De câte ori nu ne-am gândit că plasticul, deși omniprezent în viața noastră, este măcar inert din punct de vedere chimic? Cutii de depozitare, sticle sau pungi — toate acestea par să stea cuminți, fără să reacționeze cu mâncarea sau băutura noastră. Însă, realitatea este mai complicată. Pe măsură ce plasticul se degradează, se transformă în particule minuscule numite microplastice, pe care deja le găsim în apa pe care o bem, în sângele nostru și chiar în creier. Ce efecte au acestea asupra organismului uman? Deocamdată, știința nu are un răspuns definitiv, dar noile descoperiri nu sunt liniștitoare.
Un studiu recent realizat de cercetători de la Universitatea Columbia arată că microplasticele nu sunt atât de inerte pe cât am crezut. Echipa condusă de chimistul Wei Min a pornit de la o întrebare simplă: dacă la suprafața dintre apă și plastic se pot forma substanțe chimice reactive, așa cum se întâmplă la alte interfețe? Rezultatul i-a surprins chiar și pe ei.
Prin experimente ingenioase, cercetătorii au amestecat pulbere de polistiren (un tip de plastic des întâlnit) într-o soluție colorată cu un pigment sensibil la moleculele reactive de oxigen (engl. reactive oxygen species sau ROS). În doar zece zile, culoarea s-a estompat aproape complet, semn că microplasticele au generat molecule dăunătoare care au distrus pigmentul. Și nu doar polistirenul face asta: toate cele șase tipuri de plastic testate — de la polietilenă și polipropilenă, până la PET și acril — au produs astfel de molecule reactive.
Aceste molecule, numite radicali liberi, pot ataca proteinele, lipidele și chiar ADN-ul din celulele noastre, provocând daune ce pot duce la stres oxidativ. De fapt, multe studii pe animale au arătat că expunerea la microplastice este asociată cu astfel de reacții dăunătoare. Ceea ce aduce noutate în acest studiu este faptul că reacțiile chimice nu au nevoie de enzime sau alte condiții speciale: doar prezența apei și a plasticului este suficientă.
Interesant este și faptul că nu toate tipurile de plastic se comportă la fel. Cele mai hidrofobe (adică cele care resping apa), precum polietilena și polipropilena, generează mai mulți radicali decât cele care atrag apa, cum ar fi PET-ul. Se pare că la suprafața acestor materiale, structura apei se modifică, facilitând astfel apariția reacțiilor chimice periculoase.
Deși nu știm încă exact cum ne afectează aceste microplastice la nivel de sănătate, studiul ne arată clar că prezența lor în apă nu este lipsită de consecințe. Microplasticele nu doar „plutesc” pasiv prin mediul nostru, ci pot deveni adevărate fabrici de substanțe toxice, chiar sub ochii noștri. Poate că nu vom renunța curând la plastic, dar aceste descoperiri ne dau un motiv serios să reflectăm la cât de mult îl folosim și la ce se întâmplă cu el după ce ajunge în natură. Poate e timpul să privim cu mai multă atenție nu doar ce bem, ci și din ce bem.
Sursa: Ars Technica
Revista “Ştiinţă şi Tehnică“, cea mai cunoscută şi longevivă publicaţie de popularizare a ştiintelor din România
Leave a Reply