Limbajul este una dintre trăsăturile cele mai distinctive ale umanității. Potrivit experților, nu este doar un mijloc de comunicare, ci un factor cheie în evoluția noastră. Dar de ce și cum am dezvoltat această abilitate unică de a vorbi? Cercetătorii au efectuat un experiment surprinzător care ar putea face lumină asupra acestei întrebări: au implantat o genă a limbajului uman în șoareci, iar rezultatele sunt fascinante.
Cercetătorii știu de mult că animalele folosesc sunete pentru a comunica între ele. Șoarecii, de exemplu, emit scâncete ultrasonice pentru a-și chema mama, pentru a-și atrage un partener sau pentru a semnala pericolul. Deși eficiente, aceste vocalizări rămân relativ simple și, evident, nu pot fi comparate cu limbajul uman. Cu toate acestea, anumite gene sunt implicate în producerea acestor sunete și una dintre ele, gena NOVA1, a atras în mod deosebit atenția oamenilor de știință. Este prezent la multe animale, de la păsări la mamifere. Cu toate acestea, la om este ușor modificat. Această variantă umană ar putea juca un rol crucial în capacitatea noastră de a produce sunete complexe. Prin urmare, cercetătorii au decis să testeze dacă versiunea umană a acestei gene ar putea influența vocalizarea la rozătoare pentru a înțelege mai bine cum a evoluat limbajul.
În acest experiment, condus de Universitatea Rockefeller, oamenii de știință au introdus versiunea umană a genei NOVA1 în ADN-ul mai multor specimene. Odată modificați, șoarecii au început să producă vocalizări diferite de cele ale omologilor lor nemodificați. De la o vârstă fragedă, șoarecii modificați genetic au prezentat scâncete mai acute și mai variate decât șoarecii convenționali. Aceste diferențe au fost deosebit de vizibile atunci când și-au chemat mama. Echipa a descoperit că sunetele făcute de șoarecii modificați au urmat un model distinct care implică „litere” sonore care nu au fost găsite la șoarecii sălbatici. De exemplu, unele dintre „litere” din vocalizările lor se schimbaseră, o descoperire care i-a intrigat pe cercetătorii lingvistici.
Schimbările nu s-au oprit aici. Ca adulți, bărbații modificați genetic și-au modificat și comportamentul vocal într-un context social. Atunci când interacționau cu femelele, masculii au produs apeluri mai complexe, probabil într-un efort de a atrage un partener. Aceste vocalizări mai sofisticate sugerează că gena umană NOVA1 are un impact semnificativ asupra modului în care aceste animale comunică.
Ceea ce face acest experiment deosebit de fascinant este ceea ce implică pentru înțelegerea evoluției limbajului uman. Gena NOVA1 la șoarecii modificați a dus la vocalizări mai complexe, similare cu cele observate la animalele cu abilități de comunicare mai avansate. Cu toate acestea, faptul că aceste schimbări apar după introducerea unei singure gene umane face ca această cercetare să fie cu adevărat remarcabilă. Cercetătorii au sugerat că această modificare genetică ar putea arunca o nouă lumină asupra evoluției limbajului la Homo sapiens. Într-adevăr, implantarea acestei gene la șoareci a arătat că o mică variație genetică ar putea avea un impact mare asupra comunicării vocale. Acest lucru ar putea însemna că unul dintre factorii care au permis oamenilor să dezvolte un limbaj mai complex este prezența acestei variante a genei NOVA1.
Studiul, publicat în Nature Communications, merge și mai departe, sugerând că această variantă genetică specifică lui Homo sapiens ar fi putut juca un rol major în diferențierea speciei noastre de alți hominide, precum neanderthalienii și denisovanii. Ei nu aveau aceeași variantă genetică ca noi, ceea ce ar putea explica de ce nu au dezvoltat un limbaj la fel de sofisticat precum cel al oamenilor moderni.
