Sloții uriași, acum dispăruți, erau vânați intens pentru că erau delicioși și nutritivi. Potrivit unui studiu recent, dispariția megafaunei din Pleistocen ar putea fi, într-adevăr, vina oamenilor.
Un grup de arheologi a examinat recent oasele animalelor de la situri arheologice datând din ultimii ani ai ultimei Ere Glaciare. Rezultatele studiului indică faptul că megafauna dispărută, cum ar fi sloții uriași, tatușii gigant și creaturi similare elefanților, erau frecvent pe meniul vânătorilor din Pleistocenul sud-american. Asta sugerează că vânătorii umani ar fi putut juca un rol semnificativ în dispariția ultimelor specii de megafaună din timpul Marii Ere Glaciare de pe continent.
Arheologul Luciano Prates, de la Universitatea Națională La Plata din Mexic, împreună cu colegii săi, a analizat oasele animalelor lăsate în urmă de oamenii antici la 20 de situri arheologice din Argentina, Chile și Uruguay de astăzi. Ei au comparat numărul oaselor provenite de la megafauna dispărută (termenul „megafaună” descrie orice animal care depășește 44 de kilograme) cu numărul oaselor provenite de la prăzi mai mici. De asemenea, au numărat rămășițele speciilor de megafaună care încă mai există, cum ar fi vicuñele. Arheologii sperau să descopere dacă sloții uriași, tatușii gigant și speciile dispărute de cai erau alimente de bază în dieta sud-americanilor din Epoca de Gheață.
Au selectat situri care datează de mai mult de 11.600 de ani, înainte ca ultimele specii de megafaună ale Ere Glaciare să dispară de pe continent. Echipa a numărat doar oasele care prezentau semne clare că animalele fuseseră măcelărite pentru hrană, cum ar fi urmele de tăieturi și de lovire.
La 15 dintre cele 20 de situri, majoritatea oaselor măcelărite proveneau de la megafauna acum dispărută; la 13 dintre aceste situri, megafauna dispărută din Pleistocen reprezenta peste 80% din totalul oaselor de animale. Acest lucru sugerează că vânătorii antici aveau o preferință clară pentru prada acum dispărută, cum ar fi sloții uriași, tatușii gigant, caii dispăruți și chiar rudele elefanților moderni – cel puțin atunci când reușeau să-i vâneze.
În ceea ce este acum centrul Chile, elementul principal de pe meniu era Notiomastodon platensis, o rudă dispărută a elefanților moderni (aveau dimensiunea unui elefant asiatic modern, dar fără colți). Între timp, în Patagonia (partea sudică a Americii de Sud, care cuprinde părți din Argentina și Chile) și în câmpiile Pampa din Uruguay și Argentina, oamenii păreau să prefere două specii de sloți uriași.
Și asta are sens perfect, pentru că, dacă reducem alegerile vânătorilor la matematica simplă folosind ceea ce se numește modelul de alegere a prăzii, aceste specii pierdute ofereau randamente mai mari pentru efortul de vânătoare. Cu alte cuvinte, sloții uriași sunt dispăruți pentru că erau delicioși și plini de carne.
Pe măsură ce ultima Eră Glaciară se încheia, animalele mari care dominaseră peisajele friguroase ale Pleistocenului au început să dispară. Mamuții, tigrii cu dinți sabie și tatușii gigant au dispărut complet. Alte specii au dispărut local; rinocerii nu mai pășteau prin sudul Europei, iar caii au dispărut din Americi până când coloniștii europeni au adus noi specii.
Poll: Care specie dispărută de megafaună din Pleistocen credeți că ar fi fost mai gustosă și mai nutritivă, pe baza preferințelor vânătorilor antici?
Revista “Ştiinţă şi Tehnică“, cea mai cunoscută şi longevivă publicaţie de popularizare a ştiintelor din România
Leave a Reply