Descoperirea epocii arcului și săgeții în America de Nord

Rezultatele radiocarbonului indică o origine unică și o răspândire rapidă prin rețele de tranziție culturală.

Potrivit unui studiu recent publicat în revista PNAS Nexus, locuitorii din America de Nord au adoptat arcul și săgeata ca înlocuitori pentru sulița și propulsorul numit atlatl acum aproximativ 1.400 de ani. Totuși, în regiunile sudice, adoptarea acestora a fost aproape instantanee, în timp ce populațiile din nord le-au integrat inițial doar ca un complement al arsenalului existent, eliminând treptat utilizarea atlatlului și a sulitelor pe parcursul a mii de ani.

Aceste descoperiri aparțin echipei de la Laboratorul de Arheologie Experimentală al lui Metin Eren de la Universitatea Kent State din Ohio. Eren și echipa sa încearcă să reconstruiască o gamă largă de tehnologii antice, de la unelte de piatră și ceramică, la metal, măcelărire și textile. Eren a devenit cunoscut în 2019, după ce a demontat un mit inuit, testând cuțite rudimentare făcute din fecale înghețate pentru a vedea dacă pot tăia pielea, mușchii și tendoanele unui porc. Acest studiu i-a adus lui Eren un premiu Ig Nobel.

Deși munca sa poate părea colorată, Eren subliniază întotdeauna că activitatea sa reprezintă o știință serioasă, nu doar divertisment. Laboratorul său a realizat studii despre tonurile și octavele produse în timpul cioplirii pietrei silex; accidentările comune întâlnite în rândul cioplitorilor de silex; eficiența în măcelărire a vârfurilor de Clovis (lucrare de teren realizată împreună cu vânătorii MeatEater și imortalizată pe YouTube); și experimente balistice pentru a testa o ipoteză din anii 1970 referitoare la faptul că unele lame de piatră aveau un fel de suport din lemn sau os pe marginea netăiată, ceea ce ar fi crescut aderența.

Majoritatea studenților lui Eren au ocazia să arunce sulițe cu vârf acut la o țintă de vânătoare în aer liber, folosind un atlatl atașat. Atlatlul este un dispozitiv ingenios, în formă de băț, care folosește pârghia pentru a lansa o dartă sau o suliță. Variante ale acestui instrument au fost dezvoltate de mai multe culturi antice, inclusiv aztece, mayașe, grecești, romane și aborigene australiene.

La un moment dat în America de Nord, atlatlul a fost înlocuit de arcul și săgeata, datorită preciziei, distanței, vitezei și frecvenței superioare a săgetilor, plus capacitatea de a trage (și reîncărca) din mai multe poziții diferite. Existau, de asemenea, și dezavantaje: utilizarea arcului era mai costisitoare și necesită întreținere, de exemplu, și implica utilizarea ambelor mâini, ceea ce îngreuna și ținerea unui scut. Adoptarea sa pe scară largă a avut probabil loc deoarece beneficiile depășeau dezavantajele.

Este provocator să determinăm când a fost introdus arcul și cât de repede a fost adoptat, deoarece armele sunt realizate din materiale organice care tind să nu fie păstrate, spre deosebire de uneltele din piatră, os sau metal. Astfel, în acest ultim studiu, Eren și colegii săi s-au concentrat pe datarea cu radiocarbon a unui set de date bine curatate de arme clar identificabile găsite în peșteri uscate și adăposturi de stânci.

arheologie experimentală, Metin Eren, radiocarbon, arcul și săgeata, atlatl, America de Nord, PNAS Nexus, tehnologii antice, unelte de piatră, ceramică, metal, butchery, textile, Ig Nobel, cioplirea pietrei, vârfuri de Clovis, experimente balistice, lame de piatră, cultura aztecă, cultura mayașă, arheologie

Sursa: Ars Technica

Știință&Tehnică

Revista “Ştiinţă şi Tehnică“, cea mai cunoscută şi longevivă publicaţie de popularizare a ştiintelor din România