Copiii Se Inspira Din Jackson Pollock: Picturile Lor Abstracte Sunt Mai Apropiate de Stilul Maestrului Decât Cele Ale Adulților

Maestrul stropirii, Jackson Pollock, era mai degrabă stângaci decât grațios în mișcările sale, aspect crucial pentru stilul său distinctiv.

Nu toată lumea apreciază arta reprezentată de faimoasele picturi cu picături ale lui Jackson Pollock, unii chiar le consideră creații pe care orice copil le-ar putea executa. Deși lucrările lui Pollock sunt incontestabil mai sofisticate, se pare că, privind prin prisma fractalilor picturile abstracte realizate de adulți și de copii mici și comparându-le cu cele ale lui Pollock, lucrările copiilor prezintă o asemănare mai mare cu cele ale artistului decât cele ale adulților. Această similitudine ar putea fi atribuită fiziologiei artistului, și anume unei anumite stângăcii în ceea ce privește echilibrul, conform unui nou studiu publicat în jurnalul Frontiers in Physics.

Co-autorul Richard Taylor, fizician la Universitatea din Oregon, a identificat pentru prima dată modelele fractale în aparent aleatorii picături de vopsea ale lui Pollock în 2001. Așa cum s-a raportat anterior, ipoteza sa inițială a stârnit controverse semnificative, atât din partea istoricilor de artă, cât și a unor colegi fizicieni. Într-un articol din 2006 publicat în Nature, fizicienii de la Universitatea Case, Katherine Jones-Smith și Harsh Mathur, au declarat că lucrarea lui Taylor era „serios defectuoasă” și „lipsea gama de scale necesare pentru a fi considerată fractală”. (Pentru a-și susține punctul de vedere, Jones-Smith a creat propria versiune a unei picturi fractale folosind criteriile lui Taylor în aproximativ cinci minute cu Photoshop.)

Taylor a fost criticat în special pentru încercarea de a folosi analiza fractală ca instrument de autentificare pentru a distinge Pollock-urile autentice de reproduceri sau falsuri. El recunoaște că multe dintre aceste critici au fost valabile la vremea respectivă. Dar ca o vindicare, el face referire la un studiu bazat pe învățare automată din 2015, care se baza pe dimensiunea fractală și alte factori, atingând o rată de acuratețe de 93% în distingerea între Pollock-urile autentice și cele neautentice. Taylor și-a continuat cercetările pentru un articol din 2024, raportând o acuratețe de 99%.

Taylor nu este primul care a descoperit fizica ascunsă în capodoperele lui Pollock. În 2011, un articol interdisciplinar în Physics Today a examinat utilizarea de către Pollock a unei „instabilități de bobinare” în picturile sale. Aceasta este practic o descriere matematică pentru modul în care un fluid vâscos se pliază pe sine însuși, asemenea unei frânghii care se învârtește – exact ca atunci când turnăm sirop rece de arțar pe clătite. Modelele care se formează depind de cât de gros este fluidul (vâscozitatea sa) și de cât de repede se mișcă. Fluidele dense formează linii drepte când sunt întinse rapid pe o pânză, dar vor forma bucle și onduleuri și cifre de opt dacă sunt turnate încet.

Această perspectivă nu a fost lipsită de controverse. Lucrările ulterioare din 2019 au chestionat dacă artistul a exploatat deliberat instabilitățile de bobinare în lucrările sale, concluzionând că opusul era adevărat: Pollock a evitat deliberat așa-numitele „instabilități de bobinare” în timp ce lucra. Cu toate acestea, Pollock s-a bazat aproape cu siguranță pe fizică în timp ce picta, fie că a făcut-o deliberat sau nu. Îi plăcea să experimenteze cu textura și vâscozitatea când amesteca

Știință&Tehnică

Revista “Ştiinţă şi Tehnică“, cea mai cunoscută şi longevivă publicaţie de popularizare a ştiintelor din România