Această specie de dinozaur nou descoperită nu răcnea – ci ciripea ca o pasăre

Ce-ar fi fost dacă dinozaurii nu ar fi urlat niciodată? O nouă descoperire paleontologică din China sugerează exact acest lucru. Un mic dinozaur erbivor din perioada Jurasicului ar fi emis, cel mai probabil, sunete similare cu cele ale păsărilor moderne. Descoperirea, prezentată în revista PeerJ, zdruncină imaginea sonoră tradițională a dinozaurilor, bine înrădăcinată în imaginația colectivă de decenii întregi.

În nord-estul Chinei, în extraordinara Formațiune Tiaojishan – parte a biotei Yanliao – cercetătorii au scos la iveală o fosilă remarcabilă: un schelet aproape complet al unui mic dinozaur necunoscut, de doar 60 de centimetri lungime. Noua specie a fost numită Pulaosaurus qinglong, în onoarea unui dragon mitologic chinez cunoscut pentru strigătul său. Acest dinozaur a trăit în Jurasicul târziu, acum circa 150–165 de milioane de ani, și este primul reprezentant al grupului Neornithischia descoperit vreodată în această regiune, faimoasă până acum mai ales pentru teropozi mici și păsări primitive. Descoperirea umple, astfel, o lacună importantă în cunoașterea evoluției dinozaurilor erbivori.

Dar ceea ce a atras cu adevărat atenția paleontologilor este un detaliu anatomic extrem de rar: prezența oaselor laringiene fosilizate. Până în prezent, doar două alte fosile de dinozaur au păstrat astfel de structuri. În cazul lui Pulaosaurus, aceste oase alungite, în formă de frunză, sunt izbitor de asemănătoare cu cele ale păsărilor de azi. La păsări, laringele joacă un rol esențial în producerea sunetelor. Prin urmare, este foarte posibil ca acest dinozaur să fi comunicat prin sunete, nu guturale și puternice, ci moi, ascuțite, poate chiar asemănătoare unui ciripit. Această ipoteză contrazice imaginea populară – promovată în special de cinematografie – a unei lumi a dinozaurilor dominată de răgete asurzitoare. Dimpotrivă, unii dintre ei ar fi putut folosi vocalizări subtile, de o varietate și finețe necunoscute până acum.

Din punct de vedere evolutiv, Pulaosaurus qinglong aparține grupului Neornithischia – dinozauri erbivori cu un pelvis orientat spre spate, asemănător cu cel al păsărilor. Până acum, acest grup era foarte slab reprezentat în biota Yanliao. Astfel, fosila contribuie esențial la extinderea cunoașterii diversității dinozaurilor din acea perioadă și oferă informații importante despre începuturile evoluției neornitischienilor. Analizele filogenetice confirmă că Pulaosaurus este unul dintre cei mai vechi membri cunoscuți ai grupului, un indiciu prețios pentru înțelegerea diversificării dinozaurilor erbivori în Jurasicul târziu.

Dincolo de potențialul său vocal, Pulaosaurus este remarcabil și prin obiceiurile alimentare. În cavitatea abdominală au fost identificate pietricele mici și rotunde – gastrolite – asemănătoare celor folosite de păsări pentru a măcina hrana, alături de urme ce par a fi resturi de semințe. Dinții, forma maxilarului și structura limbii indică o dietă bazată pe plante moi, precum ferigile sau lăstarii tineri. Toate aceste caracteristici sugerează că acest mic erbivor trăia într-un mediu forestier și ocupa o nișă ecologică specifică – discret, dar perfect adaptat lumii sale.

Descoperirea lui Pulaosaurus qinglong depășește simplul interes paleontologic. Ea ne obligă să reconsiderăm profund imaginea dinozaurilor – nu doar în ceea ce privește înfățișarea lor (tot mai multe dovezi indică prezența penajului), ci și în privința comportamentului și modului de comunicare. Acest mic dinozaur, cu un posibil „strigăt” de pasăre, simbolizează o schimbare de paradigmă: aceea a unei științe care evoluează continuu, odată cu tehnologia și cu fiecare fosilă ieșită la lumină.

Timp de generații, dinozaurii au fost considerați coloși înfricoșători, dominatori ai unei lumi pline de urlete și violență. Descoperiri precum cea a Pulaosaurus dezvăluie, însă, o fațetă cu totul diferită: o lume poate la fel de complexă, dar populată și de creaturi mici, tăcute, care comunicau prin triluri, nu prin răgete.

Știința rescrie istoria dinozaurilor – nu doar prin gheare și colți, ci și prin amprentele delicate ale unui glas pierdut de 150 de milioane de ani.

Știință&Tehnică

Revista “Ştiinţă şi Tehnică“, cea mai cunoscută şi longevivă publicaţie de popularizare a ştiintelor din România