijing, beneficiază acum de apa transportată de proiect. Până în 2024, se estimează că aproape 185 de milioane de chinezi vor avea acces la această apă, contribuind astfel la atenuarea crizei din zonele urbane din nordul țării.
Ruta de vest, cea mai complexă, se află încă în faza de planificare la sfârșitul anului 2024. Această întârziere este legată de preocupări ecologice și geopolitice, în special de posibilele tensiuni cu țările vecine, cum ar fi India, care ar putea fi afectate de reducerea fluxului râurilor comune.
Deși proiectul SNWTP reprezintă o realizare remarcabilă în inginerie, nu este lipsit de controverse și provocări. Costul inițiativei este estimat la 71 de miliarde de dolari, ceea ce reprezintă aproximativ 1% din PIB-ul Chinei. Aceasta include construcția infrastructurii, întreținerea și investițiile viitoare. O astfel de sumă ridică întrebări cu privire la sustenabilitatea economică pe termen lung a proiectului, mai ales în contextul schimbărilor climatice care ar putea afecta randamentele agricole și nevoile de apă.
Un alt aspect critic al proiectului se referă la impactul social. Peste 440.000 de persoane au fost strămutate pentru a face loc infrastructurii necesare construcției de canale și stații de pompare, în special pentru liniile de est și centrale. Deplasarea forțată a acestor populații a generat tensiuni sociale și dificultăți economice pentru cei care și-au pierdut pământul și casele.
În cele din urmă, efectele asupra mediului ale proiectului nu pot fi ignorate. Studiile au evidențiat deteriorarea calității apei în sistemele fluviale învecinate și o pierdere semnificativă a biodiversității acvatice. Reducerea debitului apei în unele râuri a dus la scăderea abundenței peștilor și a perturbat ecosistemele locale. Deși autoritățile chineze susțin că aceste impacturi sunt gestionate, problema echilibrului dintre dezvoltarea umană și conservarea mediului rămâne o preocupare majoră.
