Planta carnivora, cunoscută sub numele de Venus, a fascinat cercetătorii prin capacitatea sa unică de a prinde prada cu o viteză fulgerătoare. Recent, o echipă de cercetători japonezi a dezvăluit mecanismul molecular care stă la baza acestui răspuns rapid, printr-un studiu publicat în jurnalul Nature Communications.
Planta Venus atrage insectele cu un miros fructat plăcut. Când o insectă se așază pe o frunză, aceasta activează firele de păr extrem de sensibile ale plantei. Dacă presiunea este suficient de mare pentru a îndoi aceste fire de păr, frunzele plantei se închid brusc, capturând insecta în interior. Planta începe apoi să secrete sucuri digestive, iar insecta este digerată încet, pe parcursul a 5-12 zile. După acest proces, capcana se redeschide, eliberând resturile uscate ale insectei.
Descoperirile anterioare, realizate de biophysicistul Rainer Hedrich de la Universitatea Julius-Maximilians din Würzburg, Germania, au arătat că Venus poate “număra” de câte ori ceva atinge firele sale păroase, o abilitate care ajută planta să distingă între prezența prăzii și un obiect neînsemnat, cum ar fi o piatră sau un insect mort. Planta detectează primul “potențial de acțiune”, dar nu se închide imediat, așteptând confirmarea prezenței prăzii reale printr-un al doilea semnal, moment în care capcana se închide.
În 2023, cercetătorii au dezvoltat un dispozitiv bioelectronic pentru a înțelege mai bine mecanismul complex de semnalizare al plantei Venus, cartografiind modul în care aceste semnale se propagă. Au confirmat că semnalul electric începe în firele de păr senzoriale ale plantei și se răspândește radial în toate direcțiile, fără o direcție preferată. Uneori, semnalele erau spontane, provenind de la fire de păr senzoriale care nu fuseseră stimulate.
Cercetările recente reprezintă o continuare a unui studiu din 2020, în care autorii japonezi au modificat genetic o plantă Venus pentru a obține indicii importante despre cum funcționează “memoria” pe termen scurt a acesteia. Ei au introdus un gen pentru o proteină senzor de calciu numită GCaMP6, care emite o fluorescență verde atunci când se leagă de calciu. Această fluorescență verde le-a permis să urmărească vizual schimbările concentrațiilor de calciu în răspuns la stimularea firelor de păr sensibile cu un ac. S-a concluzionat că variațiile de concentrație de calciu în celulele frunzei funcționează ca un fel de memorie pe termen scurt pentru Venus, deși modul exact în care concentrațiile de calciu interacționează cu rețeaua electrică a plantei a rămas neclar.
Acest studiu marchează un pas important în înțelegerea complexității biologice a plantei Venus și deschide noi perspective pentru explorarea capacităților senzoriale ale plantelor.
Poll: Care credeți că este cea mai fascinantă descoperire despre planta Venus menționată în articol?
Revista “Ştiinţă şi Tehnică“, cea mai cunoscută şi longevivă publicaţie de popularizare a ştiintelor din România
Leave a Reply